Capitolul III – Gândirea pozitivă și fericirea

GÂNDIREA POZITIVĂ ŞI FERICIREA

 

Fericirea este în noi, niciodată în jurul nostru…

Mihail Sadoveanu (1880-1961), scriitor

EU: Vorbind despre fericire şi modul prin care am putea să trăim o viaţă fericită, îmi vine în minte faptul că, în primul rând, ar trebui să gândim pozitiv. Însă, am întâlnit destul de multe persoane care nu au o părere bună despre gândirea pozitivă. Sunt unii care spun: „Ok, dar gândirea pozitivă nu îmi rezolva problema cu care mă confrunt în acest moment al vieţii mele!” Uneori chiar înclin să le dau dreptate. Am şi eu momente în care îmi slăbeşte credinţa, am încheiat zâmbind.

EL: Faptul că gândeşti pozitiv nu îşi rezolvă problemele, dar ajută la depăşirea lor. Ştii bine că ideile, gândurile, emoţiile şi sentimentele sunt unde energetice care interacţionează cu fiecare aspect al vieţii tale. Ideea şi acţiunea prin care faci ceva pune în mişcare o anumită cantitate de energie, care este întărită sau slăbită de gândurile şi trăirile tale. Astfel, dacă vei manifesta neîncredere faţă de ideea sau acţiunea în sine şi faţă de tine, cel care a gândit ideea şi face acţiunea, vei trimite unde energetice cu încărcătură negativă, ce vor slăbi acţiunea ta, probabilitatea ca ea să aibă succes scăzând direct proporţional cu puterea pe care o pui în acele gânduri nefolositoare.

În schimb dacă gândurile şi trăirile tale sunt pozitive, de susţinere prin toate mijloacele a ideii şi acţiunii pe care o întreprinzi pentru rezolvarea unei aşa-zise probleme, ele vor creşte probabilitatea succesului întreprinderii prin întărirea energiei alocate acţiunii respective şi prin atragerea de alte elemente şi evenimente care vor contribui, la rândul lor, la atragerea mai grabnică a succesului.

EU: Poate ar trebui ca fiecare om să trăiască orice clipă a vieţii sale cu intensitatea cu care ar trăi-o dacă ar fi ultima şi atunci gândurile şi emoţiile manifestate ar da mai multă intensitate ideilor şi acţiunilor sale.

EA: Vorbele tale îmi amintesc de un film superb, Toamna la New York, cu Winona Ryder şi Richard Gere în rolurile principale. Winona interpretează rolul unei tinere foarte bolnave, care mai avea de trăit maxim un an de zile. Oricând putea să îi cedeze inima şi oricare din zile putea să fie ultima. Prin urmare, tânăra trăia cu o mare intensitate şi bucurie fiecare zi din viaţa ei.

EL: Este un bun exemplu, însă fiecare om ar trebui să conştientizeze faptul că viaţa sa este limitată – fără să fie trezit la realitate de o boală incurabilă sau de un eveniment deosebit – şi că fiecare zi poate să fie ultima, mai precis fiecare clipă poate să fie ultima, ceea ce l-ar îndeamna spre o trăire intensă a fiecărui moment din viaţă.

Revenind la beneficiile gândirii pozitive, aceasta determină şi o tranformare a felului de a fi şi a acţiona a celui care o aplică, ceea ce duce, de asemenea, spre fericire. Într-un  dialog cu filosoful Polus, reprodus de către Platon în cartea sa intitulată Gorgias, Socrate spunea în legătură cu fericirea: …căci eu afirm că cel care-i frumos şi bun, e fericit, iar cel care-i nedrept şi rău, nefericit.[1] Aici atributul de frumos trebuie înţeles ca virtuos, bun, deoarece în viziunea grecilor antici un om frumos era automat un om bun, şi invers. Iar această transformare vine din interior.

În viaţă este ca în povestea oului: dacă oul este spart printr-o forţă exterioară, acest lucru înseamnă distrugere, moarte; dar dacă oul este spart de o forţă interioară, acest lucru înseamnă începutul vieţii, evoluţie. Deci, şi în viaţă tot ceea ce înseamnă început, evoluţie şi creştere vine din interiorul fiecărui om. Ceea ce se întâmplă în jurul său, ceea ce vede în jurul său este o reflectare a celor din interiorul fiinţei sale. O altă poveste ilustrează foarte frumos acest lucru.

