Capitolul VIII – Modul de viață și fericirea

 

MODUL DE VIAŢĂ ŞI FERICIREA

 

Am înţeles că un om poate avea totul neavând nimic şi nimic având totul.

Mihai Eminescu (1850-1889), poet, prozator, jurnalist

EU: Am vorbit atât de mult despre fericire, însă am uitat să aducem în discuţie un element care mi se pare esenţial pentru realizarea fericirii, şi anume sănătatea.

EL: Da, ai foarte mare dreptate. Sănătatea este importantă. Mereu când întrebi pe cineva ce-şi doreşte de la Viaţă, negreşit îţi va răspunde că, în primul rând sau printre alte lucruri foarte importante, vrea sănătate.

EU: Cred că nu fără un bun motiv a apărut şi vorba aceea cum că: Dă-ne Doamne sănătate, că apoi le facem pe toate!

EA: Da. Sau că-i mai bună decât toate…

EL: Adevărat.

EU: Când eşti sănătos parcă celelalte probleme pălesc şi sunt rezolvate mult mai uşor, deoarece energia sănătoasă fizică şi mentală pe care o posezi îţi dă forţe nebănuite. Iar atunci când suferi de vreo boală, parcă toate îşi pierd din importanţă, totul este mai cenuşiu în jurul tău, cheful de a face ceva reducându-se mult.

Conduita de viaţă

EL: Aşa este. Dar sănătatea fizică, mentală şi spirituală (sufletească) pot fi atinse şi păstrate numai printr-o viaţă echilibrată. Acest echilibru despre care vorbeşte fiecare tradiţie spirituală, fie că este orientală sau occidentală, reprezintă baza unei vieţi bune şi frumoase. Faptul că toate componentele unei fiinţe se află în legătură unele cu altele şi că se influenţează reciproc, pozitiv sau negativ, este cunoscut şi aplicat, de către cei care vor acest lucru, deja de mii de ani.

Doresc să dau, din nou, cuvântul filosofului, adică lui Socrate, să vedem ce mai are să-i spună prietenului său Callicle în cartea lui Platon, Gorgias, dar şi pentru noi: Acestea sunt deci convingerile mele şi le susţin ca adevărate. Şi dacă sunt adevărate, cel care vrea să fie fericit, trebuie, după cum reiese, să caute şi să practice înfrânarea şi să fugă pe cât îl ţin picioarele de destrăbălare, făcând tot posibilul ca să nu aibă nevoie câtuşi de puţin să fie pedepsit; iar dacă are nevoie de aceasta, sau el sau altcineva din familia lui, sau vreun particular sau ţara sa, trebuie să i se aplice justiţia şi să fie pedepsit, dacă vrea să fie fericit. Aceasta este, după părerea mea, ţinta la care trebuie să se uite cineva cât trăieşte şi să îndrepte spre ea toate interesele, fie proprii, fie ale ţării, făcând aşa ca să nu lase neînfrânate poftele sale, căutând să le satisfacă, pentru că-şi pricinuieşte prin aceasta un rău imens, trăind o viaţă de tâlhar. Într-adevăr, un astfel de om n-ar putea fi plăcut nici semenilor săi, nici lui Zeus, căci îi e imposibil să fie sociabil; iar în cine nu-i sociabilitate, nu poate fi nici iubire. Căci înţelepţii ne spun, Callicle, că ceea ce ţine la un loc cerul şi pământul, zeii şi oamenii, e sociabilitatea, iubirea, ordinea, înţelepciunea şi dreptatea; pentru aceasta numesc ei acest univers Cosmos (denumire dată de Pitagora şi însemnând „ordine”), amice, iar nu dezordine, nici destrăbălare. (Gorgias, LXIII)

EU: Avem încă multe de învăţat de la filosofii Antichităţii şi nu numai…

EL: Da. Chiar foarte multe… Jumătate de mileniu mai târziu, împăratul-filosof Marcus Aurelius scria următoarele: De la Maximus am învăţat să fiu stăpân pe mine, niciodată nestatornic, curajos în orice împrejurare, mai ales când e vorba de vreo boală. Un fericit amestec de dulceaţă şi aleasă înălţime morală să fie în purtarea cu cei din jur; împlinirea cu uşurinţă a oricărei sarcini ce ţi se pune în faţă; încrederea că fiecare gândeşte ceea ce spune şi că ceea ce face nu este cu gând rău; să nu te laşi impresionat, nici tulburat de ceva; niciodată să nu te grăbeşti, nici să întârzii în faptele tale sau în gândire; nici o zăpăceală, nici vreo descurajare, nici o mutră prea veselă, urmată de mânie sau plină de bănuieli; binefacerea, o cât mai grabnică iertare, sinceritatea şi să te arăţi mai curând cu un drept din fire decât pus mai în urmă pe drumul adevărat… (Către sine, I, 15)

EU: Deci, echilibrul şi cumpătarea trebuie cultivate pe toate planurile vieţii noastre.

EL: Aşa este. Să mergem acum în Orientul Îndepărtat cu câteva secole mai devreme şi să vedem ce ne spune Tao (Calea): Pentru a regla umanul din constituţia noastră şi a aduce serviciul care se cuvine cerescului, nimic nu se poate compara cu moderaţia. (Tao Te Ching, 59)

EU: Dar ce ne facem când acest echilibru este stricat şi nu din cauza noastră, ci a unor intervenţii externe, fără legătură cu voinţa proprie?

EL: Răspunsul a venit din primele cuvinte ale lui Marcus Aurelius. Este important să vă păstraţi calmul, adică stăpânirea de sine şi să fiţi curajoşi, să nu vă determine o greutate să vă abateţi de la drum; deci fiţi şi statornici. Când apare un dezechilibru, fie că este din cauza voastră sau în urma unor influenţe externe, să nu vă înfuriaţi şi nici să nu cautaţi vinovaţi, ci să munciţi cu sârguinţă şi perseverenţă pentru a restabili echilibrul şi să continuaţi drumul vieţii aşa cum vreţi.

EU: Este ca şi cum ai lucra la Circ şi eşti tocmai acrobatul care merge pe sârmă. Chiar dacă eşti legat cu o coardă de siguranţă, ştii că şi aceasta se poate rupe.

EL: Ceea ce trebuie să aveţi mereu în faţa ochilor sufletului şi a minţii este satisfacţia de la finalul drumului şi tăria corzii de siguranţă, care vă susţine în orice condiţii. Această credinţă vă va ajuta să duceţi la bun sfîrşit orice aţi început. Iar în ce priveşte satisfacţia, cautaţi-o numai pe cea interioară, a voastră personală, şi nu laudele externe, care sunt plăcute Eu-ului. Ţinând seama de aceste lucruri, în final vieţile voastre vor fi nu doar echilibrate şi cumpătate, dar şi împlinite şi fericite.

Sexualitatea

EL: Vă propun să discutăm în continuare despre sexualitate…

EU: Hopa, am exclamat înainte să-şi termine bătrânul fraza! Ne ocupăm şi de subiectele tabu?

EL: Tabu? De ce ar trebui să fie sexualitatea un subiect tabu? Sau, mai bine zis, chiar este un subiect tabu?!

