Credintele

Credinţele – motoarele care ne duc… înainte sau înapoi…

Cu această ocazie vreau să mă refer puţin la credinţele pe care le avem despre viaţă, despre lucrurile din jurul nostru şi despre noi înşine. Nu este vorba despre credinţe de tip religios, ci despre preconcepţiile sau prejudecăţile formate cu privire la cele amintite.

Majoritatea dintre noi au citit sau auzit următoarele cuvinte ale lui Isus Christos: “Dacă veţi avea credinţă în voi cât un grăunte de muştar, veţi zice muntelui acestuia: Mută-te de aici dincolo, şi se va muta; şi nimic nu va fi vouă cu neputiinţă.” (Matei, 17.20) Aici, bineînţeles, este vorba despre credinţa în Dumnezeu şi în Isus Christos. Cel puţin la o primă vedere… Însă, atunci când credem cu tărie în ceva, acel lucru, acea persoană sau idee influenţează realitatea noastră.

Poate tocmai din această cauză se spune că trecutul ne influenţează prezentul şi că nu putem scăpa de umbrele, greşelile sau păcatele trecutului. Aşa să fie oare? Din câte am observat nu trecutul în sine ne determină prezentul, ci percepţia noastră asupra trecutului. Dacă hotărâm acum să acţionăm într-un anumit fel, fără să ne gândim la ce a fost sau schimbându-ne viziunea asupra a ceea ce a fost – extrăgând învăţăturile şi experienţele utile din acţiunile noastre anterioare, fără a ne judeca, fără a ne considera vinovaţi şi incapabili de a acţiona cu succes acolo unde cândva am eşuat – practic shimbăm trecutul: din unul cu influenţă nocivă, care ne trăgea înapoi, într-unul care ne arată ce nu am făcut bine şi cum trebuie să acţionăm în continuare pentru a avea succesul dorit. Cum putem fi siguri că am „schimbat” trecutul? Rezultatele faptelor noastre din prezent vor fi dovada vie a acestei schimbări.

În acelaşi mod, însă de cele mai multe ori inconștient, ne influenţăm prezentul din viitor. Sună a science-fiction, nu-i aşa? Dar nu, nu este nimic fantastic aici. Să vedem cum stă treaba… Acum, în prezent, ne construim o imagine despre cum sau ce ar trebui să fim peste 4-5 ani. Ne vedem fie un avocat, fie un medic de succes, fie un alcoolist/ă divorţat/ă ș.a.m.d. (poate mai puţin ultima variantă!). Această imagine creată de noi în viitor – şi care, să ne amintim, nu există acum, în prezent – ne va „şopti” ce trebuie să facem (să învăţăm mult, să fim iubitori faţă de oameni şi să dorim să-i ajutăm sau să bem foarte mult şi să ne certăm permanent cu partenerul etc.) pentru ca atunci când ajungem la momentul respectiv din viitorul nostru să fim acel ceva sau cineva imaginat în prezent. Astfel, acel nou om din viitor îl influenţează pe acest om din prezent, practic schimbând prezentul. Mai pare că se întâmplă ceva fantastic aici? Bineînţeles că nu! Numai că, înainte, nu eram atenţi…

Ce am constatat până acum? Am constatat că: din prezent putem schimba trecutul, din viitor putem schimba prezentul şi invers, din prezent putem schimba viitorul şi, pentru a închide cercul, din trecut putem schimba prezentul. Ne mişcăm prin timp şi spaţiu precum peştele prin apă. Ce ne spune acest lucru? Ne spune că suntem puternici şi că putem… atunci când vrem şi suntem conştienţi de posibilităţile noastre.

Pentru a atinge un nivel în care să ştim clar ce putem şi ce nu putem este nevoie să descoperim credinţele din interiorul fiinţei noastre. Unii oameni sunt de părere că indiferent ce preconcepţii deţinem ele pot fi schimbate prin aplicarea de sugestii pozitive, opuse celorlalte. Este plin Facebook-ul şi cam tot Internetul de pagini, site-uri şi bloguri unde suntem învăţaţi cum să stăm în faţa oglinzii şi să repetăm 5 minute de 3 ori pe zi: „sunt frumos/frumoasă”, „sunt bun/ă”, „sunt puternic/ă” şi aşa mai departe. Însă nu cred că este de ajuns. Să vedem de ce…

Prin repetarea unor afirmații ca cele de mai sus obţinem noi credinţe, şi anume că suntem frumoşi, buni şi puternici, însă nu eliminăm credinţele anterioare care spuneau că suntem urâţi, răi şi slabi. Astfel, ajungem într-un punct în care avem două seturi de credinţe ce se lovesc cap-în-cap, generând confuzie în interiorul nostru, iar noi ajungem să ne întrebăm „oare de ce sunt confuz/ă?” sau „de ce sunt bulversat/ă sufleteşte?”. Chiar de aia! Este ca şi când punem într-un vas apă caldă şi apă rece, însă ideea noastră era de a avea la final doar una dintre ele; am obţinut însă o apă călduţă, adică „confuză” dacă ţinem cont de faptul că noi aveam nevoie, spre exemplu, de apă caldă. Asemănătoare este situaţia şi în ce priveşte credinţele. Pentru a evita confuziile interioare trebuie să avem credinţe ce nu se neutralizează între ele. Prin urmare, trebuie să scăpăm de preconcepţiile limitatoare, de prejudecățile care ne țin pe loc. Dar cum să facem asta?

Atunci când avem impresia că suntem incapabili de ceva trebuie să investigăm acest sentiment pentru a vedea care este sursa lui – o întâmplare din trecut, o afirmație făcută de un părinte sau alt adult, un eveniment care ne-a marcat etc. Descoperind cauza unei credinţe şi întorcând-o pe toate părţile puteam ajunge fără mari eforturi la concluzia că ideile pe care acea cauză le generează nu mai sunt valabile de mult timp pentru noi, pentru vieţile noastre din acest moment, că ele sunt depăşite, numai că noi nu am înţeles acest lucru până acum. Astfel, respectivele credinţe sunt neutralizate tocmai prin faptul că înţelegem inutilitatea lor.

În concluzie, dacă dorim să ne schimbăm diferite aspecte ale vieţii trebuie mai întâi să ne schimbăm credinţele referitoare la acele aspecte. Pentru a schimba preconcepţiile este nevoie să descoperim sursele lor şi să le neutralizăm prin înţelegerea lipsei lor de importanţă. De asemenea este necesară adoptarea unor credinţe noi, ceea ce se poate face prin încredere în forţele proprii şi încredere în valoarea proprie, indiferent de ce spun alţi oameni. Încrederea în noi înşine este generatoarea credinţelor care spun că: pot, ştiu, fac, reuşesc!!!

Cu prietenie şi credinţă bună,

Victor 😉

Publicitate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s