Într-o zi, dar în momente diferite, doi câini intră în aceeaşi încăpere. Primul când a ieşit dădea fericit din coadă, însă al doilea, când a ieşit din cameră, era foarte agitat, mârăia şi lătra furios. O persoană care i-a observat pe ambii câini, fiind curioasă ce a putut determina diferenţa de comportament a animalelor, a intrat în camera cu pricina pentru a desluşi misterul. Spre surprinderea ei camera era plină de oglinzi… Explicaţia este că, primul câine, intrând fericit în cameră, a văzut o mulţime de alţi câini fericiţi, ceea ce l-a binedispus şi mai mult; al doilea câine a intrat supărat şi a văzut zeci de alţi câini furioşi, care nu au făcut altceva decât să-l întărâte şi mai mult. Concluzia este că ceea ce un om vede în jurul său în lume este o reflecţie a ceea ce este el. Dacă este o fiinţă pozitivă va percepe în jurul său oameni pozitivi şi întâmplări pozitive, iar dacă este o persoană negativă, va fi înconjurată de oameni negativi şi va observa în primul rând întâmplările negative. Simplu!

EA: Aş dori să vă dau şi eu un exemplu, citit pe internet, care atrăgea atenţia asupra importanţei modului în care oamenii privesc lucrurile din jurul lor şi care poate avea o influenţă pozitivă sau negativă asupra vieţii. Voi utiliza o alăturare de cuvinte din limba engleză. Având în vedere că în ziua de azi foarte mulţi oameni posedă noţiunile de bază ale limbii engleze nu cred că va fi o problemă cu înţelegerea exemplului.

Este vorba de LIFEISNOWHERE… Aici sunt mai multe cuvinte, dar important este cum le citeşte fiecare. Sunt două posibilităţi: LIFE IS NOWHERE, adică viaţa nu este nicăieri sau LIFE IS NOW HERE, adică viaţa este acum aici. Aceste două interpretări sunt dictate creierului uman de felul său de a gândi, pozitiv-folositor (îi corespnde varianta a doua) sau negativ-nefolositor (căreia îi corespunde prima interpretare).

EL: La fel stă situaţia şi în privinţa tuturor lucrurilor întâmplate în vieţile oamenilor. Pot fi văzute ca dăunătoare şi aducătoare de necaz sau poate fi văzută partea lor pozitivă, educativă şi aducătoare de înţelepciune pentru a trece mai bine şi mai uşor peste încercările viitoare.

EA: Da. Şi acest exemplu ne-a arătat că dintr-o sclipire lucrurile pot fi văzute din negre în roz sau invers.

EU: Dacă tot suntem la „ora de pilde”, vreau să ofer şi eu una, cu referire la gândirea pozitivă şi, cu siguranţă, utilă celor care o aplică. Pe peretele unui bar era dată definiţia optimistului: Optimist… Cineva care înţelege că a face un pas înapoi atunci când a făcut un pas înainte nu este un dezastru, ci mai mult un fel de Cha-cha-cha.

 

„Sfârşitul nu-i aici…”

 

EL: …Spunea regretatul Florian Pitiş în cântecul cu acelaşi nume. Şi avea dreptate: sfârşitul nu-i aici! Prea mulţi oameni au oroare faţă de sfârşituri, ceea ce alimentează fricile din sufletul lor şi o gândire negativistă, astfel având în faţa ochilor fizici şi sufleteşti mai mereu jumătatea goală a paharului şi nu pe cea plină.

EA: Da, există această frică pentru că oamenii nu ştiu ce va fi după sfârşitul a ceva din viaţa lor.

EU: Deci, să înţelegem că această frică este produsă de necunoscutul ce urmează unui sfârşit?

EA: Da, eu aşa cred.

EL: Şi crezi corect. Omului îi este teamă de necunoscut şi îşi face tot felul de scenarii ciudate despre ce va fi, în general scenarii nu prea pozitive.

EU: Şi problema este că sursele acestei frici sunt nelimitate. Există o infinitate de sfârşituri: al lumii, al vieţii, al carierei, al relaţiei, al copilăriei, al puterii fizice, al vacanţei şi aşa mai departe. Toate au un sfârşit la un moment dat.

