De multe ori am auzit că este bine să ducem o viață cât mai echilibtată, asta însemnând că trebuie să ne odihnin destul, că trebuie să nu mâncăm și să bem peste măsură, că nu trebuie să petrecem „din noapte pânăn-n zori” etc., adică este bine să nu exagerăm cu nimic.

Aceeași învățătură o împărtășea și filosoful chinez Lao Tzu, idei ce pot fi citite în cartea „Tao Te Ching”.

În ziua de azi se omite ceva foarte important din această ecuație a vieții echilibrate. Nu ajunge să avem echilibru numai la exterior – mâncare, băutură, odihnă, distracție etc. – ci foarte important este echilibrarea balanței interioare.

Trăim într-o lume construită pe dualități: alb – negru, lumină – întuneric, cald – rece, iubire – ură/frică, pace – război și așa mai departe. Chiar dacă mulți dintre noi știm că la nivel absolut (spiritual) nu există dualitate, fiind prezente doar manifestările neutre, însă pe care noi le percepem ca pozitive (lumină, iubire, pace, caldură), în lumea fizică suntem nevoiți să ne confruntăm și cu opusul, acesta din urmă fiind de ajutor în mai buna definire și cunoaștere a manifestărilor primare, pozitive (iubire, lumină etc.).

Prin urmare, pentru a duce o viață echilibrată și, în același timp fericită – echilibrul interior fiind un determinant esențial al fericirii –, este bine să înțelegem componența duală a ființei noastre în manifestarea sa materială. Adică, în fiecare dintre noi există sub formă de potențial atât lumina, cât și întunericul, atât iubirea, cât și ura/frica. Prin această conștientizare ne eliberăm din limitarea la o extremă, ceea ce poate să fie dăunător chiar și atunci când este vorba despre latura/extrema pozitivă.

Această dualitate, a cărei acceptare ne face întregi sufletește, poate să fie observată foarte ușor atât la noi înșine, cât și la cei din jur – să nu uităm: un om înțelept învață mult prin observație, greșelile altora fiind un bun profesor. Vedem oameni săraci care devin bogați și inves, vedem oameni bolnavi ce se însănătoșesc miraculos, vedem cum iubirea se tranformă în ură și vice-versa, vedem cum un om trece de la un mod de manifestare la cel opus; putem astfel observa și înțelege că totul există în noi sub formă de posibilitate, alegerea fiind a fiecăruia, pe care dintre ele le favorizăm prin gândurile și acțiunile noastre.

Acum să înțelegem clar ceva: cele spuse de mine nu înseamnă că mâine vom deveni bogați, că ne vom vindeca sau vom avea parte de iubire! Însă, conștientizând faptul că nu suntem condamnați la o anumită stare și că există latent în ființa noastră și potențialul pentru manifestarea opusului, dăm posibilitatea ca acest “opus” să se materializeze în realitatea pe care o trăim. Cât timp cineva va crede despre sine că este un om bolnav și va insista pe acest lucru, nu va da posibilitate sănătății să se manifeste în viața sa; cât timp un om va crede că „așa e viața, grea…”, nu va permite „vieții ușoare” să pătrundă în realitatea sa; cât timp o persoană va crede că nu merită să fie iubită, nu va da posibilitate iubirii să apară în viața sa…

În concluzie, nu suntem condamnați la a fi, la a gândi sau la a simții numai într-un anumit fel, ci există în fiecare dintre noi condițiile schimbării, bineînțeles dacă și atunci când dorim să schimbăm ceva în realitatea pe care o trăim. Important este să conștientizăm și să menținem echilibrul sufletesc, pentru ca fiecare alegere pe care o facem să fie cea mai bună posibilă din acel moment.

Cu prietenie și echilibru,

Victor 😉