Capitolul IX – Fericirea este neutră

FERICIREA ESTE NEUTRĂ

 

 

Fiecare femeie merită un bărbat care o iubeşte şi o respectă şi fiecare bărbat merită o femeie care îi apreciează eforturile.

Pamela Mosley Davis

 

Fericirea… la feminin

EL: În continuare vă propun să pătrundem pe un tărâm aproape în totalitate necunoscut bărbaţilor.

EU: Adică?

EL: Să vedem ce cred femeile despre fericire, care sunt dorinţele, aşteptările, temerile şi bucuriile lor.

EU: Tocmai ai spus, foarte adevărat, că este un teren necunoscut pentru bărbaţi. De ce crezi că eu aş putea să spun ceva înţelept în acest domeniu?

EL: Nici nu mă gândeam să facem lumină în această problemă numai noi doi. Colega noastră de drum va fi înţeleapta călăuză pe acest tărâm necunoscut.

EA: Chiar şi pentru mine, fiind femeie, este o provocare această temă, a fericirii femeilor, răspunse tânăra răzând. Niciodată nu m-am gândit într-un mod serios la fericirea mea, aşa că ocazia de azi este, în acelaşi timp, şi binevenită.

EL: Vezi, ţi-am zis că totul va fi în regulă, spuse bătrânul întorcându-se spre mine. Trebuie numai să ai răbdare şi încredere.

EU: Ai dreptate, i-am replicat, ca un elev profesorului său, încercând să-mi amintesc când mi-a spus că „totul va fi în regulă”.

EL: Prin urmare, prietena noastră va fi azi „avocata femeii”.

EA: Mă voi strădui să mă ridic la înălţimea rolului extrem de important pe care mi l-aţi rezervat. Când spun că este un rol foarte important nu exagerez, deoarece fericirea este un deziderat al fiecărei femei, al fiecărui om aş îndrăzni să spun, chiar dacă unii nici nu îşi pun prolema fericirii în mod conştient, la fel cum am făcut şi eu până în aceste zile. Însă, inconştient, cred că toţi tindem spre realizarea ei în vieţile noastre.

EL: Este adevărat tot ce ai spus. Dorinţa de a trăi fericit se află încrustată în fiecare particulă din care este alcătuită fiinţa umană. Tot ceea ce face omul de-a lungul vieţii sale, conştient sau inconştient, are ca scop final fericirea sa şi, în cazurile „fericite” ce se tot înmulţesc în ultimii ani, a celorlalţi oameni.

EA: Vorbind despre fericirea văzută prin ochii femeilor, trebuie să remarc faptul că în ultima sută de ani lumea femeii s-a schimbat radical, chiar dacă nu în toate societăţile planetei. Însă în ţările democratice şi care recunosc drepturile omului şi egalitatea dintre bărbaţi şi femei condiţiile existenţei femeii s-au îmbunătăţit şi dezvoltat permanent.

EL: Un lucru foarte bun şi necesar aş putea spune, pentru că într-o societate armonioasă şi sănătoasă este nevoie atât de manifestarea energiilor masculine, cât şi de cele feminine.

EA: De aceea cred că, într-o lume cu posibilităţi aproape nelimitate, este dificil de surprins fiecare dorinţă şi fiecare „scenariu” de a realiza fericirea, ţinând cont de faptul că şi femeile sunt diferite unele de altele, chiar dacă există şi puncte comune.

EL: Sunt perfect de acord, de aceea te rog să punctezi principalele elemente ale fericirii femeii, misiunea de a descoperi celelalte componente, mai mici, dar la fel de importante, revenind fiecărei femei în parte, în acord cu propriile aspiraţii şi cu propria viziune asupra vieţii. După cum am spus şi o voi spune, eu nu dau verdicte şi nu judec, ci numai deschid drumuri şi „instig” oamenii să pună întrebări şi să caute răspunsuri.

Iubirea

 

EA: În acest caz nu ştiu dacă pot să vorbesc la modul general, dar pentru mine şi pentru multe cunoştinţe feminine de-ale mele, iubirea este cea mai importantă sursă de fericire.

EL: Cred că poţi să afirmi acest lucru în numele a foarte multe femei, bineînţeles cu puţinele excepţii care apar în toate domeniile vieţii.

EA: Şi când mă refer la fericirea oferită de iubire, nu am în vedere numai fericirea dată de faptul că mă simt iubită, ci la cea rezultată din posibilitatea de a-mi putea împărtăşi propria iubire cu alţi oameni, familie, un partener, copii, prieteni, colegi şi ceilalţi oameni în general.

EL: Da… Este o înţelegere şi o viziune în asamblu a rolului iubirii în viaţa unui om şi a fericirii sale, ceea ce mă bucură foarte mult şi îmi întăreşte încrederea în posibilitatea schimbării în bine a vieţii pe pământ, spuse bătrânul cu un zâmbet ce îţi umplea inima de căldură şi o iubire nespusă.

EA: O femeie adevărată, dacă pot să-i spun aşa, nu îşi pune limite iubirii şi nu face discriminări între cei pe care îi iubeşte. Bineînţeles, fiecăruia îi oferă felul de iubire care i se cuvine, dar o dăruieşte din tot sufletul. Îmi place şi mă inspiră afirmaţia lui Liviu Rebreanu: Iubirea nu este un târg: te iubesc pentru că mă iubeşti. Iubirea este o certitudine: te iubesc pentru că te iubesc.

EL: Total de acord!

EA: Dar, totuşi, contează foarte mult iubirea pe care o primeşti, deoarece vorbim despre o iubire ce nu depinde în totalitate de persoana ta. Dragostea pe care o manifeşti faţă de ceilalţi depinde numai de tine, pentru că poţi iubi un om sau pe oameni în general indiferent de cât rău îţi fac sau cât de urât vorbesc despre tine. Însă dragostea pe care o primeşti depinde şi de cel care o oferă. Prin urmare, în viziunea mea, dacă reuşesc să atrag şi să menţin iubirea unei alte fiinţe este ceva deosebit, o realizare extraordinară ce îmi aduce multă fericire în suflet.

În această ordine de idei, iubirea unui partener cu care să-ţi uneşti viaţa sau să o creezi împreună este importantă. Poate că noi, femeile, suntem mai înclinate spre iubirea de cuplu decât bărbaţii şi datorită rolului de mamă pe care majoritatea dintre noi îl joacă la un moment dat în viaţă. Simţim nevoia unei siguranţe, a unei protecţii pentru noi şi familia noastră. Este adevărat că în ultimele decenii posibilitatea ca o femeie să fie independentă de toţi şi de toate a devenit o realitate şi a eliminat dependenţa de orice fel faţă de bărbat, însă s-a păstrat în cazul multora dintre noi – poate undeva în subconştient, poate din tradiţii şi educaţie, ori poate pentru că aşa i-a rânduit Dumnezeu pe oameni să nu trăiască singuri – dorinţa de a ne simţi în siguranţă, protejate, în definitiv iubite de către un partener, de către un alt suflet.

EU: Cred că este ceva natural ca oamenii să-şi unească vieţile şi să creeze împreună viitorul, un viitor mai bun pentru ei şi pentru semenii lor. La fel gândesc şi cei mai mulţi dintre bărbaţi.

EA: Sper…, răspunse tânăra cu un zâmbet sincer.

EL: Rolurile avute de către femei în familie şi societate sunt multiple, fiecare dintre ele cu obligaţii şi beneficii diferite, precum şi cu o percepţie aparte, atât din partea celor din jur, cât şi a celor implicaţi direct. Aceste roluri, pe parcursul întregii vieţi, depăşesc în multe cazuri, ca număr, pe cele interpretate de către actorii profesionişti: mamă, soţie, fiică, soră, iubită, amantă, prietenă, colegă, rivală. Aş dori să le discutăm pe cele mai solicitante dintre ele şi care contribuie mai mult la fericire sau nefericire.

EA: Sunt de acord, deoarece, în ultimul timp, numeroase femei duc o luptă interioară, dar şi exterioară, între femeia rebelă, independentă, care-şi doresc să devină şi unele chiar sunt, şi femeia ancestrală, cea care are grijă de familie şi de casă, aşa cum simt că ar trebui să fie.

EL: Cel mai deosebit şi important dintre roluri este cel de mamă şi, în strânsă legătura cu acesta, cel de soţie. Majoritatea femeilor luând foarte în serios acest rol, dar nu numai pe cel de mamă a copiilor, ci de protectoare a familiei – dacă pot s-o numesc aşa – fac numeroase sacrificii, care de puţine ori sunt conştientizate de către ceilalţi. Am să vă dau un exemplu fără importanţă intrinsecă, dar arată câtă muncă este depusă pentru o scurtă plăcere. Este vorba despre preparatul anumitor feluri de mâncare, pentru care bucătăreasa munceşte 3-4 ore, pentru ca mai apoi aceasta să fie consumată în nu mai mult de 20 de minute; mult deranj pentru o scurtă plăcere culinară. Dar cine observă acestea? Însă o mamă sau o soţie iubitoare le face, deoarece starea de bine a familiei sale este la fel de importantă ca cea proprie, în realitate însemnând chiar fericirea ei.

EA: De asemenea o mamă şi soţie este fericită şi atunci când membrii familiei sale sunt sănătoşi, mulţumiţi, satisfăcuţi şi fără a duce lipsă de nimic. Şi, una dintre cele mai importante preocupări ale ei este siguranţa familiei sale, de multe ori punând-o înaintea propriei siguranţe.

EL: Aş dori să mai clarificăm un lucru esenţial. Mulţi oameni nu ştiu şi poate nu vor înţelege nici după ce le-o spui, dar iubirea nu este un simplu sentiment, precum tristeţea sau plăcerea, ci este o stare de conştienţă. Numai iubirea romantică şi cea pentru prieteni (uneori, din nefericire, chiar şi iubirea pentru familie) pot fi asimilate cu un sentiment, deoarece se pot sfârşi la un moment dat.

În ce priveşte iubirea ca formă de conştienţă, realizarea ei necesită multă, serioasă şi răbdătoare muncă, însă atunci când cineva reuşeşte să o atingă nu mai există sfârşit pentru ea, pentru iubire. Din acel moment vor trăi în dragoste, le va deveni un mod de viaţă, vor face totul din iubire şi prin iubire: se vor culca seara şi se vor trezi dimineaţa din iubire, vor bea, mânca, vorbi, muncii din iubire, vor relaţiona cu oamenii, vor fi prieteni cu ei sau îi vor critica… din dragoste. Se spune că o mâncare este foarte gustoasă, pentru că bucătarul a pus multă iubire în munca sa; însă el numai parţial a atins starea de conştiinţă a iubirii. Când ne uităm la comportamentul unei mame faţă de copilul ei, vom putea observa această dragoste ca şi conştienţă: tot ce face pentru copil, mama face cu multă iubire, îl hrăneşte, îl educă, îl spală, îl culcă, îl îmbracă… cu iubire şi din iubire. Dar nici aici nu este încă iubirea ca şi conştienţă în totalitatea ei. Numai atunci când omul va face totul cu iubire şi din iubire, orice şi faţă de oricine, atunci va putea să spună că a atins stadiul sublim al dragostei ca stare de conştienţă.