EA: Cam da, este…

EL: Eu am avut o altă impresie. Când mă uit în jurul meu văd tot timpul sexualitate, exprimată sub variate forme, unele mai vizibile, altele mai discrete. Adevărat, nu aici în deşert… Aproape că nu există film artistic în care să nu apară măcar o scenă de sexualitate, chiar dacă nu una explicită. Însă şi sexualitatea explicită este foarte bine reprezentată cantitativ în ziua de azi, în special pe internet, precum şi înafara lui, prin filme sau reviste. Prin urmare, chiar este un subiect tabu?

EA: Cred că este, însă numai când se discută despre ea cu persoane străine sau mai puţin cunoscute…

EU: Da, aşa cred şi eu. În intimitate majoritatea oamenilor se simt în largul lor, dar când vine vorba să recunoască în faţa altora elementele sexualităţii lor, atunci intervine ruşinea, frica de a fi judecaţi şi altele de acest fel.

EL: Înţeleg. Deci, există un conflict interior cu privire la sexualitate. Majoritatea oamenilor găsesc plăcere în sex, dar când vine vorba de a recunoaşte acest lucru şi public, atunci totul devine complicat, jenant, vinovat.

EA: Cam aşa ceva…

EL: Am depistat o primă problemă legată de sexualitate: jena, ruşinea de a recunoaşte nevoia pentru ea sau plăcerea pe care o oferă. Acum să vedem dacă sexualitatea joacă sau nu un rol în problematica fericirii umane.

EU: Nu o dată m-am întrebat dacă sexualitatea este un ingredient indispensabil pentru fericire. Acum sper că voi primi un răspuns satisfăcător, am spus zâmbind.

EL: Asta rămâne de văzut, replică bătrânul zâmbind la rândul lui. O mulţime de femei, dar şi bărbaţi, rămân într-o relaţie pur şi simplu pentru că „sexul este bun” sau „sexul este extraordinar” cu partenerul ori partenera lor. Acest lucru se întâmplă şi în situaţii în care pe alte planuri nu există nici un fel de compatibilitate între cei doi.

EA: Am şi eu câteva cunoştinţe care au fost sau sunt în astfel de situaţii şi care mă enervează la culme.

EU: De ce?

EA: Am o problemă cu aşa-numitul „sex de împăcare”, iar într-o relaţie de acest fel apar multe certuri, care apoi necesită împăcare. Nu îmi place sub nici o formă acest concept. Eu am o „fixaţie” cum că sexul înseamnă, pe lângă procreere, plăcere şi trebuie făcut din plăcere, nu pentru a ne împăca, nu pentru a obţine ceva, ci pur şi simplu pentru că doresc să intru într-o astfel de conexiune cu o anumită persoană, pe care o iubesc sau pe care o găsesc atrăgătoare, din dorinţa necondiţionată de a face acest lucru.

EL: Aşa este şi normal să fie. Energia sexuală este creatoare şi sacră, lucru ce rezultă şi din faptul că prin această energie este ajutată o fiinţă să-şi înceapă viaţa fizică. Bineînţeles, unirea celor două persoane, purtătoare ale energiilor negative şi pozitive – fără ca aceşti termeni să aibă o conotaţie pozitivă sau negativă din vorbirea curentă – reprezintă doar partea materială a naşterii unei noi fiinţe, latura sa spirituală, însă la fel de importantă, fiind prea puţin sau deloc cunoscută de cei mai mulţi dintre oameni.

Este ştiut faptul că numeroşi yoghini practicau abstinenţa sexuală, utilizând această energie creatoare în scopuri spirituale. Poeţi renumiţi din întreaga lume scriau cele mai frumoase poezii atunci când erau îndrăgostiţi, dar această iubire nu era înpărtăşită. Fiind îndrăgostiţi, energia sexuală-creatoare era pusă în mişcare, dar iubirea lor nefiind împărtăşită, această energie nu era consumată cu partenera, rămânând să de-a naştere altor minunăţii, cum ar fi o poezie (sau mai multe), un roman extraordinar, o pictură superbă şi aşa mai departe.

Dar există şi multe iubiri împărtăşite, când se ivesc destule ocazii pentru ca energia sexuală să fie consumată. Şi nu în toate aceste momente partenerii doresc să de-a naştere unei noi vieţi, ci pentru ei sexualitatea reprezintă doar o completare fizică a minunii spirituale în care se află. Acest lucru nu este ceva rău, aşa cum ne învaţă unele tradiţii. Legătura fizică dintre doi oameni care se iubesc îi apropie şi pe plan sentimental, întărind legătura care s-a format la nivel sufletesc, spiritual. Însă nu trebuie uitat faptul că sexualitatea nu este indispensabilă iubirii, aceasta din urmă putând exista, supravieţui şi înflorii şi fără unire fizică, numai că majoritatea oamenilor sunt încă foarte legaţi de partea fizică, senzorială a vieţii, astfel sexualitatea fiind un element foarte important în cadrul relaţiilor de iubire. Trebuie să rămână la alegerea şi hotărârea conştientă şi responsabilă a fiecărei persoane dacă sexualitatea premaritală şi sexualitatea fără crearea unei noi fiinţe este un lucru acceptabil sau nu.

EA: Şi cum rămâne cu sexualitatea atunci când între cele două persoane nu există o relaţie de iubire, când există doar sex?

EU: Hmmm, din nou ajungem pe nisipuri mişcătoare, am intervenit şi eu zâmbind cu subînţeles, ştiind că o astfel de abordare a subiectului este tabu pentru mulţi oameni. Bătrânul a răspuns ca şi cum mi-ar fi citit, deja a nu ştiu câta oară, gândurile.

EL: Dacă faci referire la faptul că sexualitatea înafara unui cuplu este tabu pentru numeroşi semeni de-ai noştri, atunci ai dreptate, am ajuns iar pe nisipuri mişcătoare. Însă acest lucru este adevărat numai în aparenţă, deoarece oamenii o practică, dar aproape nimeni nu recunoaşte, nu au curajul de a-şi asuma resposanbilitatea faptelor. Teama de bârfă şi de a fi judecaţi este încă puternic resimţită în societatea secolului XXI.

Am vorbit mai devreme despre cum putem descoperi esenţa eternă a lucrurilor, a plăcerilor şi neplăcerilor şi aşa mai departe. Acea discuţie se cuvine a fi reluată şi în ce priveşte sexualitatea. În general, sexul este privit ca un act generator de plăcere. Omul dornic de cunoaştere şi care vrea să vadă dincolo de simţurile Eu-ului propriu, trebuie să-şi pună câteva întrebări şi să descopere unele lucruri esenţiale: care este sursa plăcerii sexuale şi de unde vine ea? Ce are cealaltă persoană, ceva etern şi nu efemer, precum plăcerea resimţită, care produce respectiva stare de bine? Ce caut eu prin această plăcere? Ce din interiorul meu mă îndeamnă să caut acest tip de trăire? Acestea sunt câteva întrebări care pot fi puse, dar fiecare poate să descopere şi altele.