EL: Da, la prima vedere aşa este, toate încep şi se termină. Dar se poate privi această problemă şi din alt unghi. De ce să considerăm când ceva se termină că este vorba de un sfârşit? De ce să nu vedem ceea ce numim sfârşit ca pe un nou început, ca început al unei noi etape în evoluţia unui anumit segment al vieţii? Poate fi o nouă etapă în evoluţia lumii sau în evoluţia vieţii tale, o nouă etapă în carieră sau în relaţia cu semenii. Orice s-ar întâmpla în viaţă nu este vorba despre sfârşit, deoarece în accepţiunea largă a vieţii, la nivel cosmic, nu există nici un fel de sfârşit, ci numai puncte de trecere spre o nouă etapă, una superioară în devenirea ca fiinţă.

EA: Mereu se spune când păţeşti ceva că trebuie să mergi mai departe, că viaţa merge mai departe. Cred că există o fărâmă de înţelepciune şi în aceste îndemnuri.

EL: Da bineînţeles că există, şi nu puţină. Toate vorbele aşa-zise „din popor” sau „de duh” sunt transpuneri într-un limbaj inteligibil pentru toată lumea a înţelepciunii ce era cunoscută de un grup restrâns de oameni deja de mii de ani. Din acest motiv îndemn mereu la atenţie, atât la ceea ce se întâmplă în jurul nostru, cât şi la cuvintele ce sunt rostite, pentru că multe dintre ele sunt purtătoare de înţelepciune şi învăţături.

EA: Cu siguranţă voi mai fi atentă, deoarece văd că este spre binele meu.

EL: Foarte adevărat. Iar dacă vei alătura atenţiei şi înţelegerea faptului că viaţa, după cum am mai spus-o, nu este statică, ci într-o continuă mişcare şi tranformare, vei constata că sursa multor temeri nici măcar nu există, pentru că fiecare sfârşit este doar un nou început, începutul unei noi etape în evoluţia ta pe planul respectiv.

EU: Şi totuşi, oamenilor le este frică de necunoscut, de aceea se tem de schimbări şi îşi fac scenarii negativiste despre viitor.

EL: Vă mai spun un secret, care ar trebui să vă modifice părerea despre viitor, schimbări şi crearea vieţii pe care o doriţi: în necunoaşterea viitorului stă secretul modelării lui după propria imaginaţie şi dorinţă.

 

Este suferinţa indispensabilă?

 

EU: În ultimul timp am întâlnit destul de multe persoane care încercau să mă facă să înţeleg, uneori printr-un discurs chiar convingător, că prin suferinţă se obţin lucrurile bune, importante din viaţă, cum ar fi, spre exemplu, descoperirea spiritualităţii, întoarcerea spre comoara noastră interioară. Spuneau că prin suferinţă trece drumul spre bogăţiile sufleteşti extraordinare şi, prin urmare, spre bogăţiile materiale, în cazul în care mai ai vreo trebuinţă pentru vreuna dintre ele după ce le-ai obţinut pe cele ale sufletului.

EL: Şi… după cum vorbeşti, presupun că nu ai fost de acord…

EU: Păi… nu prea am fost, am recunoscut râzând. Nu o resping şi nu îi opun rezistenţă atunci când apare, deoarece rezistenţa doar înrăutăţeşte situaţia, dar nici nu o consider ca fiind indispensabilă dezvoltării şi evoluţiei mele. Nu neg rolul ei de învăţător în cazul multora dintre noi, dar sunt convins că ea poate fi evitată. Când spun că poate fi evitată, nu mă refer la a fugii de suferinţă, ci de a lucra preventiv. Este ca şi în cazul bolilor: nu trebuie să te ascunzi după dulap, ci să le previi. De multe ori şi bolile devin învăţător pentru unii oameni, făcându-i să descopere însuşiri şi forţe până atunci ascunse pentru ei, dar nu sunt indispensabile pentru a ajunge la aceleaşi rezultate. Când vrei să ai un trup sănătos, fără boli sau alte probleme fizice, ce faci? Duci o viaţă care să te ajute să eviţi înbolnăvirile sau chiar să-ţi amplifice calităţile fizice. La fel cred că se poate proceda şi cu privire la suferinţele sufleteşti. Poţi să duci o viaţă care să te ajute să le eviţi, să le previi. Ce părere ai?

EL: Da, cred că este posibil.