În acest context, vreau să vă spun o povestioară:

O mamă şi copilul ei urmau să treacă peste un râu în drumul spre destinaţie. Înainte de a intra în apă, între mamă şi copil are loc un dialog:

Mama: Te rog să mă ţii de mână până ajungem pe celălalt mal.

Copilul: Nu. Te rog să mă ţii tu pe mine de mână.

Mama: Bine, răspunse mama nedumerită, dar care este diferenţa?

Copilul: Dacă te ţin eu de mână şi se întâmplă ceva în timpul traversării s-ar putea să te las şi să dispar în apă. Însă, dacă mă ţii tu pe mine, indiferent ce s-ar întâmpla, sunt sigur că nu-mi vei da drumul la mână.

Povestioara ne vorbeşte despre mai mult decât spiritul de sacrificiu al unei mame, şi anume despre conştientizarea acestui lucru de către familia ei. Din pacate sunt şi numeroase cazuri în care rolul greu de mamă al femeii nu este înţeles şi nu este apreciat. Dar în aceste situaţii avem de-a face cu oameni care nu înţeleg încă iubirea, nici pentru semeni şi nici pentru ei înşişi, trăind într-un egoism permanent, venit din instinctele şi simţurile pur fizice, spiritualul fiind un domeniu necunoscut pentru ei.

EA: Într-o lume care se schimbă aşa rapid cred că sunt încă prea mulţi oameni care nu înţeleg şi nu apreciează sacrificiile unei femei când este mamă sau soţie. Poate că este şi vina noastră… pentru că nu luăm atitudine.

EL: O să revenim asupra acestui lucru mai târziu, acum însă vă propun să mergem mai departe.

EA: Aş mai dori să aduc în discuţie o problemă ce mă pune pe gânduri de ceva timp… Nu vi se pare nedrept că unele lucruri care par normale dacă le fac bărbaţii, sunt imputate grav atunci când sunt făcute de femei?

EL: Cu siguranţă nu sunt de acord când se fac discriminări între sexe, indiferent despre ce este vorba. Dar la ce te referi mai precis?

EA: La faptul că, atunci când o femeie doreşte să se distreze, să se simtă bine cu bărbaţii fără să aibă o relaţie stabilă cu ei este privită urât, este numită femeie uşoară, care nu-i de casă şi altele din această gamă de epitete. În acelaşi timp, dacă un bărbat se simte bine cu femeile fără să aibă o relaţie stabilă cu ele este privit ca fiind ceva normal, pentru că „este bărbat”, fiind considerat chiar macho.

EL: Da, este nedrept acest fel de comportament făţă de femei într-o situaţie de acest tip. Dacă unii au voie şi ceilalţi trebuie să aibă voie. Spre binele tuturor trăim după legi democratice, care asigură drepturi egale indiferent de sexe. Problema se află în mentalitatea oamenilor, care nu este totdeauna reglementată de legi scrise, ci de cele învăţate în casă şi/sau comunitate. Însă, conform cu starea prezentă a lucrurilor, oamenii au nevoie tot timpul să creadă în ceva – în acest caz în rolul stabilizator şi unificator al femeii monogame şi caste. Dacă doreşti să le iei o credinţă fără a le da ceva în schimb, ai mari şanse să nu reuşeşti, dar dacă le poţi oferi în schimb altceva în care să creadă şi care să li se pară mai bună decât credinţa la care renunţă, succesul va fi aproape sigur.

EA: Oare care să fie motivul pentru care omul are nevoie să creadă în ceva? După părerea mea este frica de necunoscut. Consider că singura credinţă trebuie să o avem în Divinitate, în Viaţă, şi prin extensie, în noi înşine, iar singurul lucru de care poate să ne fie teamă este frica însăşi.

EL: Adevărat. Toate schimbările sunt înfricoşătoare într-o anumită măsură, deoarece nu poţi anticipa toate urmările. De aceea trebuie să ai încredere că urmările vor fi în folosul tău şi să nu-ţi fie teamă, nici de ceea ce va fi şi nici de criticile semenilor tăi, care vor veni negreşit.

EU: Da, dacă am avea parte de alte lucruri la fel de des cum avem de critici, lumea ar fi cu totul altfel, mult mai bună decât cea de azi.

EA: Da, şi eu cred la fel. Dar ce putem să facem? Să-i ignorăm pe cei care ne critică şi/sau să învăţăm din critici dacă acestea sunt întemeiate?

EL: Exact! Şi să ne asumăm răspunderea felului nostru de fi şi acţiona, care este o problemă personală atâta timp cât nu aduce vreo atingere drepturilor altor oameni.

Sunt unică!

EA: Un alt lucru foarte important pentru o femeie – în special în zilele noastre, când rolul ei în societate este recunoscut şi apreciat de tot mai mulţi oameni – este observarea şi recunoaşterea unicităţii ei. După cum aminteam înainte, femeile au puncte comune, însă în cele mai multe cazuri sunt diferite, sunt unice, iar înţelegearea acestui lucru, în special de către bărbaţi, este importantă.

EL: Este foarte normal, deoarece fiecare om este unic şi simte nevoia ca această unicitate să-i fie recunoascută, chiar dacă în esenţă toţi suntem la fel.

EA: Şi ceea ce contează cel mai mult cu privire la unicitatea unei femei este ca bărbatul ei să vadă acest lucru şi să o facă şi pe ea să se simtă mereu unică pentru el. Dar, într-o bună măsură, cred că această apreciere a unicităţii unei femei de către bărbat vine din iubirea lui pentru ea. Dacă nu o iubeşte, îi va veni greu să-i observe şi aprecieze unicitatea.

EL: Aşa este. Aş adăuga numai că nu este imposibil să apreciezi, ca bărbat, unicitatea, autenticitatea şi valoarea unei femei chiar şi atunci când nu eşti îndrăgostit de ea. Este posibil, însă este nevoie să iubeşti (în acest caz nu cu iubire de cuplu) şi să respecţi omul în general sau pe acea persoană în particular. Poţi să iubeşti o persoană şi să-ţi doreşti compania ei şi atunci când nu simţi o dragoste romantică pentru ea. Vorbesc despre o afinitate sufletească, ce nu necesită acest fel de dragoste, însă este indispensabilă pentru o iubire de cuplu care se doreşte a fi de durată.

EA: Mă bucur că ai adus în discuţie şi acest aspect al iubirii, de care pot să spun că am avut parte, însă am uitat să-l menţionez când vorbeam despre iubire.

EL: Sunt diferite aspect ale iubirii care, dacă ar fi luate în seamă, ar aduce multă bucurie, frumuseţe şi fericire în sufletele oamenilor, însă trebuie să evite să pună bariere în calea iubirii lor.

Cine sunt eu?

EA: O altă componentă a fericirii, poate cea mai importantă după discuţiile din aceste zile, este înţelegerea a cine eşti tu cu adevărat. De asemenea, cred că este important să descoperi dacă te simţi bine în pielea ta, dar pentru acest lucru trebuie mai întâi să te descoperi pe tine însăţi, fiinţa ta.

EL: Această înţelegere a sinelui ar trebui să fie un deziderat pentru fiecare persoană care încearcă să-şi înbunătăţească viaţa şi să trăiască fericirea.

EA: Uneori aveam impresia, pe care tu ai transformat-o în certitudine, că fiecare om vine pe lume cu o misiune. În cazul meu această misiune încă îmi scapă, dar sper că lucrând asupra mea, cunoscându-mă mai bine, voi reuşi să o descopăr, să o înţeleg. Cunoscând aceste lucruri, cred că aş putea să-mi modelez viaţa în jurul lor, acestea jucând rolul „scheletului”. Şi chiar mai mult, reuşind să mă descopăr pe mine însămi, probabil că voi reuţi să-i fac şi pe semenii mei să mă descopere. Dacă eu nu mă înţeleg, cum să cer altora să mă înţeleagă?

EU: Ai dreptate. Nu putem cere oamenilor să priceapă ce se întâmplă atunci când nici măcar noi înşine nu pricepem.

EA: Înţelegându-mă pe mine însămi voi putea să-mi fac şi partenerul de viaţă să mă înţeleagă, măcar într-o anumită măsură, dacă nu în totalitate, astfel putând dezvolta o relaţie, vorba aia, „în cunoştinţă de cauză”. După această afirmaţie tânăra zâmbi încrezător, iar noi i-am răspuns în acelaşi mod.

EL: Da, această înţelegere poate să fie o bună fundaţie pentru o relaţie de cuplu sau de prietenie care se doreşte a fi de durată cât mai lungă.

EA: Dar, bineînţeles, trebuie să-mi pun voinţa la muncă pentru a putea avansa pe această calea a cunoaşterii de sine.

EL: Să nu uiţi şi de atenţie. Când eşti vigilentă, totul în jur devine profesorul tău. Poţi învăţa din cel mai banal lucru dacă îi acorzi atenţia necesară pentru a-i surprinde esenţa. Înţelepciunea poate fi dobândită din cele mai neînchipuite şi nepotrivite situaţii. De aceea, pe lângă voinţă, foarte importantă de altfel, să ai în vedere şi atenţia, permanent sau cât mai mult posibil de-a lungul unei zile.

După câteva secunde de tăcere, domişoara reluă discuţia.

 

Armonia, liniştea şi aşteptările

EA: Unele prietene, cu suflet mai profund, din câte le-am observat eu, spuneau că ceea ce îşi doresc în vieţile lor este armonie şi/sau linişte.

EL: Ambele sunt importante pentru o viaţă împlinită. Armonia în familie, în cuplu, la locul de muncă, armonia între viaţa de familie şi carieră şi celelalte nenumărate situaţii în care aceasta joacă un rol esenţial nu sunt uşor de obţinut. Nu le obţii doar bătând din palme, ci „punând osul la lucru”. Aceeaşi este situaţia şi în ce priveşte liniştea. Când cineva are în vedere liniştea din viaţa sa trebuie să înţeleagă că se referă, conştient sau inconştient, la tihna sufletului propriu. De acolo izvorăşte ea în viaţa exterioară. Prin urmare, armonia şi liniştea sunt conectate între ele, lucrând pentru realizarea uneia o câştigi, total sau parţial, şi pe cealaltă.

EA: Când spui că trebuie să lucrăm pentru realizarea lor te referi la faptul că este necesar să muncim cu noi înşine, asupra fiinţei noastre?

EL: Exact. Se desfăşoară acelaşi fel de activitate ca şi atunci când vrei să afli cine eşti tu cu adevărat. Am mai spus şi o voi mai spune, pentru a se impregna în sufletele voastre: lumea exterioară a fiecăruia se modelează după lumea sa interioară. Astfel, dacă faci ordine în interiorul tău, vei avea ordine şi în exterior; dacă vei avea fericire în interior, o vei avea şi în exterior. De aceea, munca pe care trebuie să o depui pentru a crea armonie şi linişte în viaţa ta are ca obiect de lucru lumea interiorară. Aici trebuie să creezi prima dată armonie şi linişte, iar acestea se vor exterioriza, transformând şi lumea din jur.