Răspunsurile la întrebările enumerate pot fi asemănătoare sau diferite, depinde de personalitatea fiecăruia. Unii pot să descopere o puternică dorinţă de a împărtăşi cu cineva iubirea pe care o poartă în inimă, dar nu au găsit încă persoana potrivită sau dispusă să o primească, iar comuniunea cu o altă fiinţă, pe care le-o oferă sexul, este un prilej prin care pot oferi această iubire, chiar dacă nu este înţeleasă corect de către cealaltă persoană. De asemenea, poate să fie vorba şi despre nevoia de a primi iubire, cu toate că este ocazională şi temporară. Unii oameni nu se consideră în stare să menţină o relaţie de durată cu cineva, astfel că sexul devine o cale de a obţine doza de iubire necesară pentru a merge mai departe. Un alt răspuns poate să fie dorinţa de a oferi unei alte persoane plăcere şi fericire, iar o modalitate este tocmai sexul. Uneori este greu să faci un cadou, pur şi simplu că vrei să-l faci, fără să fii nevoit/ă să dai diferite explicaţii, fără să fii suspectat/ă de intenţii ascunse etc. Prin intermediul actului sexual, faptul că aduci plăcere şi fericire, chiar dacă temporară, devine ceva normal şi nu necesită explicaţii. Bineînţeles că unii oameni vor descoperi în atracţia lor spre sex pur şi simplu o altă invitaţie spre plăcerea senzorială şi nimic mai mult.

Acest ultim tip de răspuns va fi primit, descoperit de acei oameni care sunt foarte legaţi de existenţa materială, iar contemplaţia vieţii spirituale lipseşte total din vieţile lor. Adevărul este că aceştia nici nu-şi vor pune întrebările enunţate mai devreme. Întrebările şi răspunsurile le vor aparţine celor ce cred şi ştiu că viaţa înseamnă mai mult decât plăcerile şi neplăcerile vieţii fizice. Aceştia din urmă vor putea să primească unul dintre răspunsuri… sau altele. Important este să caute în spatele aparenţelor, să încerce să vadă dincolo de plăcerea senzorială, pentru a descoperi şi înţelege esenţa lucrurilor, astfel ajungând să cunoască mai în profunzime atât lumea fizică înconjurătoare, cât şi elemente ale vieţii spiritului.

Revenind la întrebarea privitoare la sexul între doi oameni care nu au o relaţie de iubire, de cuplu… Dacă este bine sau nu… Cred că răspunsul la această întrebare nu trebuie să vină din exterior, ci din interiorul fiecărei fiinţe, după ce a aflat de unde îi vine dorinţa şi ce „esenţă” declanşează în persoana sa plăcerea. Pe această bază ar trebui să hotărască fiecare om ce este bine (folositor) şi ce nu pentru propria persoană şi pentru aspiraţiile sale în direcţia sufletescului, al spiritualului.

O lume nebună, nebună, nebună…

 

EU: Ştiţi din cauza cărui motiv mă doare tare rău sufletul? Este boala lumii ăsteia…

EL: De ce crezi că lumea ar fi bolnavă?

EU: Cine se uită la publicitatea de la televizor, dar şi la radio sau pe internet, va vedea o mulţime de reclame pentru diferite medicamente. În primul rând acest lucru îmi spune că trăim într-o societate bolnavă sau care are nişte conducători – din umbră – care încearcă s-o îmbolnăvească şi mai tare prin aceste reclame. Şi acum vine adevărata problemă, de natură psihică. În unele din aceste producţii publicitare ţi se spune că medicamentul este prietenul tău. Prin urmare, eu ar trebui să înţeleg că boala este ceva bun, dacă mă ajută să intru în contact cu „prietenul meu” medicamentul, nu?

EL: Chiar dacă ai pus o doză de ironie, raţionamentul tău este corect.

EU: Şi mai cred că, chiar şi atunci când un om nu este cu adevărat bolnav, aceste permanente trimiteri la medicament îl conving că are nevoie de ele. Au apărut pe piaţă medicamente pentru orice. Nici nu are omul timp să descopere ce îl doare, că medicamentul a şi fost produs, iar reclama apare pe toate posturile TV. Te doare degetul mic, ia asta! Te-ai lovit la genunchi, ia cealaltă! Pentru orice problemă minoră eşti invitat să te contaminezi cu diferite substanţe. Şi ce dacă te doare capul? Întinde-te, stai liniştit pentru o vreme şi va trece. Şi ce dacă te-ai lovit cu ciocanul peste deget? Puţină durere nu te omoară, aşa că poţi lăsa să treacă de la sine. Dar producătorii de medicamente şi reclame ştiu să umble la fricile oamenilor, una dintre cele mai importante fiind teama de durere, determinându-i să folosească cât mai multe pastile pentru orice fel de probleme au.

EL: Iar cercetările oamenilor de ştiinţă au arătat că mare parte din „muncă” nu o face medicamentul, ci efectul placebo pe care îl declanşează. Amintiţi-vă de vremurile când eraţi copii şi vă jucaţi afară cu mingea sau vă plimbaţi cu bicicleta. Atunci când cădeaţi şi vă juleaţi genunchii nu vă îndopau părinţii cu medicamente, ci mama vă mângăia şi pupa rana, iar durerea se estompa şi dispărea destul de repede. Iubirea pusă în mângâierea, sărutul şi vorbele ei crea acelaşi efect în creier pe care îl produce medicamentul, chiar şi atunci când este luat ceva neutru, care nu determină nici o acţiune. Iubirea, mângăierea, liniştea sunt cele mai bune tratamente pentru cazurile în care nu există o boală serioasă confirmată de un specialist.

EA: Da. Şi astfel se pot evita apariţia unor efecte secundare ce se produc de la reacţia organismului la diferite substanţe îngurgitate, deoarece sunt puţine medicamentele care să acţioneze strict şi benefic numai asupra organului bolnav sau pe care îl credem bolnav.

EL: Şi, fiindcă vorbiserăm mai devreme despre sănătate, trebuie să aveţi grijă de corpul vostru, deoarece, în cele din urmă, este singurul loc în care trăiţi cu adevărat, este templu spiritului vostru. O spune şi Biblia foarte clar: Nu ştiţi, oare, că voi sunteţi templu a lui Dumnezeu şi că Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi? / De va strica cineva templul lui Dumnezeu, îl va strica Dumnezeu pe el, pentru că sfânt este templul lui Dumnezeu, care sunteţi voi. (Corinteni, I, 3:16-17) Deci, trebuie să vă îngrijiţi din toate punctele de vedere, fizic, mental, emoţional şi sufleteşte, pentru a păstra spiritul sănătos şi integru.

EU: Studiile cercetătorilor au demonstrat că majoritatea bolilor sunt provocate de viaţa dezordonată pe care omul o trăieşte în „secolul vitezei”. Acum un veac şi ceva cancerul era o boală potrivită pentru Discovery Chanell, pe când în zilele noastre se potriveşte rubricilor cu ştiri populare, deoarece se găseşte peste tot şi sub toate variantele sale.

EL: Da. Oamenii trebuie să înţeleagă faptul că prevenţia este baza şi nu vindecarea. Dacă trăiesc într-un mod care să prevină diferitele tipuri de boli, natural că nu vor mai avea ce vindeca. Următorul proverb suedez poate fi considerat un „medicament” care previne problemele, atât pe cele fizice, cât şi pe cele sufleteşti: Teme-te mai puţin, speră mai mult; mănâncă mai puţin, mestecă mai mult; plânge-te mai puţin, respiră mai mult; vorbeşte mai puţin, spune mai mult; urăşte mai puţin, iubeşte mai mult; şi lucrurile bune vor veni la tine. Proverbul îndeamnă la o atitudine pozitivă în viaţă, iar această viaţă să fie una moderată pe toate planurile.