EU: Părerea mea este că moderaţia pe toate planurile este cel mai bun păzitor împotriva suferinţelor, aici înţelegând şi pe cele fizice, nu doar sufleteşti. Aşa cum pentru orice lucru sau întâmplare există o explicaţie, cred că pentru orice problemă există o soluţie, în cazul nostru fiind vorba despre o soluţie pentru evitarea suferinţelor, dar să atingem totuşi cel mai înalt potenţial al nostru în această viaţă.

EL: Te înţeleg. În ce priveşte bunăstarea, poate mai bine zis împlinirea ori fericirea sufletească şi evitarea suferinţelor, dar în acelaşi timp să fie şi descoperite comorile spirituale din interior, se poate obţine printr-o conştientizare timpurie a rolului esenţial pe care spiritualitatea îl joacă în exitenţa fiecărei fiinţe. Cel ce înţelege acest lucru va avea parte cât de curând de bucuriile şi liniştea sufletească ce poposesc în viaţa sa odată ce a păşit pe calea desăvârşirii spirituale. Făcând acest pas foarte important din proprie iniţiativă, în cazul său nu va mai fi nevoie de intervenţia unor forţe exterioare, prin intermediul suferinţelor fizice şi/sau sufleteşti, pentru a-l direcţiona spre această cale.

EU: Da, da, cam aceeaşi idee o avem şi eu în minte când vorbeam despre prevenţie, despre evitarea suferinţelor, însă nu era destul de coerentă atunci. Dacă înţelegem din timp care sunt secretele vieţii împlinite, fericite, şi păşim cu încredere şi hotărâre pe calea aceasta, vom dezvolta un mod de viaţă în care nu mai există loc şi pentru suferinţe.

EL: Aşa este. Dar nu trebuie să uiţi posibilitatea unor devieri de pe calea cea dreaptă şi atunci, pentru a fi adus rapid înapoi, s-ar putea să ai parte de mici impulsuri date de suferinţă.

EU: Adevărat, am omis acest aspect, am răspuns dând aprobator din cap.

EL: În plus, chiar dacă afli şi eşti convins de viaţa pe care ar fi bine să o duci pentru a avansa spiritual şi moral, începutul nu este uşor. Prin urmare este nevoie de un anumit timp – mai scurt sau mai lung, depinde de fiecare în parte – până când te vei poziţiona pe „lungimea de undă” corectă, ce te poate scuti de suferinţele care s-ar fi abătut asupra ta dacă nu ai fi pornit pe această cale din proprie dorinţă.

În definitiv, important este să porneşti pe acest drum, deoarece puterea sufletească, împlinirea şi fericirea dobândite în timp ce îl parcurgi te vor ajuta să treci mai uşor peste orice neplăcere apărută mai târziu în viaţa ta.

EU: Da… Trebuie să mărturisesc că acest lucru mă linişteşte şi îmi dă putere.

EA: Şi mie…

EL: Mereu să păstraţi în minte şi inimă că sunteţi puternici şi să nu vă lasaţi pradă neîncrederii şi deznădejdii. Dacă aveţi încredere şi răbdare şi, bineînţeles, rămâneţi pe drumul bun pe care aţi pornit, totul va fi bine pentru voi şi pentru lume.

EA: Îmi amintesc un îndemn deosebit făcut de părintele Arsenia Boca, pe care doresc să-l împărtăşesc cu voi: Iată cum sunt oamenii, nu caută pe Dumnezeu sau nu-L caută decât la necaz. Iar alţii la necaz Îl suduie şi de mai mari necazuri dau, mai rău se scufundă, până ce necazurile le încovoaie ceafa şi atunci Îl caută şi ei pe Dumnezeu. Situaţia stă aşa: oamenii se roagă lui Dumnezeu să-i scape de necazuri, iar Dumnezeu se roagă de oameni să părăsească păcatul. Acum, care de care să asculte mai întâi? Dumnezeu de oameni sau oamenii de Dumnezeu?