Liniştea poate fi obţinută prin ordonarea gândurilor, dorinţelor, nevoilor, viselor, şi prin rezolvarea temerilor, frustrărilor, invidiilor etc. Benefic este ca cel puţin ultimele să fie eliminate din multitudinea de gânduri ce trec zilnic prin mintea unui om, dar ideal ar fi ca şi dorinţele şi nevoile să fie cât mai reduse ca număr şi cât mai clare cele rămase. Atingând o anumită stare de linişte interioară se instaurează şi armonia în ceea ce chiar ai nevoie în viaţa ta şi ceea ce doar ţi se pare că ai nevoie, între ceea ce doreşti doar aşa, „ca să fie”, şi ceea ce îţi este cu adevărat de folos şi „merită efortul”.

EA: Înţeleg. Şi când în interiorul meu rezolv chestiunea liniştii şi a armoniei, problema se va rezolva şi în viaţa mea exterioară.

EL: În mare parte da. Însă, pentru viaţa exterioară, care implică şi relaţionarea cu alţi oameni, ar trebui să acorzi atenţie şi aşteptărilor. Ce aşteptări ai de la ceilalţi, ce aşteptări au ei de la tine şi aşa mai departe. Este posibil să nu mai fie nevoie să lucrezi şi asupra aşteptărilor, deoarece cunoscându-te pe tine însăţi, creând linişte şi armonie în viaţă, îi vei înţelege şi pe semeni, vei înţelege că aşteptările în sine reprezintă limitări şi, ceea ce este foarte important, purificarea conştiinţei îţi va imprima o vibraţie de care nu se vor simţi atraşi decât acei oameni care sunt „pe aceeaşi lungime de undă” şi care, la fel ca tine, nu vor avea aşteptări, ci vor oferi ceea ce au mai bun.

Stabilitatea şi creaţia

 

EA: Un rol important în viaţă joacă şi creaţia. Când vorbesc despre creaţia ce contribuie la împlinirea mea ca om, mă refer la ceea ce construiesc în viaţa mea exterioară. Fiecare dintre noi avem un lucru sau mai multe pe care ne place să le facem. Poate fi un hobby, dar din punctul meu de vedere ideal este ca lucrul care îţi place foarte mult să devină locul tău de muncă. Iar prin ceea ce faci în munca ta să aduci un plus nu doar la propria bunăstare şi fericire, ci şi la fericirea celorlalţi oameni. Ştiu că fiecare dintre noi a venit cu un scop în lumea asta şi contribuie cu ceva la propăşirea ei, însă doresc să fac mai mult pentru ca lumea în care trăim să fie una cât mai bună.

Părerea mea este că ceea ce creează, ceea ce oferă fiecare dintre noi lumii în care trăieşte este un dar pe care Universul îl face prin intermediul nostru.

EL: Aşa este. Să nu uiţi niciodată că orice bine faci în lume şi tu, cea care îl faci, beneficiezi atât de acel bine, cât şi de efectele pe care le generează, astfel că binele care revine la tine este tot timpul mai mare decât cel făcut de tine.

EA: Da… Şi pentru ca munca mea de creaţie să fie eficientă şi pentru a-mi creşte această eficienţă (idei, creativitate, putere de muncă, iubirea pusă în fiecare creaţie) un puternic ajutor este stabilitatea: spirituală, mentală, emoţională, dar şi pe plan fizic. De multe ori simt că această stabilitate lipseşte, dar acum, după cele discutate, ştiu de unde să încep munca asupra mea: de la gânduri.

EL: Aşa este. Mă bucur că ai fost atentă, răspunse bătrânul zâmbind părinteşte.

EA: Şi sunt convinsă că, pornind de la cunoaşterea de sine şi de la gândurile pe care le voi favoriza, stabilitatea se va instala încet încet şi în propria viaţă, acest lucru oferindu-mi posibilitatea de a ajuta la rândul meu.

 

Fericirea femeilor venită de la bărbaţi

 

EU: Chiar dacă am vorbit despre iubire, apreciere a unicităţii femeii de către bărbat şi altele, aş dori să mai aflu şi lucruri care pot să facă fericită o femeie dacă vine din partea unui bărbat. Mă interesează ce act sau comportament de-al bărbatului consideră o femeie că poate să-i aducă fericire în viaţa. Şi cred că nu doar pe mine este important, ci pentru foarte mulţi bărbaţi, numai că, de cele mai multe ori, ne este teamă să întrebăm. Există numeroase întrebări care la prima vedere par stupide, însă dacă sunt privite cu atenţie se poate observa că necesită un răspuns nu doar complex şi greu de dat, ci unul ce închide în sine cheia spre soluţionarea unor probleme vitale. Aşa este şi întrebarea mea: cum ar putea un bărbat să facă fericită o femeie? După cum spuneam, întrebarea poate fi văzută ca una banală. Oamenii şi-au dat cu părerea de prea multe ori pe acest subiect. Dar cine a dat răspunsurile? Bineînţeles că nu femeile (decât foarte rar), care erau cele mai îndreptăţite să o facă, ci bărbaţii, cei care trebuie să vină doar cu rezolvarea. Însă de unde să ştie un bărbat ce este în sufletul lor? O recunosc şi femeile: de multe ori nici măcar ele nu sunt sigure. Prin urmare, întrebarea mea, dintr-una banală devine una foarte importantă şi necesită un răspuns din partea unei persoane autorizate, dacă pot să spun aşa. Am susţinut şi cu alte ocazii că dialogul între oameni, indiferent în ce fel de relaţie se află unul cu celalălat, este esenţial. Până când nu vom putea să ne citim unul altuia gândurile, vorbirea – şi, bineînţeles, des amintita atenţie – este calea prin care putem afla dorinţele şi nevoile semenilor noştri. Deci, pun această întrebare unei femei: cum ar putea un bărbat să aducă fericire în existenţa unei femei?

EA: Hmm… Cu adevărat este complicat răspunsul şi nu ştiu dacă voi putea să cuprind în el părerea unui procent relevant dintre femei, răspunse tânăra cu o voce plăcută, schiţând şi un zâmbet inocent, care parcă ne ruga să nu ne supărăm dacă răspunsurile ei nu vor fi pe deplin iluminatoare.

EL: Să nu îţi faci griji. Este bine aşa cum este. Vă propun să începem cu începutul, adică cu întâlnirea sau primele întâlniri dintre doi oameni, un bărbat şi o femeie, indiferent de vârstă.

EA: Da, experienţele şi trăirile de la primele întâlniri – uneori chiar de la prima întâlnire – sunt hotărâtoare, în cele mai multe cazuri, cu privire la derularea în continuare a relaţiei dintre cei doi, dacă va fi vorba despre prietenie sau despre formarea unui cuplu.

EU: Da, sunt de aceeaşi părere.

EL: Este adevărat. Atunci au loc micile drame ale jocului seducţiei. Să nu vă speriaţi, nu sunt drame ce produc durere, ci, mai degrabă, comice. Mă refer la întrebările ce ies la suprafaţă din mintea fiecăruia la fel ca şi cârtiţele din pământ: oare mă place? oare ce crede despre mine? ce intenţii are? ce doreşte de la mine? şi aşa mai departe. Apoi avem şi încercările, uneori neîndemânatice, de a plăcea celuilalt. Dacă în acele momente cei doi nu ar fi orbiţi de mrejele în care dorinţa de a fi pe placul celuilat, sau chiar iubirea, i-a prins şi ar fi atenţi la ce se întâmplă, ar putea să surprindă scene comice în comportamentul şi limbajul interlocutorului. Acest lucru îl puteţi observa mai bine dacă priviţi alte perechi.

EA: Ha-ha-ha! Cam aşa e… Cu ce să încep… Bineînţeles, voi exclude din această discuţie frumuseţea exterioară a omului, deoarece vorbim în primul rând despre gesturi, sentimente, trăiri.

EL: Nu-i nevoie să excludem frumuseţea fizică din conversaţia noastră. Şi ea reprezintă o latură destul din importantă a frumuseţii de ansamblu a omului, având în vedere că este primul aspect care atrage atenţia, până ce reuşeşti să intri în vorbă cu persoana respectivă şi să iei contact cu frumuseţile sale interioare.

EA: Adevărat…

EL: Însă nu trebuie pus accentul pe frumuseţea exterioară, decât în măsura în care această frumuseţe oferă un plus de simpatie faţă de acea persoană. În definitiv, frumuseţea interioară este cea care persistă toată viaţa şi care aduce cu adevărat fericire.

EA: În general femeile doresc un bărbat care „vorbeşte”. Când spun că vrem un astfel de bărbat mă refer la un om cu care se poate comunica. Întorcându-se către mine, continuă: după cum spuneai înainte, comunicarea este foarte importantă. Aşa credem şi noi femeile. De aceea ne dorim bărbaţi cu care să putem comunica. Şi aici ajungem la ce spuneai tu – şi se uită spre bătrân – cum că atenţia este esenţială în toate aspectele vieţii. Dacă un om nu este atent la tine, nici nu va putea susţine o conversaţie normală şi constructivă. În plus, omul care doreşte o comunicare sinceră trebuie să aibă curajul de a părea ridicol, neajutorat, adică ne-macho, dacă pot să spun aşa.

EU: Hmmm, cred că este unul dintre cele mai grele încercări pentru majoritatea bărbaţilor.

EA: Din păcate da…, răspunse cu un surâs melancolic. Ridicând privirea şi uitându-se în zare, continuă: Dar nu este nimic pierdut, deoarece am văzut şi astfel de bărbaţi, care pot să lase deoparte latura lor macho. Încurajator este şi faptul că numărul lor se înmulţeşte pe zi ce trece. Apoi… şi acum vine partea grea, multe femei doresc ceva destul de greu de găsit: un bărbat care să fie, în acelaşi timp, şi stăpân pe situaţie – adică un fel de macho, tocmai la ce ziceam că este bine să renunţe din când în când – dar şi sensibil. Ştiu că uneori cerem prea mult, dar aşa sunt unele dintre noi.

EU: Poate că unii dintre bărbaţi reuşesc să facă şi această „acrobaţie”.

EL: Ar fi bine să reuşească, pentru că este cazul ca oamenii să aibă parte de cât mai multe relaţii de cuplu adevărate, adică liniştite, armonioase, fericite în cele din urmă.

EA: Da… Apoi ar mai fi siguranţa. Şi nu mă refer numai la siguranţa fizică şi materială, pentru că acestea le putem rezolva şi noi sau cele mai multe dintre noi. Am în vedere încrederea în relaţie, chiar mai mult: o certitudine a prieteniei dintre noi. Eu cred că prietenia este fundaţia oricărei relaţii durabile şi de calitate.