Educaţia

 

EL: Pentru asimilarea celor spuse până acum şi a celor viitoare, un rol esenţial îl joacă educaţia.

EU: Total de acord! Îmi amintesc foarte clar de perioada când eram la şcoală… deja de prin clasa a 5-a nu mi-a mai plăcut şcoala şi învăţatul. Dacă am învăţat, am făcut-o de ruşine, să nu iau note prea mici. Atunci nu mă gândeam la viitor şi la beneficiile oferite de educaţie. Acum însă sunt fericit că mama, în special ea, a fost atentă la momentul potrivit şi m-a trimis să învăţ şi să citesc una-alta. Abia din liceu am prins gustul cititului, dar învăţatul tot nu-mi era pe plac. Învăţătura abia la facultate am îndrăgit-o şi de atunci tot dragă mi-a rămas.

Nu ştiu ce cred alţi oameni, în special tinerii, despre educaţie, dar dacă acceptă un sfat de la mine, le-aş spune să pună un mare accent pe învăţătură, chiar dacă este vorba despre cea autodidactă – poate e chiar mai utilă decât cea oficială, organizată –, deoarece nu le poate aduce decât câştiguri în viaţă.

EL: Da, mulţi oameni s-au obişnuit să prefere banii şi alte avantaje materiale în detrimentul învăţăturii, dar poate că s-a întâmplat aşa pentru că nu au avut cine să le deschidă ochii atunci când trebuia.

EU: Din păcate sunt mai multe motive în ziua de azi din cauza cărora oamenii se lipsesc de educaţie.

EL: Da, este adevărat şi trist în acelaşi timp. Însă cei care au posibilitatea de a beneficia de ea, ar face mult bine pentru ei înşişi dacă ar profita de oportunităţile ce le ies în cale. Pentru că nu doar prin viaţa de zi cu zi se poate ajunge la cunoştinţe şi înţelepciune, ci şi pe altă cale, una chiar mai puţin dificilă. Nu vreau să neg importanţa pe care o are experienţa de viaţă, dar nici înţelepciunea dobândită pe calea observaţiei – aşa poţi învăţa din greşelile altora – sau prin introspecţie nu trebuie lăsate deoparte, deoarece îţi pot oferi învăţături foarte valoroase.

EA: Ai dreptate că trebuie să profităm de toate tipurile de educaţie şi de beneficiile pe care fiecare le aduce cu sine.

EL: Partea bună a învăţăturii este că te ajută în viaţă, să vezi lucrurile altfel, să te descurci mai bine, în definitiv să înţelegi şi să priveşti existenţa de la un alt nivel. În ultimele decenii oamenii au început să înţeleagă viaţa abia când se află spre finalul ei. De aceea este nevoie de o conştientizare timpurie pentru a putea începe autoeducaţia. Este important însă, să nu fie neglijată partea nevăzută a învăţăturii, a înţelepciunii, a existenţei. Aici mă refer, din nou, la înţelepciunea obţinută prin introspecţie, prin „dialogul” cu fiinţa ta interioară, care pe lângă experinţele exterioare, este un adaos nepreţuit la bagajul de învăţături al oricărui om.

Pentru ca toată lumea să fie mulţumită, atât cei cu gândire mai practică, precum şi cei mai contemplativi, Viaţa a pus la dispoziţia tuturor aceste două căi prin care să se ajungă la învăţătură sau înţelepciune, metode despre care vorbeşte şi tânărul Heinrich von Ofterdingen, personaj principal al romanului cu acelaşi nume a lui Novalis, calea comtemplativă, a introspecţiei, considerând-o chiar mai utilă: Dar, oare acea ştiinţă mai înaltă nu ar putea face pe cineva iscusit şi destoinic în a ţine nepărtinitor în mână şi firul treburilor omeneşti? Oare nu acea simplitate copilărească, naivă, ar nimeri mai sigur drumul cel bun prin labirintul întâmplărilor de aici, decât înţelepciunea înşelată şi împiedicată de urmărirea propriilor foloase, orbită de numărul nesfârşit de mereu noi coincidenţe şi întortochieri? Nu ştiu, dar mie unuia mi se pare că pentru a ajunge la ştiinţa istoriei omeneşti există două drumuri. Unul trudnic, nesfârşit, cu nenumărate cotituri, drumul experienţei. Celălalt, aproape un salt, drumul contemplaţiei lăuntrice. Călătorul care o ia pe primul drum trebuie, printr-o îndelungată socotire, cum un lucru decurge din altul, în vreme ce călătorul pe celălalt drum priveşte nemijlocit natura fiecărei întâmplări şi a fiecărui lucru, contemplând-o în legăturile ei felurite, comparând-o lesne cu toate celelalte, precum figurile de pe o tablă.[1]

EU: Da. Şi din câte am înţeles, ştiinţa secretă, ocultă, bazată în primul rând pe introspecţie, atenţie şi comparaţie, era considerată a fi o cale extrem de utilă pentru dezvoltarea virtuţilor, în cele din urmă acestea devenind însăşi natura omului care o practică.

EL: Aşa este, ai înţeles bine. La aceeaşi ştiinţă face aluzie şi Novalis. Contemporanii voştri au un mare avantaj faţă de cei ai lui Novalis, deoarece numeroase precepte ale ştiinţei sau învăţăturii oculte au fost date publicităţii prin intermediul diferitelor cărţi sau conferinţe, astfel că posibilitatea ca respectivele învăţături să fie asimilate de o cât mai mare parte a oamenilor este imensă. Cine doreşte să progreseze pe calea desăvârşirii sale ca fiinţă luminoasă în folosul propriu şi apoi al întregii omeniri are acum posibilitatea de a o face, posibilitate îngrădită numai de propria voinţă.

EA: Şi eu cred că orice poate să fie învăţat. Este adevărat că în unele cazuri este nevoie de înclinaţie spre acel ceva, de talent, însă în cazul însuşirilor pozitive, a virtuţilor ajunge numai să vrem să le învăţăm şi posibilitatea de a le însuşi deja a şi apărut. Acest lucru mi se pare extraordinar. Probabil că Inteligenţa Divină a făcut în aşa fel încât cele cu adevărat importante în viaţă, fie că este vorba de o viaţă virtuoasă sau de una vicioasă, să fie posibile de învăţat pentru toată lumea.

EL: Asta aşa este.

EA: Astfel, şi atitudinea în faţa vieţii şi a încercărilor la care ea ne supune poate fi învăţată, pentru ca apoi să devină felul nostru de a fi, natura noastră. Ce credeţi?

EL: De acord cu tine!

EU: Îmi amintesc ce spunea Căpitanul Jack Sparrow (Johnny Deep) în filmul Piraţii din Caraibe, cum că Nu problema este problema; problema este atitudinea pe care o ai relativ la problemă.

EL: Şi avea dreptate căpitanul tău, cu toate că filmul despre care vorbeşti este şi comedie. Însă, adevărul este că, peste tot în jurul nostru se întâlnesc diferite semne ale înţelepciunii vieţii. Omul ar trebui să ţină deschise mai des ochii şi urechile, şi nu doar gura.