Se plâng oamenii că tare e grea viaţa pe pământ, că tare-s multe boli, multe pagube, multe sudalme, beţii, bătăi şi toate păcatele. „Fiii mei, aţi spus că tare e grea viaţa şi încărcată de păcate. Atunci nu le mai faceţi!”[2]

 

Semnele…

 

După câteva minute de reflexie în linişte asupra îndemnului înţelept şi educativ al părintelui Boca, bătrânul a continuat:

EL: Un lucru încurajator este şi conştientizarea faptului că atunci când te afli pe „calea” spre un anumit ţel – indiferent care este acela – viaţa îţi oferă diferite semne, însă numai de tine depinde dacă le observi şi ţi seama de „îndrumările” pe care le primeşti. Acum 1800 de ani, filosoful-împărat Marcus Aurelius (120-181) scria către el însuşi: Greşeala este a mea dacă îmi lipseşte ceva, fiindcă n-am ţinut socoteală de înştiinţările date de zei, adică de lecţiile lor…[3]

EU: Mda… Dar cum să facem să „citim” aceste semne?

EL: Dacă repetiţia este mama studiului, voi repeta şi eu că este nevoie permanent de atenţie şi observaţie. Cu ajutorul atenţiei vei putea să identifici semnele din jurul tău.

EU: Poţi să ne dai un exemplu?

EL: Să spunem că te comporţi într-un anumit fel, egoist, de pildă, faţă de semenii tăi. Dar, în loc să ai parte de beneficiile pe care le sperai sau alături de câştigurile obţinute, vin spre tine nenorociri mai mici sau mai mari. Ce crezi, ar putea fi acestea un semn sau semne?

EU: Da. Cred că da. Ele pot să atragă atenţia asupra unui comportament nefolositor, nici ţie şi nici celorlalţi.

EL: Aşa este. Ca urmare ce faci? Abandonezi respectivul comportament care ţi-a adus necazuri şi încerci un altul, să fi altruist, spre exemplu. De această dată atenţia îţi va fi atrasă de lucrurile bune ce îşi fac loc în existenţa ta. Observi ceva şi cu această ocazie?

EU: Da, acum poţi să observi că ceea ce faci este util pentru tine şi, cu siguranţă, şi pentru oamenii cu care intri în contact.

EL: Deci, dacă acorzi atenţie oamenilor, lucrurilor şi celor ce se întâmplă în viaţa ta şi, din când în când, îţi acorzi câteva minute pentru a medita asupra lor, vei putea evalua dacă cele observate sunt nişte semne din care poţi extrage învăţături sau nu. În cele mai multe cazuri, însă, se poate învăţa câte ceva util.

De-a lungul istoriei oamenii înţelepţi au descoperit diferite legi ale naturii prin observaţie, legi care în zilele noastre au fost confirmate prin experimente efectuate cu echipamente performante. Chiar şi azi observaţia şi atenţia sunt „ustensilele” principale ale celor ce doresc să cunoască mai bine lumea în care trăiesc.

Am să vă mai împărtăşesc o metodă de a observa semnele pe care Viaţa le pune în jurul oamenilor. În acest caz secretul este concentrarea. Este vorba despre concentrarea pe un anumit lucru. Prin mintea umană trec un număr extraordinar de mare de gânduri în fiecare clipă şi tot o infinitate de lucruri se întâmplă şi în jurul omului, dintre care este conştient de un mic număr doar. Atunci când se concentrează asupra unui anumit lucru, atenţia sa se va axa pe acele gânduri sau întâmplări care au legătură cu obiectul concentrării sale. De multe ori vor crede că sunt nişte coincidenţe, dar nu este aşa, ci se află „pe aceeaşi lungime de undă” cu acele gânduri şi întâmplări. Important este să le observe şi să folosească aceste semne. Povestioara următoare este relevantă pentru importanţa observării semnelor şi a utilizării lor:

Într-un orăşel trăia un om foarte credincios, ce ducea o viaţă cuminte, în concordanţă cu oricare învăţătură spirituală. Într-una din zile o furtună puternică se abătu asupra regiunii respective, provocând inundaţii extraordinare. Şi orăşelul în care trăia credinciosul nostru începea să fie inundat. Pe când apa era pe la genunchi, omul stătea în faţa casei sale, urmărindu-şi vecinii cum fug din calea apelor. Câţiva dintre ei, urcaţi într-o maşină de teren, îl chemară cu ei. Credinciosul le răspunse:

-Nu, mulţumesc, Dumnezeu va avea grijă de mine.

După câteva ore apa crescuse mult şi omul a fost nevoit să urce la etajul casei sale. Stând la geam, este strigat de câţiva oameni ce treceau cu o barcă pneumatică, să vină cu ei, să se salveze. Credinciosul le dă şi acestora acelaşi răspuns:

-Nu, mulţumesc, Dumnezeu va avea grijă de mine.