EL: Foarte adevărat.

EA: Deci, este importantă şi siguranţa pe care mi-o dă puterea prieteniei, relaţiei noastre. Şi, bineînţeles, aici pot să menţionez şi încrederea. Încrederea în intenţiile curate ale partenerului îmi întăreşte şi siguranţa. În viziunea mea acestea se completează şi se susţin reciproc. De încredere şi siguranţă este nevoie în orice fel de relaţie, de prietenie, colegială etc., dar o consider indispensabilă într-o relaţie de cuplu, în care partenerii doresc să construiască împreună ceva frumos, util şi durabil.

Eu pun mult accent şi pe sinceritate. Radu F. Constantinescu scria într-o postare pe blogul său că „sinceritatea e un sport extrem”. Sincer… înclin să-i dau dreptate. Tot mai des suntem martorii lipsei de sinceritate pe toate planurile. Este cu atât mai dureros dacă avem parte de aşa ceva într-o relaţie de cuplu sau una de prietenie. Când eşti rănită prin lipsa de sinceritate într-o astel de relaţie, este destul de dificil să mai ai încredere că în alte situaţii va fi bine.

EL: Din păcate ai dreptate.

EA: De aceea cred cu tărie că sinceritatea este importantă şi mai cred că nu doar pentru mine. Este un apel adresat nu numai bărbaţilor, ci şi femeilor. Toţi avem nevoie să redevenim sinceri, atât cu noi înşine, cât şi cu semenii noştrii. Nici o „construcţie” nu poate fi durabilă dacă este construită pe o fundaţie de minciuni. Numai pe adevăr se pot construi lucruri durabile şi folositoare.

Bineînţeles… ar mai fi şi pasiunea…; este un ingredient fără de care o relaţie se ofileşte repede. Să nu înţelegeţi aici doar pasiunea amoroasă, care ne îndeamnă să ne aruncăm în pat toată ziua. Nu! Vorbesc despre pasiunea din privirea lui când se uită în ochii tăi, despre pasiunea cu care întreprinde ceva atunci când îl face cu tine, despre pasiunea pe care o simţi în cuvintele sale când ţi se adresează, pasiunea cu care curăţă zăpada din faţa casei pentru că l-ai rugat tu… Pasiune în întreaga sa viaţă pentru că o trăieşte alături de tine. Iar acest lucru este valabil şi pentru femei faţă de bărbaţi.

EU: Am văzut zilele trecute un film la televizor în care o femeie spunea că bărbatul „pe care şi-l doreşte orice femeie” este „bogat, chipeş şi generos”. Crezi că există ceva adevăr în asta?

EA: Bineînţeles că sunt şi femei pentru care un astfel de bărbat înseamnă împlinirea. Dar te asigur că femeile cu o anumită experienţă de viaţă preţuiesc alte „virtuţi”, mai precis pun adevăratele însuşiri pe primul loc, cum sunt cele discutate: iubitor, serios, bine-crescut, comunicativ, sincer etc.

EL: Această declaraţie a ta va linişti mulţi bărbaţi care nu se încadrează respectivei descrieri, că îşi vor găsi perechea, atunci când va fi momentul.

EU: Poate vom reuşi în cele din urmă să înţelegem femeile.

EL: Poate că nici nu trebuie ca bărbatul să înţeleagă femeia, ajunge numai s-o iubească…

Fericirea… la masculin

 

EL: Acum, aş vrea să vedem ce cred bărbaţii referitor la propria fericire. Vă propun să discutăm pentru început despre aşa-numitul „bărbat ideal”. La prima vedere ar putea să pară ciudat că aduc vorba despre bărbatul ideal atunci când subiectul discuţiei este fericirea bărbaţilor şi nu când am vorbit despre cea a femeilor, care sunt, în ultimă instanţă, căutătoarele acestui specimen foarte rar, spuse bătrânul cu un zâmbet larg de satisfacţie. Dar pe lângă femei, şi bărbaţii vor fi fericiţi dacă reuşesc să se apropie de acest ideal. Acesta este cel de-al doilea motiv pentru care am considerat ca util să creionăm acum imaginea bărbatului ideal.

EA: Păi dacă ai menţionat deja cel de-al doilea motiv, atunci care este celălalt? Presupun că primul este mai important, nu?

EL: Şi presupui foarte corect. Motivul numărul unu este faptul că munca pentru a obţine un bărbat ideal trebuie s-o facă, bineînţeles, bărbatul, deoarece el trebuie, „de bună voie şi nesilit de nimeni”, să-şi dezvolte însuşirile care ar putea să-l recomande ca o persoană, chiar dacă nu ideală – ţinând cont de faptul că femeile sunt deosebite între ele, nici bărbatul ideal nu va fi acelaşi pentru toate – dar cel puţin apreciat de către reprezentantele sexului frumos.

EU: Asta cam aşa este.

EL: Având în vedere că amândoi sunteţi de acord cu mine – spuse bătrânul zâmbind către tânără şi fără a mai aştepta „acordul” ei – haideţi să vedem care ar fi aceste însuşiri, în cazul în care sunt mai multe, sau acea însuşire masculină, dar care să difere de cele amintite mai devreme, ce poate să facă, atât femeia, cât şi bărbatul, nişte fiinţe fericite în relaţia dintre ei.

EA: Pentru a compara cele discutate de noi cu ceea ce se întâmplă în alte ţări, doresc să vă împărtăşesc rezultatele unui sondaj referitor la bărbatul ideal publicat într-un număr din 2013 al cotidianului britanic Daily Mail. Circa 64% dintre femeile chestionate şi-au exprimat dorinţa ca partenerul să fie curajos, 53% erau de părere că trebuie să fie un gentleman, iar 46% dintre participantele la sondaj au răspuns că bărbatul ideal trebuie să pună pe primul loc dorinţele partenerei.

EU: Dar să şti că, şi acestea le spun în urma observaţiilor mele, în multe cazuri în care un bărbat se comportă aşa cum tocmai ai spus, obţine reacţii diametral opuse faţă de ce ar fi normal. E luat de prost, scuzaţi-mi limbajul, dacă îndeplineşte dorinţele iubitei sale. Dacă nu o face geloasă cu altele femei, dacă nu provoacă animozităţi etc., iubita lui devine plictisită în relaţie.

EA: Eu cu siguranţă nu gândesc aşa! Nu trebuie să simt gelozie pentru a simţi „forţa”, adrenalina din relaţie. Ajunge să simt iubirea şi pasiunea transmisă către mine de partener.

EU: Aşa mi se pare că este şi normal.

EA: Îi încurajez pe toţi bărbaţii să se comporte frumos şi iubitor cu prietenele, partenerele lor, pentru că vor avea numai de câştigat. Dacă există femei care nu apreciează acest lucru, le recomand să-şi reevalueze gândurile şi dorinţele ce îi au ca subiect pe reprezentanţii genului masculin.

EL: Prin urmare, una dintre pricipalele însuşiri este cea de a asculta, de a fi atent la parteneră: ce spune, cum se comportă etc., pentru a o cunoaşte mai bine şi a o înţelege. Este vorba despre aceeaşi atenţie pe care o „propovăduiesc” de-a lungul întregii noastre conversaţii. Dacă nu există atenţie, bărbatul nu va putea descifra şi înţelege dorinţele unei femei, decât dacă aceasta le exprimă direct, verbal.

EA: Aşa e. Mai sunt câteva aspecte pe care o femeie le caută. Pot să vorbesc şi la modul general, deoarece am avut nenumărate discuţii cu prietenele mele pe această temă. Este important ca bărbaţii să nu uite că şi în acest secol XXI, când avem în jurul nostru o mulţime de femei independente, puternice, ce se descurcă singure, persistă destule obiceiuri care nu s-au demodat şi continuă să fie pe placul majorităţii femeilor. Mă refer aici la a aduce din când în când o floare sau un buchet de flori, chiar dacă acesta a fost cules de pe un câmp şi nu cumpărat cu bani mulţi – poate este chiar mai bine aşa, deoarece bărbatul a depus puţin efort pentru a le culege; mă refer la a deschide portiera la maşină sau uşa de la intrare în faţa ei; de asemenea, este important să faci o glumă, despre ea sau despre tine, dar cu bun simţ, la care să râdeţi împreună şi aşa mai departe. Adică, să fie politicos şi romantic.

EL: Şi mai ce? Sau atât era?

EA: Pentru mine acestea sunt cele mai importante: iubitor, atent, politicos, romantic – într-o măsură moderată – şi, cum am spus şi mai devreme, de încredere (sincer, loial).

EL: Cred că ai mai uitat ceva. Amândoi aţi uitat ceva ce este important atât pentru femeie, cât şi pentru bărbat: autenticitatea. Să fie el însuşi. Să nu joace treatru, să nu se dea altul decât este.

EA: Ai dreptate, am uitat de acest aspect.

EL: Aspect pe care trebuie să-l aibă în vedere fiecare bărbat, atât în relaţiile sale cu femeile, cât şi cu alţi băbaţi şi, bineînţeles, cu sine însuşi.

EU: Da, aceeaşi cunoaştere de sine despre care am discutat cu privire la fericirea femeilor este valabilă şi în cazul nostru, al bărbaţilor. Şi noi trebuie să ne cunoaştem pentru a putea să ne descoperim menirea în viaţă, cum să relaţionăm cu oamenii, ce ne poate produce fericire în viaţă şi aşa mai departe. În plus, cred că toate aspectele dezbătute în cazul femeilor sunt valabile şi în ce-i priveşte pe bărbaţi. Şi noi avem nevoie de iubire, de recunoaşterea unicităţii, de armonie, linişte şi stabilitate în viaţă, de înţelegere, atenţie şi loialitate în relaţiile de cuplu sau prietenie, de creaţie în domeniul pe care îl iubim pentru a ne simţi împliniţi şi utili societăţii şi nouă înşine. Poate că de multe ori bărbaţii nu recunosc aceste lucruri din teama că vor deveni mai mici, mai neînsemnaţi în ochii femeilor, dar atunci ce facem cu sinceritatea? Şi noi avem nevoie de sinceritate din partea celorlalţi. Dacă nu suntem sinceri, nu putem aştepta ca alţii să fie sinceri faţă de noi.

EL: Deci, bărbaţii nu sunt chiar aşa de diferiţi faţă de femei.

EU: Aceeaşi constatare o făceam şi eu acum, în sinea mea, am răspuns zâmbind.

Yin şi Yang formează întregul

EL: În ultima vreme constat o răsturnare de paradigme în toate domeniile de manifestare a fiinţei umane. Una dintre cauze, poate cea mai importantă, este echilibrarea energiilor feminine şi masculine în interiorul fiecărui om, lucru care poate fi observat şi prin manifestările lor exterioare. Începând cu secolul XX au avut loc schimbări uriaşe în ce priveşte rolul direct al femeii în societate. Li s-a acordat dreptul de vot, apoi a urmat obţinerea de drepturi egale cu bărbaţii, s-a ajuns la intrarea femeilor în politică, în afaceri şi alte domenii înainte rezervate numai genului masculin.