De asemenea, scrierile pe care le parcurg oamenii în cursul autoeducării lor – deoarece educaţia nu înseamnă numai să memorezi nişte lucruri, ci să le înţelegi, să înveţi din ele şi, cel mai important, să le pui în practică – sunt importante pentru a-şi forma o viziune proprie asupra lumii, asupra vieţii. Pe lângă experienţele proprii sunt utile şi celelalte puncte de vedere, care pot fi obţinute prin cercetare, pentru că vieţile altor oameni nu le poţi trăi. Cicero remarca în cartea sa Cato Maior sau Despre bătrâneţe, amintită deja, importanţa filosofiei (puteţi înţelege: a educaţiei, a înţelepciunii) în viaţa unui om: Ca atare, nimeni nu va putea vreodată lăuda îndeajuns de potrivit filosofia, cu ajutorul căreia cel care îi va fi dând ascultare ar putea să-şi ducă toate anotimpurile vieţii fără de vreun necaz. (Cato Maior, I.2.) Această filosofie se învăţa şi atunci, se învaţă şi acum, combinând-o, bineînţeles, cu experienţele şi cu propria filosofie de viaţă, astfel putând să rezulte o viziune foarte folositoare asupra lumii în care trăim.

După ce aţi reuşit să vă dezvoltaţi înţelepciunea, prin experienţă şi învăţătură, veţi vedea că pătrundeţi tot mai mult misterul vieţii, înţelegând, acceptând senin şi aprobând cunoscător fiecare etapă a ei, printre acestea fiind, bineînţeles, şi sfârşitul. Prin intermediul personajului Cato cel Bătrân, Cicero spune despre cel înţelept: Prin aceasta sunt eu înţelept, fiindcă urmez natura, cea mai bună călăuză, ca pe un zeu, şi mă supun ei… Căci ce altceva înseamnă să te ridici împotriva naturii decât să te lupţi cu zeii, aşa cum au făcut Giganţii? (Cato Maior, II.5.) Preceptul Vivere secundum natura (a trăi conform naturii sau a trăi urmând natura) era de bază în filosofia stoică, adepţii ei considerând că Natura şi Divinitatea sunt una şi aceeaşi, astfel o viaţă în acord cu Natura era o viaţă în acord cu Divinitatea. Şi atunci când devine un mod de viaţă pentru voi să fiţi în acord cu Natura, veţi trăi în acord şi cu semenii voştrii, iar acest lucru nu s-ar schimba în interiorul vostru, indiferent de ce modificări ar suferi cele din exterior. Odată, filosoful Aristip (circa 435-350 a.Chr.), originar din oraşul Cyrene (azi în Libia, Africa), a fost întrebat ce avantaj au filosofii în comparaţie cu ceilalţi oameni. El a răspuns: Dacă n-ar mai fi legi, noi am trăi tot ca acum. (Despre vieţile… II.68) Învăţătura de calitate, obţinută în şcoli sau prin metoda autodidactă – pe care o consider ca fiind mai importantă, deoarece nu este direcţionată de interese politice, religioase sau de altă natură, ci numai de simţirile sufletelor voastre – transformă omul în aşa măsură, încât nici o influenţă exterioară nu mai are efect asupra interiorului său corect dezvoltat.

Un lucru important pe care ar fi indicat să nu-l pierdeţi din vedere este să apreciaţi compania oamenilor înţelepţi, deoarece prezenţa lor în vieţile voastre, chiar şi temporară, nu poate fi decât benefică. În lucrarea Culegere de mărgăritare, filosoful Salomon Ibn Gabirol (1020-1070), ne povesteşte ce îndemn îi adresa un înţelept fiului său: Aşează-te lângă înţelepţi, căci dacă vei da dovadă că ştii te vor lăuda, dacă vor vedea că eşti lipsit de minte te vor învăţa, iar dacă te vor pedepsi, lucrul acesta îţi va fi de folos. (Gândirea evului mediu, p. 290)

EU: Da… Totuşi, am întâlnit numeroşi oameni care spuneau că educaţia sau informaţiile, înţelepciunea acumulată pe această cale, nu le ţine de foame sau de adăpost. Cred că au şi ei dreptatea lor…

EL: La fel cum fiecare dintre noi are dreptatea sa. Această problemă a fost pusă şi acum aproape 2000 de ani, de aceea îl voi lăsa pe împăratul-filosof Marcus Aurelius să-ţi răspundă că Învăţătura nu-mi dă să mănânc, dar nu mă despart de ea, zic eu. (Către sine, IV.30)

EU: Mda…

EL: Crezi că atunci când duci o viaţă în ignoranţă vei avea de mâncare şi unde locui?

EU: Nu, nu cred asta.

EL: Bineînţeles că nu. În faţa Divinităţii toţi suntem egali, educaţi sau nu, înţelepţi sau ignoranţi. Însă, educaţia nu poate să-ţi aducă decât beneficii, cel puţin la nivelul spiritului, dacă nu şi material, deşi mă îndoiesc de acest ultim lucru. învăţătura dezvoltă gândirea critică, ceea ce extinde orizontul de observaţie al omului, acesta având în faţa ochilor minţii, pentru fiecare situaţie apărută în viaţa sa, un număr mai mare de posibilităţi din care să aleagă pe cea care i se pare mai benefică pentru el, propria familie şi semeni.

În mintea fiecărui om există mai multe variante ale Eu-ului său, care pot fi observate în diferite situaţii de viaţă. Întrebarea este care dintre ele este cel real? Poate el alege pe care să-l cultive sau iese în faţă unul dintre Eu-uri la întâmplare? Ori, poate, se manifestă fiecare aiurea, depinzând numai de condiţiile externe?

EU: Cred că nu.

EL: Dar ce crezi? Spune-ne.

EU: Păi… Cred că poţi tu să alegi pe care Eu doreşti să-l favorizezi şi să-l dezvolţi, să investeşti în el. Şi tocmai prin educaţie poţi să-l modelezi şi să îl transformi într-un Eu adevărat, care să rămână acelaşi indiferent de influenţele exterioare.

EL: Mă bucur că ai înţeles. Deci, putem concluziona că învăţătura este o unealtă foarte utilă pentru a direcţiona viaţa noastră spre fericire, de a găsi tăria şi soluţiile prin care putem face ca fericirea să devină dintr-un ideal îndepărtat un mod de viaţă veritabil.

Distracţia

EU: În urma observaţiile mele, cred că şi distracţia este o parte importantă din viaţa unei fiinţe, de aceea consider că ar fi util să o aducem în discuţie. Ştiu că sursele ei sunt diferite de la om la om sau de la grupuri la grupuri, însă ai putea să creionezi la modul general care este rolul, pozitiv sau nu, al distracţiei în evoluţia şi dezvoltarea omului de-a lungul vieţii sale şi, bineînţeles, cum contribuie ea la fericire sau, dacă este cazul, la nefericire.