Ploaia continuând foarte puternic, râul din apropiere revărsă şi mai multă apă, astfel că aceasta crescuse până la acoperişul casei, omul fiind nevoit să se urce pe acoperiş. La un moment dat trecu un elicopter, din care i se lăsase o scară din funii, pe care să urce şi să fie salvat. Credinciosul nostru avu acelaşi răspuns şi de această dată:

-Nu, mulţumesc, Dumnezeu va avea grijă de mine.

În cele din urmă, apa creşte atât de mult, încât credinciosul se îneacă şi ajunge în Cer, în faţa lui Dumnezeu. Omul, supărat, începe să se lamenteze că el a fost foarte credincios şi om cuminte toată viaţa şi uite care ia fost răsplata: să moară înainate de vreme prin înec. Atunci, Dumnezeu, uitându-se duios la omul deznădăjduit, îi spune:

-Da, ai fost un om cuminte, tocmai de aceea nu te puteam lăsa să mori şi ţi-am trimis în ajutor o maşină, o barcă şi un elicopter…

EU: Ha-ha! Da, se pot întâmpla şi lucruri neplăcute dacă nu suntem atenţi la semnele pe care Divinitatea le trimite.

EL: Dar semnele nu trebuie urmărite numai atunci când vin direct de la o forţă superioară, ci şi atunci când sunt transmise, conştient sau inconştient – în general ultima variantă este valabilă – de către semenii noştri: parteneri de viaţă, membrii ai familiei, prieteni, colegi. Expresiile faciale, tonul vocii, gesturi făcute din mâini şi altele de acest fel pot să ne transmită la fel de multe informaţii precum cuvintele, poate chiar mai mult, deoarece pot să exprime sentimente şi trăiri pe care cuvintele singure nu le pot reda în deplinătatea autenticităţii lor.

EU: Adevărat. În această perioadă de criză economică, politică şi, mai important, socială şi identitară, a înflorit în Grecia aşa-numita „artă de criză”. Este înpărtăşită publicului prin teatru, muzică sau graffiti, iar populaţia înţelege şi se regăseşte în acest nou mod de a face artă, piesele de teatru fiind jucate cu casa închisă. Însă important este faptul că actorii comunică verbal numai foarte puţin (în unele piese chiar nu vorbesc deloc), mesajul fiind transmis prin gesturi (dans), expresii faciale şi, bineînţeles, prin muzică. Spectatorii au declarat la finalul reprezentaţiilor că au înţeles perfect mesajul şi că s-au regăsit în el într-un mod profund, ca şi cum s-ar fi exprimat chiar ei pe scenă. Se pare că artiştii înţeleg mai bine prin ce trece populaţia, şi nu doar în cazul Greciei, ci a întregii planete, deoarece şi în Siria se poate constata acelaşi mod de exprimare.

EL: Mereu artiştii au înţeles mai bine sufletul uman şi trările sale decât au făcut-o conducătorii. De-a lungul istoriei arta, prin diferitele sale forme, a transmis sentimente, frustrări, trăiri, dorinţe. Important este ca ele să fie observate pentru a se putea lua măsurile necesare în vederea rezolvării lor.

Şi, după cum am spus deja, semnele transmise voluntar sau involuntar de către semenii noştri ne pot ajuta să îi înţelegem mai bine, să le descoperim nevoile şi dorinţele – pe care le putem satisface, astfel aducându-le şi lor fericire în viaţă –, să evităm conflicte şi neînţelegeri. Secretul este ca oamnii să fie atenţi pentru a surprinde semnele şi a le utiliza în interesul cel mai înalt al semenilor lor, dar şi pentru ei înşişi.

Meriţi să fii fericit?

 

EU: De multe ori şi în multe circumstanţe se vorbeşte despre merite: cine merită să fie într-o funcţie, cine merită să facă un anumit lucru, cine merită să primească un anumit lucru şi aşa mai departe. Se spune că trăim, sau cel puţin pentru unele ţări este valabil, într-o societate meritocratică, în care fiecare om se află acolo unde merită. Însă, se pune astfel problema şi cu privire la fericire? Adică, cine merită să fie fericit?

EL: Hmmm… Este o întrebare cu adevărat problematică, dar legitimă. Sau, mai bine zis, este o întrebare cu un răspuns problematic.

EU: De ce?