EA: Şi încă mai sunt mişcări care militează pentru o mai largă participare feminină în diferite domenii ale vieţii.

EL: Aşa este. În multe ţări s-a atins deja un nivel de egalitate aproape deplină între femei şi bărbaţi, dar într-o bună parte a lumii mai este mult de lucru. Aceasta este echilibrarea energiei masculine cu cea feminină în conştiinţa reprezentantelor sexului frumos. Le-am numit aşa, deoarece vremea „sexului slab” a trecut.

EU: Presupun că acelaşi lucru poate fi observat şi în ce-i priveşte pe bărbaţi.

EL: Exact. Este vorba despre un proces care se desfăşoară în ambele sensuri.

EU: În urma observaţiilor personale pot să spun că, în ultima vreme, numeroşi bărbaţi sunt implicaţi în activităţi în care până acum câţiva ani nici nu puteam să ni-i închipuim. Până în secolul trecut imaginea bărbatului era cea de macho, de puternic şi dur, care „vânează şi culege” pentru a pune mâncare pe masa familiei. Acum avem în faţă bărbaţi care îşi iau concediu paternal pentru creşterea copilului, bărbaţi care ajută la curăţenie, la gătit sau alte activităţi casnice, care anterior erau considerate ca făcând parte dintre atribuţiile femeii; avem bărbaţi care fac balet, bărbaţi manechini, bărbaţi care merg la coafor şi cosmetică, aşa-zişii metrosexuali, bărbaţi care plâng la un film romantic şi, ceva foarte important, bărbaţi care îşi recunosc slăbiciunile.

EA: Tot aşa sunt femei cu părul scurt, femei care poartă pantaloni, femei care joacă fotbal, femei şofer de camion, autocar sau taxi, femei soldat, poliţist sau jandarm, femei preşedinte, ministru sau „naşă” mafiotă. Oare câţi bărbaţi mergeau la un medic femeie acum 150 sau 100 de ani? Cred că foarte puţini. Oricum, femeile medic erau la fel de rare precum o bufniţă albă. Probabil încă nu există o egalitate perfectă între bărbaţi şi femei în toate domeniile şi ţările, dar se tinde spre aşa ceva.

EL: Foarte corect. Ceea ce consider a fi important şi trebuie să vă spun sau să vă reamintesc este faptul că aceste schimbări vin din interiorul fiecărei pesoane. Cineva mereu trebuie să fie primul, iar pentru ca un alt om să adopte acel nou trend, acel nou fel de a fi, este nevoie de o acceptare interioară prealabilă. Această acceptare, mai bine zis deschidere a bărbaţilor spre elementele până mai ieri foarte feminine din civilizaţia umană şi a femeilor spre cele masculine este rezultatul echilibrării lui Yin şi Yang, pentru a forma acel întreg armonios.

În consecinţă, ceea ce acum 50 sau 100 de ani sau chiar recent era o sursă de fericire pentru femei a devenit un element generator de fericire şi pentru bărbaţi şi vice-versa. Delimitarea operată de noi între fericirea „la feminin” şi „la masculin” se estompază tot mai mult, pentru ca nu peste multă vreme să dispară cu totul şi ceea ce face fericit pe unul este la fel de util şi pentru celălalt.

EA: Nu vi se pare că acest proces este oarecum mai rapid în cazul femeilor?

EL: Şi chiar este mai rapid. Din acest motiv, în ultimul timp, mai multe femei sunt atrase spre spiritualitate decât bărbaţi. Elementele masculin şi feminin se află prezente în natură încă de la „naşterea” universului, însă, în ultimele două-trei milenii principiul feminin a fost marginalizat. În aceeaşi perioadă a avut loc şi întărirea Eu-ului, ceea ce, conform tradiţiei ezoterice, nu este ceva rău, ci aşa trebuia să se întâmple pentru ca spiritul uman să-şi câştige pe deplin libertatea de fiinţare. Prin urmare, societatea fiind una guvernată de bărbaţi, ei ocupându-se cu războiul, politica etc., Eu-ul acestora a devenit mai rigid decât al femeilor, care aveau în grijă, printre altele, familia, faţă de care se raportau prin iubire şi înţelegere, ceea ce le-a menţinut în contact cu latura spirituală a vieţii, determinând şi un Eu mai puţin rigid. Acest lucru face ca în ziua de azi să vedem că femeile – bineînţeles că nu toate – scapă mai uşor de sub influenţa Eu-ului şi avansează foarte repede pe calea dezvoltării încrederii în sine, al independenţei în societate şi a regăsirii în spiritualitate.

Eşti o fiinţă completă!

 

EU: Am amintit despre fericirea la femei şi bărbaţi, despre cum ar trebui să fie un „bărbat adevărat”, despre echilibrarea energiilor masculine şi feminine în majoritatea fiinţelor, despre dorinţe, nevoi, aşteptări şi virtuţi. Dar haideţi să vedem de ce nu apare acest bărbat „ideal” în vieţile a foarte multe femei sau femeia „perfectă” în vieţile atâtor bărbaţi. Să fie oare pentru că multe femei şi bărbaţi simt că sunt „prea puţin” pentru acel om atât de ideal, de perfect?

EA: Hmmm, poate fi şi acesta motivul.

EL: Chiar acesta este motivul principal. Pe lângă faptul că mulţi oameni nu sunt atenţi atunci când iau decizii foarte importante pentru viitorul lor – cum este formarea unui cuplu – numeroşi sunt şi cei care cred că valoarea lor, dintr-un anumit punct de vedere sau mai multe, este prea mică pentru a fi luaţi în seamă de anumite persoane. Din tot ce am discutat în aceste zile şi din ceea ce veţi descoperi singuri, observându-vă atenţi pe voi înşivă şi lumea înconjurătoare, veţi înţelege, dacă nu aţi făcut-o deja, că mereu sunteţi de ajuns, că valoarea voastră este unică, la fel cum şi voi sunteţi unici. Veţi înţelege că nu există valoarea prea mică sau prea mare, ci numai nepotrivire sufletească. Puteţi să vă luaţi ca partener de viaţă pe cineva care se încadrează în toate tiparele exterioare făcute de voi s-au stabilite de societate, dar care nu se potriveşte sufleteşte cu voi; rezultatul va fi unul: nefericire. Veţi fi împliniţi pe anumite planuri legate de viaţa materială, fizică, dar în viaţa sufletească, cea mai importantă, nu veţi avea împlinire. Iar împlinirea nu este reală, autentică, dacă nu porneşte de la împlinirea sufletească.

Când vă veţi cunoaşte pe voi înşivă, cine sunteţi cu adevărat, fără măşti şi fără roluri, veţi înţelege şi cunoaşte propria valoare. Poate că unii nu vor fi de acord cu voi, dar acela este adevărul şi realitatea lor. Pentru voi contează în primul rând adevărul şi realitatea voastră. Cei care îşi au adevărul şi realitatea apropiate de ale voastre, vor veni spre voi şi vă vor aprecia la valoarea reală şi vor face parte din vieţile voastre. Care nu, nu!

În concluzie, niciodată să nu vă consideraţi că n-aţi fi întregi, că n-aţi fi valoroşi şi alte credinţe limitatoare şi neadevărate. Am mai vorbit despre faptul că trebuie să aveţi grijă de voi înşivă şi prin faptul că nu gândiţi şi nu vorbiţi urât sau limitator la adresa voastră. Am stabilit şi înţeles deja că fiecare om este o fărâmă din Sursa Divină a Vieţii, că este un întreg, că are în sine toate virtuţile, trebuind numai să vrea să le aducă la suprafaţă, că are un rol clar în lume, pe care trebuie doar să-l descopere. Nimeni şi nimic nu este în plus, ci toţi şi toate sunt acolo şi atunci când trebuie. Divinitatea nu face nimic fără scop. Totul este perfect!

Femeia, bărbatul şi fericirea

EU: Vă propun să rămânem şi în continuare pe teren minat.

EL: La ce te gândeşti?

EU: Mă gândesc să abordăm şi problemele puse de relaţiile dintre femei şi bărbaţi, accentuând numai aspectele cele mai importante.

EL: De acord.

EU: Ce părere aveţi fiecare despre faptul că, de multe ori fericirea care se naşte din iubirea pentru sexul opus trebuie să întâmpine şi perioade dificile pentru a supravieţui, prin învingerea lor?

EA: Hmmm, da, cred că aşa este.

EL: Eu nu văd lucrurile chiar aşa…

EU: Asta aud peste tot în jurul meu, că este nevoie de suferinţă, că trebuie să lupţi pentru iubirea şi fericirea ta, că este bine să fii înţelegător şi să mai laşi de la tine etc..

EL: Sunt de acord cu ceea ce ai spus despre a fi înţelegător, că este indicat să mai laşi de la tine, pentru a vă întâlni undeva la mijloc şi a face lucrurile să funcţioneze sănătos. Dar este bine să conştientizezi în fiecare moment ceea ce faci şi motivul sau motivele ce te animă.

Nu vi se pare că în multe cazuri femeile se lasă efectiv călcate în picioare în numele iubirii? Când o prietenă sau un prieten, un membru de familie sau coleg/ă îi atrage atenţia relativ la acest lucru, singura ei justificare este marea dragoste pe care o poartă pentru partenerul ei. Dar ce fel de partener este acesta? De suferinţă… în cel mai bun caz… Iar această dragoste? Pare a fi mai mult o dependenţă bolnăvicioasă, decât iubire adevărată.

EA: Poate că ai dreptate. Ţin minte că în timpul unei conversaţii despre relaţii, o prietenă mi-a spus următoarele: „Cel care m-ar face fericită nu ar concepe să mi se umple ochii de lacrimi…”

EU: Da, sunt pline de profunzime şi mesaj cuvintele ei, am zis zâmbind melancolic.

EL: Din această cauză este nevoie de conştientizarea a ceea ce se întâmplă cu voi şi în jur, de asemenea care sunt motivele ce vă determină să faceţi sau să acceptaţi anumite lucruri. Când motivaţi propriile acţiuni prin iubire trebuie să fiţi siguri că este vorba despre iubire şi nu despre dependenţa amintită. Când partenerul sau partenera vă răneşte o dată, poate fi din greşeală, dintr-o neatenţie. Dar când vă răneşte tot timpul şi continuaţi să rămâneţi lângă el sau ea, aceea nu mai este iubire din nicio parte.

Spiritele voastre, care sunt mereu conştiente de ceea ce se întâmplă în jur, ştiu când este vorba de iubire autentică şi când intervine altceva. Astfel, trebuie să vă ascultaţi intuiţia şi nu impulsurile venite din Ego, majoritatea izvorâte din teamă. Frica de singurătate, teama că nu veţi mai găsi un bărbat sau femeie ca el sau ea, iritaţia creată de insistenţa părinţilor de a vă aşeza odată la casele voastre şi aşa mai departe, vă pot face să vedeţi anumite lucruri acolo unde ele nu există; influenţează modul în care percepeţi realitatea exterioară, care, la rândul ei, va altera realitatea voastră interioară, generându-se o reacţie în lanţ, nefastă.