EL: Şi în ce priveşte distracţia este vorba tot despre modul în care este privit acest fenomen şi de „serviciile” pe care le aduce indivizilor. Trăim nişte vremuri ciudate acum, însă unele lucruri au fost asemănătoare de-a lungul istoriei. În general, ceea ce te face să te simţi „viu” pe moment, te omoară pe termen mai lung, iar ceea ce te face să te simţi „mort”, plictisit etc. pe termen scurt, te face să trăieşti mai mult. Mă gândesc aici la alcool, droguri, ţigări şi alte substanţe sau chiar alimente introduse în organism. Adevărata problemă nu este apariţia acestor otrăvuri pe piaţă, ci mai ales reclama mascată şi legală care li se face prin intermediul cinematografiei şi a muzicii. În cele două domenii sunt elogiate consumul de droguri, băutura şi fumatul de ţigări sau de „ierburi”. Bineînţeles, în anumite cazuri nu eşti invitat direct să le introduci în viaţa ta, însă faptul că eroii din filme le consumă, de multe ori acestea fiind accesoriile necesare pentru a fi macho sau cool, reprezintă un îndemn subliminal transmis pe cale vizuală şi care îi poate influenţa pe cei mai slabi din punct de vedere psihic, emoţional. Există destul de mulţi tineri pentru care fumatul sau băutul în exces sunt semne ale maturităţii şi a faptului că eşti „de gaşcă”.

EA: Asta cam aşa este. Cunosc destui tineri care s-au apucat de fumat pentru a se integra într-o gaşcă sau beau peste măsură când ies în club pentru a fi consideraţi oameni mişto.

EL: Da. Apoi, o altă latură a acestei probleme o reprezintă modul în care unele tipuri de distracţii sunt considerate a fi triviale în general sau la anumite pături ale societăţii, dar când sunt făcute de către vedetele din media, sport şi politică sau de către oamenii cu bani mulţi, reprezintă trend-ul momentului. Fugind, pentru câteva clipe, înapoi în timp cu vreo 2000 de ani, găsim aceleaşi moravuri decăzute şi în Roma lui Juvenal, pe care o descrie în Satira a XI-a: Jocul de zaruri şi preacurvia sunt de ruşine la oamenii de rând; când toate astea le fac bogaţii se cheamă că ei sunt persoane vesele şi foarte rafinate.

EU: Da, acest lucru poate fi observat dacă urmăreşti emisiunile care se ocupă cu subiectele mondene şi cu aşa-numitele vedete din domeniul show-bizz-ului, sportului sau al politicului. Se pot vedea scandaluri pe diferite teme, cum ar fi divorţul, înşelătoria, calomnia, minciuna, datorarea de bani şi aşa mai departe. Bineînţeles, multe sunt regizate pentru ca trust-urile media să câştige bani mulţi, iar vedetele să-şi facă reclamă. De multe ori publicitatea negativă este mai eficientă decât cea pozitivă şi ţine aşa-zisele vedete mai mult timp în prim-plan.

EL: Însă mai trist şi chiar îngrijorător este faptul că oamenii chiar urmăresc şi consideră ca fiind interesante acest tip de ştiri şi, prin extensie, acest tip de aţi petrece timpul liber, adică urmărind ce „prostii” fac alţii.

Distracţia este o latură nu doar importantă, dar şi deosebită a vieţii omului. De aceea este binevenită şi definirea ei. Ce înseamnă aceasta pentru un om şi în ce constă ea. Tipurile de distracţie reprezintă una dintre unităţile de măsură ale civilizaţiei şi evoluţiei spirituale în cadrul unei anumite categorii de fiinţe. Când vorbiţi despre distracţie nu trebuie să aveţi în vedere neapărat ceva monden, trivial sau la modă, ci este recomandat să fie un lucru ce vă face să vă simţiţi bine, ce vă relaxează, vă apropie de voi înşivă şi vă readuce dorinţa de a vă ocupa de activităţile pe care mai devreme le percepeaţi ca obositoare şi plictisitoare. Prin urmare, distracţia este relaxare, liniştire, revenire pe „calea” fiecăruia dintre voi.

EA: Aşa ar trebui să fie, însă din câte se poate observa, modul în care foarte mulţi oameni se distrează este mai obositor fizic şi psihic decât ceea ce fac la locul de muncă. Nu o dată colegii de birou se plângeau luni dimineaţa de oboseală. Distracţia din timpul sfârşitului de săptămână i-a obosit şi i-a făcut mai stresaţi, în loc să le redea energia şi cheful de muncă.

EL: Acest lucru se întâmplă tocmai din cauza a ceea ce am spus adineaori, cum că oamenii nu definesc ce înseamnă distracţia pentru ei înşişi. În ultimele decenii parcă s-a făcut o delimitare pe categorii a ceea ce se face ca distracţie. Tinerii au în vedere în primul rând ieşitul în cluburi, care nu este o distracţie relaxantă, deoarece în club se creează un mediu foarte gălăgios, plin de fum, bazat pe consum de alcool şi poate de substanţe interzise, plus că are loc noaptea, perioadă în care omul trebuie să-şi refacă forţele fizice. În ce-i priveşte pe adulţi se pot delimita mai multe categorii, dintre care două ies mai mult în evidenţă. Este vorba despre oamenii cu posibilităţi financiare limitate şi de cei cu bune şi foarte bune posibilităţi. Cei din a doua categorie se distrează făcând călătorii în zone îndepărtate şi exotice, făcând cumpărături la Roma, Milano sau Paris, ori cheltuindu-şi banii acasă, pe nimicuri, doar pentru a-şi etala bogăţia. În schimb, cei din prima categorie, bineînţeles nu toţi, consideră că distracţia celor săraci a rămas televizorul şi, uneori, plimbarea; în ce priveşte perioada de iarnă, televizorul este salvatorul, Zeul Distracţiei.

Se ştie foarte bine că mediul înconjurător influenţează, iar omul este o fiinţă influenţabilă, mai ales atunci când duce o viaţă în inconştienţă, fără a-şi evalua permanent percepţiile şi acţiunile, precum şi modul în care acestea îl afectează sau ajută. Ceea ce oamenii văd la televizor şi văd de mai multe ori, îi va influenţa şi le va determina o anumită credinţă cu privire la un anumit lucru. Aşa stă situaţia şi în ce priveşte distracţia. Când vedeţi de prea multe ori cum se distrează o categorie de oameni care sunt zilnic mediatizaţi, se va cuibării în minţile voastre ideea că aceea este adevărata distracţie, adică să călătoriţi, sa faceţi cumpăraturi sau să vă etalaţi bogăţia în cluburi, baruri sau restaurante. Şi astfel, dacă nu vă permiteţi să faceţi aceste lucruri, vă veţi limita la a-i privi pe cei care pot – revine în ecuaţie amintitul sindrom Big Brother – în loc să faceţi alte activităţi, compatibile cu posibilităţile voastre (ieşiri la plimbare sau picnic, relaxare prin muzică sau citit, călătorii mai scurte atât ca distanţă, cât şi ca perioadă, întâlniri cu prietenii dragi, vizionarea unei piese de teatru, vizitarea unui muzeu sau a unei expoziţii sau alte distracţii culturale), care să vă aducă fericire, relaxare şi linişte.

De asemenea, mesajele transmise prin intermediul emisiunilor amintite, dar şi a ştirilor de genul celor „de la ora 5”, au o influenţă negativă cu privire la percepţia pe care oamenii şi-o formează despre anumite aspecte ale vieţii, ca de pildă: căsătoria sau relaţia, creşterea şi educarea copiilor, câştigarea banilor, comportamentul faţă de semeni şi multe altele. Faptul că anumite cupluri copios mediatizate se căsătoresc şi divorţează de mai multe ori într-un deceniu de relaţie este prezentat ca o normalitate, mai ales atunci când unul din cei doi protagonişti declară senin: Nu ne suportăm, dar ne iubim. Dacă aşa ar fi arătat iubirea adevărată, îl aveam deja pe Diavol în funcţia de preşedinte al întregii planete, ales prin vot liber. Apoi, etalarea ostentativă a banilor obţinuţi prin furt, trafic de carne vie, evitarea fiscului, şantaj, corupţie şi aşa mai departe, transmite un mesaj periculos tineretului, care va vedea în aceste căi principalele şi cele mai rapide modalităţi de a ajunge la bogăţie.