EL: Tocmai pentru că trăim sau tindem să trăim într-o societate meritocratică, unde fiecare primeşte ceea ce merită în raport cu ceea ce a făcut sau face pentru binele comun. Dar, mai devreme am vorbit şi poate că vom mai vorbi despre existenţa unui rol în lume pentru fiecare suflet, indiferent de ceea ce face. Şi atunci, cerşetorul sau o altă persoană care nu participă efectiv la bunăstarea comunităţii din care face parte merită sau nu să fie fericit? După ce legi să ne ghidăm atunci când stabilim cine merită şi cine nu merită să fie fericit? După legile „umane” sau după cele „divine”?

EU: Da, acum văd şi eu că răspunsul nu este unul simplu. Dar ce înţelegi prin legile umane şi divine?

EL: Le-am denumit astfel, pentru a face diferenţa între două puncte de vedere. Când spun legea „umană” am în vedere opinia bazată prea mult pe logică, conform căreia croitorul ar trebui să aibă cele mai multe şi bune haine, pantofarul cei mai mulţi şi de calitate pantofi, medicii să fie cei mai sănătoşi oameni, profesorii cei mai educaţi şi că este normal ca cei puternici să supravieţuiască, iar cei slabi să dispară. În schimb, prin legea „divină” înţeleg principiul egalităţii pe toate planurile dintre oameni, indiferent de rasă, culoare, religie, opţiuni politice, înclinaţii sexuale, greutate, frumuseţe, integritate fizică şi aşa mai departe, în cele din urmă ajungând la egalitatea în dreptul de a trăi o viaţă fericită. Iar acum, întreb din nou: în acord cu care dintre aceste două variante de legi să stabilim cine merită să fie fericit?

EU: Cred că după legea „divină” ar trebui…

EL: De ce?

EU: Din câte observ eu, aşa-zisa lege „umană” nu prea mai funcţionează şi nici nu avem certitudinea că a funcţionat vreodată, mai puţin în ce priveşte supravieţuirea celui puternic şi eliminarea celui slab, în care caz istoria ne înfăţişează numeroase exemple. Dar şi această latură a legii dispare încetul cu încetul, doar în anumite zone conflictuale ale planetei noastre mai fiind pusă în aplicare, fără prea mare succes, sper eu… Bineînţeles, în lumea animalelor se păstrează legea supravieţuirii celui mai puternic, însă aici avem de-a face cu un alt tip de conştiinţă decât cea umană.

EL: Deci, dreptul oamenilor la fericire nu trebuie îngrădit indiferent de rolul fiecăruia în societate?

EU: Da… Însă mi se pare că uităm ceva.

EL: Şi anume?

EU: Uităm că o lege continuă să acţioneze, chiar dacă noi oamenii nu facem nimic pentru a reglementa cine merită şi cine nu merită fericirea. Este legea karmei. Chiar dacă eu sau alt om nu îngrădim dreptul vecinului nostru de a fi fericit, el poate totuşi să aibă nişte evenimente în viaţa sa care să-l facă nefericit, evenimente generate de legea karmei, în cazul căreia numai el singur poate să schimbe ceva.

EL: Foarte adevărat. Acesta era şi punctul la care trebuia să ajungem.

EU: Vrei să zici că am fost manipulat din nou, am întrebat zâmbind?

EL: Nu ai fost manipulat, ci ghidat, ca un elev, spre deznodământul lecţiei. Trebuie înţeles că fiecare fiinţă are dreptul de a fi fericită, indiferent dacă rolul ei în societate ţi se pare sau nu important, deoarece misiunea ei în această viaţă poate fi de o aşa natură, încât să nu o observi sau să nu o înţelegi. Apoi, trebuie să realizezi că, în acord cu legea cauzei şi efectului, eşti singurul responsabil de propria fericire prin felul tău de a fi, de a trăi, de a acţiona şi de a te relaţiona cu semenii şi, de asemenea, prin modul tău de a percepe lumea din jur – gânduri, sentimente, vorbe, acţiuni. Pentru că degeaba vei primi un pahar cu apă de la cineva care îţi doreşte toată fericirea din lume, dacă tu vei observa că paharul este pe jumătate gol; sau, degeaba va primi o femeie un trandafir de la cineva care doreşte să o facă fericită, dacă ea va observa spinii de pe tulpină şi nu eleganţa minunată a florii. Când ai înţeles aceste două lucruri, viaţa ta se va schimba, deoarece vei privi într-un alt mod, dintr-un alt punct de vedere întregul scenariu al vieţii.