EA: Da…, aprobă tânăra, parcă pierdută în gânduri.

EL: După ce conştientizaţi despre ce este vorba, puteţi lua o hotărâre responsabilă: rămâneţi în continuare în acea relaţie şi mai încercaţi sau vă vedeţi de viaţă singuri sau în compania altor persoane. Dacă vă hotărâţi pentru ultima variantă, dar nu aveţi puterea necesară pentru a acţiona, este indicat să cereţi ajutor numaidecât şi să vă schimbaţi viaţa aşa cum doriţi.

EU: Aşa mi se pare normal şi mie.

EL: Bun… Cu referire la relaţii mai trebuie să observăm ceva. Avem două vorbe din popor, ambele cel puţin la fel de adevărate, însă numai una dintre ele este şi benefică. Mă refer la „cine se-aseamănă se-adună” şi „extremele se atrag”. Să le analizăm pe rând şi să vedem care este benefică şi care nu. Să începem cu cea de-a doua „vorbă”. Da, aşa se spune şi aşa este: „extremele se atrag”. Dar care este cauza?

Destul de multă vreme oamenii au fost obişnuiţi să audă şi să vadă în jurul lor (în cărţi, filme, melodii, în media etc.) că ei trebuie să devină întregi căutându-şi jumătatea potrivită. Mereu auzim că: „îmi caut jumătatea” sau „mi-am găsit jumătatea”. Oare?! Am mai spus-o şi o repet: fiecare om este întreg, din toate punctele de vedere. Faptul că îi lipseşte o trăsătură pe care o are altul, nu îl face mai puţin complet, ci numai diferit. Atât! Şi celuilalt îi lipsesc trăsături pe care le au alţii şi aşa mai departe. Fiecare reprezintă o „unitate” în felul său, cu virtuţi şi vicii, cu bune şi rele. Prin urmare, nici un om nu are nevoie să devină întreg prin „adoptarea” unei alte persoane pentru trăsăturile care lui îi lipsesc.

În ce priveşte afirmaţia că „cine se-aseamănă se-adună”, aceasta are o explicaţie logică. Oamenii cu aceleaşi trăsături dominante, cu acelaşi fel de gândire, cu idei asemănătoare despre viaţă, se află, cum s-ar spune tot în popor, „pe aceeaşi lungime de undă”. Am discutat deja despre faptul că ideile, gândurile, sentimentele au vibraţia lor energetică proprie. Prin urmare, oamenii animaţi de aceleaşi trăiri, aceleaşi idei şi sentimente, este natural să se afle pe aceeaşi frecvenţă vibratorie, ceea ce duce la o înţelegere imediată între ei, o înţelegere ce vine oarecum natural, fără a forţa lucrurile sau împrejurările, fără a face compromisuri sau a juca teatru pentru a intra în graţiile celuilalt, ceea ce, în acelaşi timp, îi face să nu mai fie ei înşişi.

Când se întâlnesc doi oameni din categoria „extremele se atrag”, vor exista mai multe elemente care îi deosebesc şi separă, decât cele care să-i aducă în aceeaşi încăpere. În schimb, când se întâlnesc doi oameni din categoria „cine se-aseamănă se-adună”, vor exista mai multe elemente care îi unesc. Bineînţeles, este creator de adrenalină şi sexy faptul că întâlneşti un om care are multe trăsături pe care tu nu le ai, dar le-ai dori. Poate şi el/ea simte aceeaşi atracţie. Însă aceasta nu va dura prea mult, deoarece felul său de a fi – ca rezultat al trăsăturilor sale dominante – şi felul tău de a fi – ca rezultat al trăsăturilor tale dominante – la un moment dat, vor intra în conflict. Buna înţelegere se va strica, deoarece nu a fost construită pe un fundament solid, ci a fost doar un castel de nisip. O spune şi Socrate, însă cu referire la prietenie, care ar trebui să fie fundamentul unei relaţii de durată: Eu cred că tot omul e prieten cu acela care-i seamănă cât mai mult posibil, lucru pe care-l spun şi bătrânii şi învăţaţii. (Gorgias)

Dar… există un „dar” care schimbă situaţia pentru unele persoane din grupul „extremele se atrag”; oamenii cu un nivel de conştienţă mai ridicat, chiar şi atunci când sunt foarte diferiţi între ei, pot să genereze armonie, deoarece cuvintele precum înţelegere (a faptului că oamenii sunt diferiţi), acceptare (a celuilalt aşa cum este), respect (faţă de cine este celălalt) se află pe prima pagină a dicţionarului lor personal. Cei conştienţi de rolul omului în Univers ar utiliza o relaţie de acest fel pentru a se dezvolta din punct de vedere spiritual, pentru a înţelege alte personalităţi decât a lor, pentru a se înţelege pe sine cât mai în profunzime, pentru a-şi dezvolta calităţi pe care încă nu le au. Deci, se poate, însă nu este uşor şi numai cei cu adevărat dedicaţi reuşesc.

EA: Simt că aşa este. Nu îţi dau dreptate pentru că spui tu aceste lucruri, ci pentru că simt adevărul lor în suflet.

EL: Aşa trebuie să decideţi în toate momentele cruciale din vieţile voastre. Iar dacă în relaţii veţi aplica acelaşi procedeu de recunoaştere a adevărului, sunt convins că veţi avea parte de nenumărate momente extraordinare.

EA: Că veni vorba despre momente extraordinare, mi-am amintit de o scenă din filmul Shall We Dance, cu Richard Gere şi Jennifer Lopez în rolurile principale. La un moment dat John Clark, personajul interpretat de Richard Gere, apare la locul de muncă al soţiei sale îmbrăcat cu smoking şi papion, în mână cu un trandafir de un roşu sângeriu. Este o scenă care m-a făcut să plâng de fiecare dată când am văzut filmul, şi l-am văzut de mai multe ori.

EL: Da, este o scenă pe care fiecare femeie doreşte să o trăiască cel puţin o dată în viaţă.

EA: Cu siguranţă! a răspuns tânăra, deja plutind pe valurile imaginaţiei sale.

EL: Iar lacrimile pe care le verşi când vezi scena respectivă sunt semnul unei fericiri profunde.

EA: Da, da, a strigat fata, întrerupându-l pe bătrân. Da! Şi nu este vorba de câteva lacrimi, ci de plâns sănătos. Parcă nu te poţi abţine. Este un simţământ extraordinar de iubire, ca şi când fiecare celulă a corpului tău dă drumul iubirii pe care o înmagazinează, iar întreaga fiinţă este inundată de această energie divină ce determină manifestări incontrolabile la nivel emoţional. Este ceva minunat, a încheiat tânăra, oftând atât de adânc, încât ai fi crezut că ţinuse pe umeri Marea Piramidă din Egipt.

EL: Aşa este. Este frumos să oferi flori unei femei. Florile împărtăşesc gingăşia, frumuseţea şi sensibilitatea femeilor, caracteristici care merită admirate şi apreciate de către bărbaţi.

EA: Da, iar noi aşteptăm acest mic gest cât mai des, pentru că sunt puţine femei cărora să nu le placă florile. Ele sunt cele mai perfecte reprezentări ale noastre în natură, nu degeaba se face mereu analogia femeie-floare.

Omul: animal social?

 

EA: Am citit undeva că s-a dovedit ştiinţific faptul că atunci când un om este îndrăgostit au loc diferite schimbări în corpul său. Sunt secretate anumite substanţe care influenţează creierul şi alte reacţii de acest fel. Dar am constatat şi eu că ceva se schimbă în noi. Cel mai profund trăieşti acest lucru atunci când pierzi persoana iubită: parcă simţi durerea şi dorul faţă de acel om în fiecare celulă a corpului, parcă te dor toate, nu ştii unde să pui mâna sau ce să faci pentru a alina suferinţa.

EL: Când eşti îndrăgostită sau îndrăgostit te schimbi în mod pozitiv. Iubirea este un miracol, care aduce la suprafaţă din fiecare om tot ce este mai bun în el. Dar aici mă refer la iubirea reală, sinceră, dezinteresată şi nu la dependenţa de cineva, care poate să trezească ceea ce este mai rău. Când ai parte de acea iubire autentică, ea este sursa felului tău nou de a fi. De aceea atunci când pierzi pesoana care a declanşat în fiinţa ta miracolul, resimţi în întregime pierderea sursei din care acesta izvorâse –  iubirea împărtăşită. Corpul, întreaga fiinţă, intră într-o perioadă de reajustare, sunt pur şi simplu dereglate pentru un timp, până când se va adapta la noua realitate în care a pătruns, adică cea fără miracolul iubirii împărtăşite.

EA: Adevărul este că în altă direcţie mi-am propus să duc această discuţie…

EL: Şi anume?

EA: Mă gândeam că, în zilele noastre majoritatea cuplurilor se formează şi devin o familie bazându-se pe iubire şi nu pe interese, cum se întâmpla până acum vreo 100 de ani. Iar dacă e aşa, atunci care ar fi explicaţia faptului că rata divorţului se ridică la circa 25% pe an. Aceasta este rata în România, în alte ţări fiind chiar mai accentuată. Dar în Europa Occidentală se constată şi creşterea puternică a simplei locuiri împreună, a concubinajului, în detrimentul căsătoriei, acest lucru scăzând rata divorţurilor, dar cea a despărţirilor fiind la fel de mare sau, probabil, mai mare decât s-a estimat.

Deci, ceea ce mă intrigă este că, deşi oamenii se căsătoresc sau trăiesc împreună din dragoste, cum se poate ca numărul divorţurilor/despărţirilor să fie atât de mare? La o analiză rapidă ar trebui să fie mult mai mică rata lor. Privind din această perspectivă, vorbele lui Aristotel cum că omul este un animal social, îmi pare a conţine numai un adevăr parţial, deoarece realitatea ne demonstrează că oamenii nu prea pot trăi unii cu alţii.

EL: Da… răspunse bătrânul râzând înfundat. Dar cred că lucrurile sunt mult mai complexe şi ar trebui privite dintr-un alt punct de vedere.

EA: Te ascultăm…

EL: Un lucru pe care oamenii îl ignoră atunci când intră într-o relaţie de cuplu este următorul: ce ştiu despre cealaltă persoană, cât de bine o cunosc. Ştii şi tu că de multe ori oamenii formează un cuplu după câteva zile de la momentul în care s-au cunoscut. Ce poţi să ştii despre un om după câteva zile? Mai nimic.

EA: Da, dar noi femeile, în special noi, precum şi unii bărbaţi consideră ca fiind incitant să tot descoperi lucruri noi despre persoana de la lângă tine.

EL: Oare mai este incitant şi atunci când descoperi lucruri care nu-ţi sunt pe plac? Mă îndoiesc!