Am catalogat televiziunea în primul rând ca distracţie nocivă, deoarece este cel mai des utilizat mod de a petrece timpul liber şi este cea mai simplă şi chiar eficientă cale de manipulare, îndoctrinare şi îndobitocire a populaţiei, instrument întrebuinţat de mult timp în acest sens de către guvernele lumii. Dar acelaşi lucru se întâmplă şi prin intermediul internetului, unde oamenii trebuie să fie foarte atenţi; recunosc, totuşi, că atât la televizor, cât şi pe internet, se poate obţine şi multă informaţie folositoare, educativă. Dar sunt şi alte distracţii care dăunează, direct sau indirect, fericirii umane, printre acestea fiind şi computerul, ca aparat. O folosire excesivă a lui poate duce la probleme de sănătate (probleme cu ochii, oboseală, insomnie, unele jocuri producând chiar crize de epilepsie) sau la pierderea interesului pentru relaţionarea faţă-n faţă cu ceilalţi oameni – atunci când se stă prea mult pe site-urile de socializare –, lucru care poate să genereze disfuncţii comportamentale sau psihice.

EU: Dar dacă aceste surse de petrecere a timpului liber sunt utilizate moderat?

EL: Problema cu aceste surse de distracţie este că pot crea foarte uşor dependenţă. Dacă un individ este capabil să menţină utilizarea lor în parametri normali, care nu îi dăunează în nici un fel, atunci este foarte bine. Şi, bineînţeles, este indicată definirea pentru sine a distracţiei, cum am mai spus. Trebuie identificate acele distracţii care cu adevărat oferă relaxare, bunădispoziţie, linişte sufletească, fericire, nu toate deodată, dar măcar una dintre acestea. Permanent trebuie avut în faţa ochilor minţii şi ai spiritului beneficiile pe care o anumită activitate cu caracter de amuzament o poate oferi. Decizia ar trebui să fie luată din această perspectivă, deoarece distracţie înseamnă ceva amuzant, plăcut. Pentru o eficienţă mai mare din punctul de vedere al bunăstării şi o durată mai lungă a efectului vă sugerez amândurora cultivarea în primul rând a distracţiilor care binedispun sufletul, nu corpul. Sufletul este cel mai important.

 

Normalitatea

EU: Am stabilit că un om trebuie să fie mereu chibzuit, cumpătat, plus că – asta o spune societatea – ar fi bine să existe o normalitate şi un realism în existanţa sa pentru a putea fi fericit cu adevărat. Dar ce este normalitatea? Sau ce este realitatea? Despre ale cui normalitate şi realitate este vorba?

EL: Mda… Legitime întrebări, dar problematice răspunsuri… După cum am mai precizat, oamenii sunt diferiţi, creierul lor răspunde în moduri diferite la stimulii veniţi din exterior (mâncare, frică, plăcere, iubire etc.), ceea ce face ca şi răspunsul să fie diferit, de la om la om.

Normalitatea este una dintre cele mai mari iluzii ale omenirii! Aici mă refer la normalitate în general. Am în vedere faptul că oamenii sunt foarte deosebiţi unii de ceilalţi, de aceea modul în care percep, simt mediul înconjurător şi pe semenii lor sunt, de asemenea, diferite. Prin urmare şi gândurile ce se nasc în fiinţa lor sunt diferite. Deci, cred că nu există o normalitate generală – aceasta fiind iluzia menţionată – ci o infinitate de normalităţi particulare.

Unul dintre defectele umane este încercarea permanentă de a plasa, clasa, cuantifica lucrurile, dar când este vorba despre viaţă, nu ai cum să pui nişte limite nelimitatului, infinitului, pentru că aşa este viaţa: infinită, fără limite materialiste. Viaţa – dacă vreţi să o limităm oarecum, însă veţi constata că nu reuşim – înseamnă o fiinţare armonioasă cu natura, dar nu numai cu natura Pământului, ci cu cea a întregului Univers, infinit la rândul său. Iar această armonie este echivalentă cu fericirea, ceea ce ne arată că Viaţa în sine merge mână-n mână cu fericirea, de asemenea nelimitată. Astfel, când vă spun că dezideratul Vieţii este fericirea nu greşesc cu nimic, deoarece atunci când aveţi fericire, aveţi totul, la infinit, tot ce poate exista în Univers: sentimente, emoţii, trăiri, lucruri, stări şi aşa mai departe.

EU: În consecinţă şi starea normală, ca să-i spun aşa, a omului este cea de fericire?

EL: Bineînţeles!

EU: Şi atunci de unde atâta nefericire în jurul nostru?

EL: Aceasta poate fi considerată întrebarea de 100 de puncte! Însă răspunsul este nepreţuit. Şi acest răspuns sau răspunsuri le vom căuta împreună, punând întrebări, pentru că fără ele nu apar nici răspunsurile…

EA: Şi care ar fi aceste întrebări?

EL: La una dintre ele tocmai am răspuns, adică „ce este normalitatea?”, iar la o altă întrebare esenţială, „ce este realitatea?”, urmează să o facem…

Realitatea

EL: În ce priveşte realitatea, una dintre laturile importante ale ei este că toate fiinţele sunt în legătură unele cu altele, chiar dacă din punct de vedere al lumii fizice nu pare acest lucru. Aşa-zisele populaţii necivilizate, cum ar fi diferitele triburi ale indienilor nord-americani, ştiau acest lucru. În povestirile, legendele sau sfaturile lor mereu făceau aluzie la această „rudenie” la nivel spiritual. Următoarea binecuvântare a indienilor apaşi este sugestivă:

Fie ca Soarele să îţi aducă energie nouă ziua

Fie ca Luna să te refacă tandru noaptea

Fie ca ploaia să-ţi spele grijile

Fie ca briza să insufle noi puteri fiinţei tale

Fie ca tu să treci gentil prin lume şi să-i cunoşti frumuseţea zi de zi, tot restul vieţii.[2]

Conexiunea dintre fiinţele umane şi celelalte elemente înconjurătoare, adică natura în ansamblul ei, este evidentă. Aceasta este adevărata realitate, pe care foarte mulţi dintre oameni încă nu o conştientizează, abuzând zilnic de planeta Pământ şi de toate formele de viaţă care o populează şi care împreună formează minunea numită Terra.

EA: Crezi că dacă s-ar înţelege acest lucru ar fi mai multă fericire în vieţile oamenilor?

EL: Bineînţeles. Toată nepăsarea oamenilor faţă de oameni, faţă de animale, de plante şi faţă de întreaga planetă se acumulează în subconştient sub formă de ură, frică, nesiguranţă, rasism şi alte energii dăunătoare, care atunci când răbufnesc în exterior duc la războaie şi alte manifestări violente. În paralel, natura la rândul ei acumulează energiile negative pe care i le produc oamenii şi tehnologiile lor poluante şi distrugătoare, care atunci când se manifestă o fac sub forma cutremurelor de pământ, a furtunilor foarte violente, a temperaturilor extreme sau a inundaţiilor devastatoare.

