Răbdarea – posibilitatea de a trece marea… pe propriile picioare

Având în vedere că am adus în discuţie un număr destul de mare al virtuţilor şi însuşirilor pozitive (vezi subsecţiunea Articole de la secţiunea Blog) cred că a sosit momentul să abordez şi problema dificilă a răbdării. Nu din întâmplare am folosit atributul „dificil”, deoarece cu toţii suntem conştienţi de faptul că nu este uşor să dezvoltăm virtutea răbdării. Dar nici nu este cazul să ne facem griji…

După ce evoluţia unui om ajunge la un nivel mai avansat, când înţelepciunea îşi face loc în viaţa fiinţei respective, apare în ecuaţie şi virtutea răbdării… uneori chiar pe nesimţite… Ce vreau să spun? Vreau să spun că, răbdarea poate să apară în viaţa unui om fără ca acesta să cultive în mod special această însuşire. Cum se poate întâmpla una ca asta? Foarte simplu! Înţelepciunea dobândită pe parcursul muncii cu Sinele transformă omul, îl face mai înţelegător şi mai cunoscător cu privire la Viaţă şi la semenii săi. Prin urmare, diferite elemente ce în trecut îl deranjau şi iritau, acum îl fac doar să zâmbească şi să înţeleagă ceea ce se întâmplă sau nu se întâmplă în jurul său. Adică: înţeleptul devine răbdător atât cu Viaţa – aici înţelegând nu doar viaţa proprie, ci şi Viaţa la modul general – cât şi cu oamenii din anturajul său, aşteptând şi urmărind, cu aceeaşi răbdare – de multe ori încă inconştientă – ca lucrurile să se aşeze pe făgaşul lor normal, aşa cum doreşte el.

„Răbdarea este pentru suflet ca o comoară ascunsă”, spunea Publius Syrus, autor antic de maxime. Şi avea dreptate. Însă, este ascunsă numai până în momentul în care devenim conştienţi de existenţa şi utilitatea ei (dacă ţinem seama de cele spuse mai sus) sau începem să o dezvoltăm în noi. Cu cât lucrăm mai mult asupra capacităţii noastre de a fi răbdători, cu atât devine o comoară mai mare, fiindu-ne de folos în nenumărate situaţii.

Nu cred că trebuie să dau exemple de utilitate a răbdării. Probabil că nu există aspect al vieţii în care răbdarea să nu-şi aibă locul. Orice lucru mic dorim să obţinem sau orice acţiune neînsemnată iniţiem, răbdarea nu poate decât să ne ajute şi să ne călăuzească spre un deznodământ favorabil şi obţinut fără un stres inutil.

„Oamenii sunt aici pe pământ spre binele semenilor lor. Deci, ori învaţă-i, ori rabdă-i!”, credea Marcus Aurelius (121-180), filosof şi impărat roman. Cele două sugestii ale lui Marcus Aurelius sunt la fel de actuale precum erau şi acum aproape 2000 de ani. Chiar dacă cel de-al doilea îndemn face referire directă la răbdare, nici încercarea de a-i învăţa (ajuta să se dezvolte) pe cei din jur nu se poate face fără ea. După cum spuneam în articolul trecut, ce avea ca subiect Adevărul, oamenii sunt diferiţi, prin urmare se şi dezvoltă sau învaţă într-un ritm diferit. Iar acestea ne pun la încercare… răbdarea.

În încheiere am o singură sugestie pentru cultivarea şi menţinerea acestei virtuţi: îndredere, încredere, încredere! Dacă avem încredere că ajutorul divin este mereu prezent în vieţile noastre, dacă avem încredere în propriile forţe, că putem şi facem ceea ce este folositor pentru noi şi semenii noştri, nimic nu poate să stea în calea răbdării. Ea va înflori în interiorul nostru, creând un scenariu de „box office” pentru vieţile noastre.

Până data viitoare… fiţi răbdători!

Victor