EA: Mda…

EL: Aici este „buba”. Este clar că nimeni nu este perfect, evident privit din perspectiva unei alte persoane. Pentru că ceea ce cred eu că este o însuşire bună, altcineva poate s-o vadă ca pe un defect. Nu-mi place acest termen, deoarece nu cred că există defecte, ci numai însuşiri, neutre, dar pe care unii le văd ca fiind pozitive, iar alţii ca negative.

Este bine ştiut că atunci când cunoşti o persoană nouă, şi cu atât mai mult dacă te simţi atrasă de ea, te comporţi exemplar, arătând ceea ce este mai frumos în tine. Nu vei vorbi obscen, nu te vei scobi în nas sau urechi şi nici nu vei plescăi când îţi mesteci mâncarea, chiar dacă unele dintre acestea le faci acasă în intimitate. Vei fi cea mai frumoasă, cea mai inteligentă şi cea mai civilizată făptură de pe pământ. Şi este foarte bine aşa, cu condiţia să joci acest rol pentru tot restul vieţii tale – dar mai folositor ar fi să-l transformi din rol în realitate…

V-aţi cunoscut, v-aţi plăcut, aşa că urmează două-trei ieşiri în oraş. După a treia ieşire, dar dacă merge bine chiar după a doua, ajungeţi şi în pat, unde toate sunt perfecte, el este dur, dar şi tantru, tu gălăgioasă, dar şi plină de mister, orgasmele curg gârlă (aceasta este partea de fiction a filmului, cu excepţiile de rigoare şi, îmi permit să adaug, foarte fericite), reacţiile chimice din creier, despre care aminteai mai devreme, au loc şi dragostea loveşte în plin: felicitări, sunteţi un cuplu! Însă, începe şi partea dificilă a poveştii, parte în care vă veţi cunoaşte mai bine unul pe celălalt, micile şi marile însuşiri (calităţi sau defecte!) pe care le ascunde fiecare în trăistuţa sa şi va începe un mic concurs de cine este mai înţelegător, mai înţelept, mai uşor adaptabil la noile condiţii ce apar pe parcurs. Acesta este momentul în care intervine deja clasicul îndemn cunoaşte-te pe tine însuţi!

Ce se întâmplă dacă te cunoşti pe tine? Se întâmplă că vei observa însuşiri ale tale care îţi sunt utile şi altele care îţi produc dureri de cap. Vei înţelege că nu eşti compus numai din flori minunate, ci că mai sunt şi unele buruieni. Nu sunt neapărat rele, dar pur şi simplu nu-ţi sunt folositoare, aşa că este mai bine să le accepţi existanţa, dar fără să te preocupe prea mult. Nu trebuie să lupţi cu ele, să le extermini, ajunge să nu le laşi să se extindă sau să crească prea mari, încât să eclipseze florile minunate. Dar cea mai importantă lecţie oferită de cunoaşterea de sine este că îi cunoşti şi pe ceilalţi oameni, în sensul că acum ştii că şi ei sunt ca tine, şi ei sunt compuşi atât din flori minunate, cât şi din buruieni, diferenţa fiind că sunt alte soiuri. Acum ştii că nici tu şi nici ei nu sunteţi numai una sau alta, chiar dacă la prima vedere balanţa trage spre una dintre părţi. Toţi suntem la fel şi toţi suntem întregi, având ambele talere ale balanţei, şi este numai şi numai alegerea noastră care dintre cele două talere, cea cu flori sau cea cu buruieni, trage mai greu în existenţa noastră.

Fiind conştient sau conştientă de aceste lucruri este mai uşor să-ţi înţelegi partenerul ori partenera; să accepţi că sunt însuşiri care nu-ţi sunt pe plac, dar nici nu-ţi produc vreun rău; să conştientizezi că ai început munca şi într-o altă grădină, dar de această dată în calitate de ajutor şi nu de grădinar şef, cum eşti în propriul „pământ” şi că, în acelaşi timp, vei primi şi tu ajutorul unui grădinar adjunct pentru a-ţi înfrumuseţa şi extinde rondurile cu flori minunate. Aceasta este o activitate reciprocă, ce trebuie efectuată cu plăcere, cu iubire şi dăruire, cu încredere şi loialitate. Probabil că vor fi şi furtuni cu ploi mai violente, care vor pune la încercare rezistenţa florilor şi a grădinarilor, dar dacă vor fi respectate „cerinţele” tocmai menţionate, furtunile vor putea fi evitate sau reduse la uşoare adieri de vânt, deloc deranjante.

Cu siguranţă există şi situaţii în care cei doi vor înţelege de la început cum funcţionează o colaborare înţeleaptă între oameni maturi şi toate vor decurge lin şi de la sine, însă acestea sunt cazuri fericite sunt mai rare. De cele mai multe ori însă, colaborarea va trebui să şi-o impună lui însuşi fiecare dintre parteneri şi să lucreze la armonizarea ei. Dar, trebuie reţinut că nu există garanţii pentru ca o colaborare să fie de succes. Doar timpul poate da răspunsul potrivit.

EA: Mda…

EL: Şi încă ceva aş dori să adaug aici, despre care cred că este un lucru esenţial. Vor exista şi acele cazuri în care oricât efort va fi depus din partea ambelor părţi, colaborarea nu va fi fructuoasă sau nu va fi posibilă defel. În aceste momente, partenerii trebuie să aibă înţelepciunea şi puterea de a-şi da voie, lor înşişi, dar şi celuilat, să-şi vadă de viaţă separat, să-şi continue îngrijirea grădinii singuri sau cu ajutorul unor alţi grădinari. Este important să nu persiste în ceva ce nu le aduce decât supărări şi necazuri, deoarece ceea ce a pornit frumos nu trebuie să se termine urât, lăsând buruienile să invadeze şi chiar să distrugă florile minunate.

EA: Cred că acest lucru este cel mai greu: să ştii când să pui punct.

EL: Din nefericire aşa este, începuturile sunt frumoase, finalurile grele şi uneori urâte. Dar totul depinde de maturitatea şi înţelepciunea persoanelor implicate. Aceştia înţeleg când coabitarea nu mai este benefică pentru niciunul dintre ei şi evoluţia lor ca oameni şi fiinţe spirituale este pusă în pericol. Şi atunci cea mai bună soluţie este ca fiecare să meargă pe calea sa, separat. Nu spune nimeni că este uşor, dar o spun accentuând aceste cuvinte: este benefic!

Dacă doi oameni au o viziune asemănătoare despre viaţă, se vor potrivi, iar dacă văd lucrurile total diferit, cam greu vor avea o viaţă armonioasă împreună.

Când simţi că trebuie să pleci, pleacă!

EA: Mai am o întrebare, ce cred că se află în sufletele multor oameni: să persistăm sau nu într-o relaţie atunci când partenerul (partenera) are probleme de genul afemeiat, adulterin, beţiv, dependent de droguri, bătăuş sau altele din aceste categorii?

EL: Hmmm… Nu este un răspuns uşor de dat în acest caz. Unii „învăţători” ai înţelepciunii vieţii îţi vor spune să te îndepătezi de ceea ce îţi face rău; este un sfat de bun simţ şi logic în acelaşi timp; dar este un sfat uman? Alţi „învăţători”, ce-i drept mai puţini, acompaniaţi de unii psihologi şi mai ales de femeile ce cred foarte profund în dragoste, îţi vor spune să încerci să-l schimbi pe om, să lupţi pentru dragostea ta, să nu laşi fericirea să-ţi fie luată de soartă; un sfat curajos, dar oare benefic pentru tine? Întrebări complicate ale căror răspunsuri sunt la fel. Într-o anumită măsură noi am răspuns deja: să pleci dacă o situaţie nu este benefică pentru tine sau chiar pentru amândoi.

EA: Da, pare mai complicat dacă pui problema din aceste noi puncte de vedere.

EL: Dar în acelaşi timp este şi uşor răspunsul. Dacă tot ceea ce facem în viaţă sunt alegeri de-ale noastre şi nu impuneri din altă parte, înseamnă că şi alegerea partenerului de a fi alcoolist, dependent de droguri, fumător, bătăuş sau altele, este tot o alegere. În acelaşi fel poate să aleagă să scape de aceste vicii ce îi dăunează şi conştientizează că reprezintă o problemă în viaţa sa. Dacă nu-şi poate învinge singur dependenţa, are opţiunea de a cere ajutor.

Asemănătoare este situaţia şi în cazul discutat de noi. Nu eşti obligat/ă să încerci să faci lucrurile să meargă pentru voi. Poţi pleca pur şi simplu şi nimeni nu-ţi poate contesta decizia, deoarece eşti singura persoană care poate să ştie ce este cel mai bine pentru tine. Sau, poţi să mai dai o şansă relaţiei şi să încerci să ajuţi ca lucrurile să meargă bine. Cine ştie, poate chiar reuşeşti. Dacă nu, asta este, ai mai primit nişte lecţii. Din orice situaţie se poate extrage câte o învăţătură.

EA: Adevărat, însă dacă renunţi prea uşor, oamenii vor crede că eşti lipsit sau lipsită de compasiune şi de iubire faţă de ei.

EL: Foarte probabil să se întâmple aşa cum spui, dar acest lucru nu trebuie să te preocupe. Ce cred alţii despre tine este secundar. În general cei care te critică nu cunosc toate elementele pe baza cărora îţi iei deciziile, ceea ce-i face să fie subiectivi, judecând doar din propria perspectivă, construită pe baza câtorva informaţii exterioare. De aceea îţi spun că tu eşti singura persoană care ştie ce-i de făcut atunci când este vorba despre tine şi viaţa ta.

EA: Aşa este… Dar, cum am spus deja, este greu să pleci pur şi simplu când eşti îndrăgostit/ă sau când ai investit atâta într-o relaţie şi în ceea ce aveţi împreună, casă, maşină etc..

EL: Nu am zis că este o decizie uşoară, dar trebuie să faci ceea ce este mai bine pentru tine şi să ai curajul de a acţiona. În cele mai multe cazuri oamenii nu fac nimic şi acceptă să trăiască o viaţă de chinuri alături de cineva care nu „merită efortul”, numai pentru că le este frică să facă pasul următor, pasul decisiv. Frica poate să aibă o mare putere asupra psihicului uman, întrecând chiar şi durerile rezultate din răul provocat de o relaţie eşuată.

EA: Da, în special frica de singurătate este foarte răspândită, însă şi teama de necunoscut. Dar această frică este provocată şi de părerea celor din jur, uneori chiar a celor din grupul de prieteni, care în mod normal ar trebui să fie un sprijin şi nu o altă sursă de nelinişte.

EU: Societatea prin ceea ce a devenit, adică o societate de consum, de cheltuială şi profit, nu te lasă să fii fericit/ă şi singur/ă. S-a inventat Valentine’s Day şi alte zile în care trebuie să ai un partener, ca de exemplu la petrecerea de Anul Nou. În aceste momente oamenii singuri se simt deprimaţi, inutili, nişte rataţi din punctul de vedere al vieţii de familie sau relaţionale.

