Spiritul Crăciunului

În preajma Sărbătorii Nașterii lui Christos auzim vorbindu-se despre Spiritul Crăciunului… Cine sau ce este acest spirit? Îl putem vedea? Îl putem auzi? Îl putem simți? Nu, nu-l putem nici vedea și nici auzi! Însă, da, îl putem simții! Să vedem despre ce este vorba…

Majoritatea dntre noi au o senzație de bine, de liniște, de înțelegere, de iubire în seara de 24 și în ziua de 25 decembrie. Ceea ce simțim este chiar Spiritul Crăciunului! Nu este un spirit așa cum știm din tradiție că sunt spiritele, ci este vorba despre o conștiință de grup. Suntem peste 1 miliard de creștini la nivel mondial, dintre care cei mai mulți sărbătorim Crăciunul în noaptea de 24/25 decembrie (această conștiință de grup este întărită și de evenimentele cosmice ale perioade: pe 21 decembrie are loc solstițiul de iarnă și pe 25 decembrie se consideră că renaște Soarele – în Antichitate era un eveniment cu o mare însemnătate, fiind sărbătorit ca atare; influențele sunt benefice pentru manifestarea unor gânduri și sentimente înalte).

Ne-am obișnuit să asociem acestei perioade gânduri de iubire, de înțelegere (pentru toți și toate), de dăruire (manifestată prin cadouri), de iertare și așa mai departe; gânduri frumoase toate, cu o vibrație înaltă. Vă dați seama câtă putere are un gând de bine când este manifestat de sute de milioane de oameni! Se naște o conștiiță pozitivă extraordinară. Nu o vedem cu ochii fizici, nu o auzim și nici nu o putem atinge, însă o simțim în interior, o simțim în piept, în inimă.

Deși spuneam că nu putem să auzim ori să vedem acest spirit, totuși, într-un anumit fel este posibil: atunci când suntem atenți la semenii noștri și observăm comportamnetul lor schimbat față de celelalte zile – acesta este momentul în care vedem și auzim Spiritul Crăciunului. Însă, cel mai bine îl simțim în suflet…

Putem să vedem și pe Facebook filmulețe în care cineva începe să cânte sau să râdă într-un spațiu public și în câteva minute ceilalți oameni i se alătură; cu cât mai mulți încep să cântre sau să râdă, cu atât mai repede sunt contaminați restul oamenilor. La fel acționează și Spiritul Crăciunului – cu cât mai multe persoane se alătură cu gânduri bune conștiinței de grup, cu atât mai puternic devine Spiritul și influențează mai repede și mai puternic omenirea.

În concluzie, haideți să ne alăturăm Spiritului Crăciunului, pentru a influența pozitiv cât mai mulți oameni și a le induce gânduri și sentimente de iubire, compasiune, înțelegere și dăruire.

Sărbători fericite!

Victor

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s