În concluzie vreau să spun numai atât: Da, meriţi să fii fericit! Numai de tine depinde!

 

Crezi în tine!

 

EU: Îmi amintesc un fel de slogan, dar nu mai ştiu de unde, dintr-o reclamă sau o melodie… Acestea ar fi: Dacă nu eu, atunci cine? Dacă nu acum, atunci când? Cred că este un bun îndemn de a avea încredere în tine însuţi, căci dacă tu n-ai, cine să aibă? Şi ar fi bine să ai încredere acum, de ce să pierzi timp preţios?

EL: Aşa este! Şi oricare moment este perfect pentru a te concentra asupra vieţii tale şi nu asupra vieţii altora, deoarece acei oameni trăiesc în timp ce tu urmăreşti viaţa lor şi uiţi s-o trăieşti pe-a ta.

EA: Îmi amintesc că până pe data de 22 iulie 2013, dar şi în perioada imediat următoare, lumea şi bineînţeles media erau înnebunite de naşterea copilului prinţului William şi a soţiei sale Catherine. Oamenii si ziariştii au stat zile şi nopţi în faţa spitalului pentru a fi martorii deosebitei naşteri. Oare între timp vieţile respectivelor persoane s-au oprit, aşteptându-i să-şi satisfacă curiozitatea? Cu siguranţă că nu. John Lennon a spus odată că viaţa este ceea ce se întâmplă în timp ce tu eşti ocupat să-ţi faci alte planuri. Parafrazându-l aş adăuga că viaţa ta este ceea ce se întâmplă în timp ce tu stai „gură cască” la vieţile altora.

EL: Din nefericire ai dreptate. Prea mulţi oameni sunt atenţi la ce se întâmplă în vieţile aşa-numitelor personalităţi şi vedete, neglijându-şi propriile vieţi, pentru ca mai târziu să se întrebe de ce viaţa lor nu este una reuşită, unde au greşit. Probabil că nu erau atenţi la ceea ce le aducea propria viaţă pentru a putea profita de oportunităţile ivite.

În Evanghelia (apocrifă) a lui Toma (apostolul, zis şi Geamăn – Ioan, 11:16) stă scris: Iisus a spus: Dacă cei care vă conduc vă zic: „Uitaţi-vă, împărăţia este în cer!” atunci păsările vor ajunge înaintea voastră în cer; dacă vă spun că împărăţia este în mare, atunci peştii vor ajunge înaintea voastră. Ea [împărăţia] se află înlăuntrul vostru şi în afara voastră. Când vă veţi cunoaşte pe voi înşivă, atunci veţi fi cunoscuţi şi veţi înţelege că sunteţi fii ai Tatălui cel Viu. Dar dacă nu vă veţi cunoaşte pe voi înşivă, atunci veţi fi săraci şi voi înşivă veţi fi sărăcie. (Evanghelia după Toma, 3.)

După cum a spus şi Iisus, împărăţia se află înlăuntrul vostru, adică Viaţa este în oameni şi se manifestă prin ei în exterior. Prin cunoaşterea de sine se modelează şi felul în care fiecare vede „împărăţia”, bună sau rea, înbelşugată sau săracă. Iar atunci când ucenicii l-au întrebat: În ce zi va veni împărăţia?, Iisus le-a răspuns: Ea nu va veni în chip văzut. Nu se va spune: „Iată, în partea aceasta” sau „Iată, în partea aceea”. Însă Împărăţia Tatălui se întinde pe pământ, iar oamenii nu o văd. (Evanghelia după Toma, 113)

[1] Platon, Gorgias sau Despre retorică, Editura Vestala, Bucureşti, 2000, XXVI – în continuare: Gorgias .

[2] Părintele Arsenie Boca, Ridicarea căsătoriei la înălţimea de taină (Îndrumător duhovnicesc), ediţie îmbunătăţită, Editura Agaton, Făgăraş, 2002, p. 82.

[3] Marcus Aurelius, Către sine, traducere Alexie Horhoianu, Semnele timpului, 2007, I, 17 – în continuare: Către sine.

Către capitolul IV – https://projectvictor.org/carti-books/copacul-fericirii/capitolul-iv-omul-si-fericirea/

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s