EA: Da, mi-ai citit gândurile, a continuat tânăra zâmbind, aici vroiam să ajung şi eu.

EL:  A fi singur, în sensul de a nu avea un partener de cuplu, nu este ceva rău. Este pur şi simplu o alegere care îţi este cea mai bună la un anumit moment. Dacă cineva chiar vrea un partener sau o parteneră, poate să obţină rapid, dar în astfel de cazuri este clar că „graba strică treaba”. Trebuie să-ţi dai voie să simţi când este cazul să stai singur ori singură şi când este momentul pentru o relaţie; sau dacă te afli într-o relaţie, trebuie să-şi asculţi inima dacă să pleci sau să rămâi.

În ce priveşte singurătatea, aici avem de-a face cu o neînţelegere. Nimeni, niciodată nu este singur. Nu este nevoie să aveţi oameni lângă voi pentru a simţi că nu sunteţi singuri. Mereu suntem ajutaţi, sfătuiţi şi iubiţi din planul spiritual. Omul nu trebuie să facă altceva decât să fie cu mintea şi sufletul deschise, receptive la tot ce poate veni spre ei şi din alte părţi decât de la semenii în carne şi oase.

EA: La asta nu m-am gândit. Cu adevărat ar trebui să fim mai atenţi.

EU: Bun, am intervenit şi eu, dar ce te faci când sunt implicaţi şi copii? Nu mai poţi să-ţi aduni bagajul şi să pleci, doar aşa…

EL: Poate că nu, poate că da…

EU: Mai clar, te rog.

EL: Să analizăm situaţia cu capul limpede, să nu ne lăsăm infuenţaţi de nimic. Chiar dacă la prima vedere plecarea ta din relaţie sau căsătorie pare să afecteze pe toată lumea, fiind bine numai pentru tine, vei vedea că nu este tocmai aşa. Iar faptul că rămâi, sacrificându-te pentru copii, cum au făcut-o şi continuă să o facă încă foarte mulţi oameni, în special femei, nu înseamnă un sacrificiu numai din partea ta. Dacă ai fi singura persoană care se sacrifică, mai ales că o face pentru copiii ei, nu aş avea nimic împotrivă, deoarece este viaţa ta şi tu hotărăşti ce faci cu ea şi pentru cine o sacrifici. Însă, sacrificiul tău îi va afecta pe toţi cei implicaţi, atât pe copii, cât şi pe partenera ta. Pare absurd, însă aşa este.

Să începem cu cei mai iubiţi şi mai uşor de a fi afectaţi dintre cei implicaţi, copiii. Într-o lume ideală copiii ar trebui să fie crescuţi de ambii părinţi, pentru ca pe parcursul dezvoltării lor sufleteşti şi psihice să aibă parte de influenţa ambelor tipuri de energie vitală, pozitivă (masculină) şi negativă (feminină). Dar, din nefericite, lumea pe care am ales să o creăm nu este încă una ideală. Aşa că vom privi lucrurile din perspectiva realităţii existente, pentru a vedea cum este mai bine pentru ei: să trăiască cu ambii părinţi, într-o permanentă atmosferă tensionată, printre ridicări de voci şi posibile cuvinte obscene, dacă nu chiar violenţă, sau să se vadă câteva zile pe săptămână, separat cu fiecare părinte, într-o atmosferă liniştită, plină de iubire, înţelegere şi atenţie? Din punctul meu de vedere răspunsul vine de la sine: aleg cea de-a doua variantă. Îţi şi argumentez poziţia mea: într-o atmosferă tensionată şi plină de imagini, vorbe şi comportamente negative este nevoie de un caracter foarte puternic al unui copil (caracter încă puţin format la o vârstă fragedă) pentru a pricepe că nu acel stil de viaţă este cel „normal”, ci să înţeleagă lucrurile în modul „aşa nu se face!”

Apoi, să vedem situaţia partenerei tale. Dacă rămâi cu ea va continua viaţa voastră împreună, dar care arată asemeni unui câmp de luptă în miniatură, presărat cu diferite ingrediente nedorite, dintre care unele le-am amintit deja: vorbe grele, stres, supărare, poate gelozie, violenţă şi aşa mai departe. Amândoi veţi trăi o viaţă nesănătoasă, atât pentru voi, cât şi pentru copii. Dacă pleci din relaţie îi va fi greu la început şi partenerei, dar forţată de împrejurări îşi va reveni cu timpul şi, cine ştie, poate îşi va reface viaţă cu o altă persoană, cu care este posibil să se potrivească mai bine la distribuirea, din punctul de vedere al cantităţii şi al soiului, a florilor din grădinile vieţilor lor.

EU: Vizualizând astfel toţi factorii s-ar putea să ai dreptate.

EL: Mulţumesc.

EU: Orice hotărăşte omul, că pleacă sau se sacrifică şi rămâne, au de suferit toţi.

EL:  Adevărat, dar în cazul plecării suferinţa este de o mai scurtă durată şi cu urmări mult mai mici. Gândeşte-te, când copiii cresc în atmosfera tensionată pe care am descris-o mai devreme, ce vor înţelege ei? Vor înţelege că acest fel de a trăi înseamnă normalitatea şi există pericolul ca mai târziu să aplice aceste „învăţături” în propriile relaţii, în propriile familii, perpetuând în lume durerea, violenţa şi chiar ura.

EU: Am ajuns la concluzia că subiectul continuă să fie dificil şi foarte actual în cazul multor familii sau cupluri şi ceea ce pot să adaug este că fiecare om trebuie să evaluaze foarte atent implicaţiile oricărei decizii importante pe care o ia şi să o adopte pe cea cu urmările cel mai puţin dăunătoare, dacă nu chiar benefice.

Frumuseţea este trecătoare?

 

EA: În tot acest joc al seducţiei, în toată problematica prieteniilor şi relaţiilor, cred că femeile cu o frumuseţe „normală”, comună, au un dezavantaj.

EL: Ce vrei să spui?

EA: Atâta timp cât fotomodelele, actriţele de la Hollywood, fetele din Playboy sau alte reviste pentru bărbaţi vor fi privite ca un exemplu pentru femeia ideală, femeia dorită de majoritatea bărbaţilor, noi celelalte, cu un corp şi o frumuseţe facială medie, vom părea mai puţin atrăgătoare decât respectiva „frumuseţe” care „circulă prin târg”.

EL: Hmm… Spui tu ceva acolo… Însă toate idelaurile de frumuseţe şi discuţiile din jurul lor sunt relative, deoarece este o problemă de gust. Cu siguranţă că numeroşi bărbaţi, care se lasă influenţaţi de modă şi de cei pe care societatea îi „mandatează” – inconştient bineînţeles – să de-a tonul în acest domeniu, nu le vor observa pe femeile a căror frumuseţe exterioară nu se încadrează acelui tipar, dar acest lucru se întâmplă pentru că sunt încă nişte adormiţi, nişte manipulaţi. Plus că nu înţeleg ce este frumuseţea. Acest lucru este valabil şi pentru femei, multe dintre ele aflându-se în aceeaşi situaţie de manipulate de către cei sau cele care dau tonul în materie de ideal, de frumuseţe masculină.

Din clipa în care oamenii vor înţelege că frumuseţea unei fiinţe nu constă numai din ceea ce se vede la exterior, lucrurile se vor schimba radical. Deja un procent destul de semnificativ al umanităţii şi-a schimbat punctul de vedere în această privinţă. Nu mai este de ajuns ca partenerul să corespundă exterior, ci este căutată şi apreciată frumuseţea interioară. Adevărata frumuseţe este combinaţia celor două. Uneori întâlniţi o persoană foarte atrăgătoare în exterior, însă total respingătoare prin comportament, sau invers, o persoană deloc atrăgătoare în exterior, însă electrizantă prin felul ei de-a fi. În astfel de momente aveţi dubii, nu ştiţi ce să faceţi, vă mai gândiţi, aţi face ceva şi nu prea… şi aşa mai departe. Dar atunci când întâlniţi în cineva frumuseţea devărată, atât cea interioară, cât şi cea exterioară, nu mai staţi pe gânduri, ci instantaneu ştiţi că aţi găsit ceea ce căutaţi, ştiţi că nu mai aveţi scăpare… Acest tip de frumuseţe nu dispare niciodată, nu este trecătoare, chiar dacă trec anii şi omul îmbătrâneşte, deoarece frumuseţea adevărată, precum pictura unui artist desăvârşit, se întipăreşte în sufletul celui care priveşte şi rămâne la fel mereu.

EA: Da!

EL: Şi încă un lucru care nu trebuie uitat. Omul înţelept nu va căuta niciodată această frumuseţe, deoarece ştie că ea se află în fiecare fiinţă umană şi nu trebuie decât să o observe. Dacă se uită în jur şi nu o vede la nimeni, înţeleptul ştie că ea totuşi este acolo, numai că nu-i menit să o vadă el şi că acea frumuseţe nevăzută este destinul altui om. Şi nu se întristează şi nu-l cuprinde deznădejdea, pentru că el ştie vechea vorbă vorbă din popor: ce-i al tău e pus deoparte; şi când momentul pentru apariţia frumuseţii lui va fi sosit, ochii săi vor vedea acea frumuseţea adevărată şi nu o vor mai pierde din vedere niciodată.

Câteva clipe am rămas adânciţi în tăcerea propriei imaginaţii, în care să ne creăm idilicul tablou al frumuseţii divine deschise de bătrân. Dar el continuă:

EL: Frumuseţea exterioară este reflectarea frumuseţii interioare. În special ochii sunt cei care ne vorbesc despre frumuseţile unui suflet, însă întregul exterior reprezintă partea vizibilă a frumuseţii spiritului. La fel stă situaţia şi cu universul, care este partea vizibilă a Divinităţii, a cărei natură adevărată este cea spirituală, cu care se aseamană şi fiinţa noastră. Astfel, prin latura noastră spirituală percepem Fiinţa Divină Absolută, iar prin latura noastră materială, ajutată de simţuri, ne bucurăm de Divinitate în manifestarea sa materială, adică totul din jurul nostru. De aceea omul, în totalitatea sa, este un microcosmos.

Prin urmare, frumuseţea reprezintă o caracteristică divină, pentru că toată Creaţia este aşa, iar această însuşire persistă în eternitate. Fiecare fiinţă are farmecul ei, chiar dacă unele comportamente umane sugerează contrariul. Există doar întârziere în manifestarea exterioară şi în observarea ei. Nici un om nu trebuie să se teamă că iubirea sau alte trăiri l-au ocolit din cauza că încă nu a întâlnit frumuseţea la care visează. Aşa ceva nu există! Poate nu a fost încă pregătit, poate nu a fost destul de atent, dar într-un final toate se aşează la locul lor pentru a sta mărturie perfecţinii Vieţii.

Către capitolele X și XI – https://projectvictor.org/copacul-fericirii/331-2/

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s