EA: Felul în care s-a dezlănţuit natura în ultimii ani parcă ar anunţa evenimentele descrise în Apocalipsa lui Ioan. Uneori nu poţi să nu te gândeşti la asta.

EL: Poate chiar aşa este. Şi numai de oameni depinde ca lucrurile să nu degenereze. Este timpul să conştientizeze unitatea tuturor fiinţelor, şi nu numai a celor de pe planeta noastră, ci a tuturor fiinţelor din Univers, pentru că toate fac parte din aceeaşi Creaţie a aceluiaşi şi singurului Dumnezeu. Nu există separaţie decât în minţile umane.

EU: Dar mulţi vor spune că aceasta este o lume materială, fizică, ce nu are cum să fie una cu lumea spirituală, care-i lumină pură sau energie pură.

EU: Aceasta este marea iluzie despre care ne vorbesc tradiţiile orientale încă de la apariţia lor. Aceasta este iluzia separaţiei, ce desparte pe om de om, pe om de celelalte fiinţe şi, în cele din urmă, de Creatorul său. Însă Creatorul şi Creaţia sunt una. Existenţa lor nu se justifică separat. Creatorul nu este un creator dacă nu există şi o creaţie de-a sa. La rândul ei Creaţia nu există fără Creatorul ei. Creaţia este manifestarea în exterior a Creatorului. Este Logos-ul, cuvântul divin ce întruchipează materializarea gândului divin.

EA: Deci, tot ceea ce există în Univers sunt elemente individualizate ale Creaţiei, aceasta fiind una cu Creatorul. Prin urmare, înseamnă că în esenţă toţi suntem Unu, parte din fiinţa Dumnezeu, cu alte cuvinte copiii lui Dumnezeu, după chipul şi asemănarea lui – sau cum am spune în limbaj materialist: sânge din sângele său. Am înţeles corect?

EL: Da, este corect.

EA: Huh! Sunt concepte nu foarte uşor de pătruns şi mai ales de digerat pentru mulţi dintre noi.

EL: Sunt greu de înţeles pentru că oamenii cred în ceea ce ai spus mai sus, cum că există o diferenţă extraordinară între spiritual şi material.

EU: Şi nu este aşa?

EL: Răspunsul este da şi nu. Însă diferenţa dintre ele nu este aşa cum o concep cei mai mulţi dintre muritori. Tu, ca om, dacă te uiţi în jurul tău, dacă te uiţi oriunde în Univers, peste tot vezi materie. Corect?

EU: Nu pot să te contrazic.

EL: Şi totuşi ai putea, deoarece aceasta este percepţia simţurilor limitate ale corpului fizic. Oamenii de ştiinţă din domeniul fizicii cuantice şi astronomiei au demonstrat că Universul are în componenţă numai 4% materie atomică (adică materie normală), restul fiind materie întunecată (dark matter; 23%) şi energie întunecată (dark energy; 73%), despre ultimele două componente cunoscându-se foarte puţin de către cercetători. Prin urmare, universul nu este material, ci energetic în proporţie de peste 70%, la fel cum corpul uman, deşi pare solid, este format din apă în proporţie de 72%. De aceea pentru o bună funcţionare a organismului, omul are nevoie între 2 şi 7 litri de apă zilnic. Deja avem o mică asemănare între macrocosmos (Universul – Dumnezeu) şi microcosmos (omul – spiritul). Nu din întâmplare am alăturat pe Dumnezeu Universului şi spiritul omului, ci pentru a vă face să înţelegeţi că Universul este expresia exterioară şi, într-o anumită măsură, materială a lui Dumnezeu, la fel cum omul, aşa cum îl ştiţi, este expresia spiritului în lumea materială. Spiritul fiind creat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, rezultă şi faptul că omul este asemănător Universului. Acesta este motivul pentru care toţi înţelepţii lumii şi-au cercetat fiinţa interioară pentru a înţelege mediul înconjurător exterior, adică Universul.

EU: Da…

EL: Bun… Dacă veţi percepe că realitatea constă din unitatea tuturor fiinţelor – între care la nivel superior, spiritual, nu există control, divergenţe, competiţie pentru supravieţuire etc. – veţi face un pas uriaş spre o viaţă frumoasă, cu sens şi fericită.

Apoi, o altă latură importantă a realităţii este că nu totdeauna omul face ceea ce vrea, ci şi ceea ce trebuie. Am mai discutat despre faptul că Viaţa este o corelaţie armonioasă între lucruri pe care le alegem liber (liber aribiru) şi altele care ne vin sub formă de lecţii sau misiuni (destin). Însă, la un alt aspect doresc să mă refer acum.

Faptul că uneori omul acceptă şi compromisuri, acţionând altfel decât ar vrea, nu înseamnă că se află sub incidenţa destinului, că se lasă influenţat de alţii – dar să nu excludem posibilitatea – sau că se conformează regulilor impuse de societate. Acest lucru se poate întâmpla chiar în timp ce urmăreşte să obţină ceva stabilit conştient, prin propria voinţă. Numai că, pentru a ajunge în punctul pe care şi l-a propus, la care visează, sunt de făcut câţiva paşi obligatorii, de trecut prin nişte puncte intermediare ce se află pe acel drum. Chiar dacă omul nu agreează unii dintre aceşti paşi, ei sunt inevitabili pentru a-şi atinge ţinta. Deci, aceste obstacole nu sunt generate de destin (decât pentru cei ce consideră că legea cauzei şi efectului creează o parte din destin), de alte forţe exterioare sau de modul cum gândeşte respectivul om, ci reprezintă efecte ale deciziilor şi faptelor ce se impun pentru a-şi atinge ţelul propus. Aceste hop-uri nu sunt, în principiu, nici bune şi nici rele. Ele doar sunt. Depinde de fiecare cum le vede: ca obstacole în calea atingerii ţelului sau etape normale pe drumul spre ţel, peste care dacă treceţi, vă întăreşte încrederea în voi înşivă, abilitatea de a rezolva situaţiile ce apar în viaţă şi înţelegerea că acolo unde există o cauză – oricât de neînsemnată ar părea – există şi un efect. Prin urmare, dacă şi această latură a realităţii este înţeleasă de oameni şi nu se mai panichează sau enervează la fiecare mic aşa-zis obstacol din calea lor, fericirea se va afla la o întindere de mână, la propriu…

Când veţi ajunge să înţelegeţi ce sunt normalitatea (felul de a fi al fiecărui suflet) şi realitatea (unitatea tuturor fiinţelor şi Viaţa ca un drum cu etape de parcurs şi nu obstacole pentru a vă opri) – deoarece nu ajunge să le cunoaşteţi, ci trebuie să le şi înţelegeţi; la fel cum multă lume vă cunoaşte, dar numai câţiva oameni vă înţeleg – amintita ne-fericire (lipsa fericirii) nu va mai exista, deoarece tot spaţiul din fiinţa voastră, umplut mai devreme cu nefericire, va fi acum plin de fericire, fericirea înţelegerii şi realizării a cine sunteţi voi cu adevărat şi care este rostul real al Vieţii.

Piaţa fericirii

După câteva minute de tăcere, timp în care fiecare dintre noi a contemplat ultimele cuvinte rostite, bătrânul continuă:

EL: Am văzut că fericirea se află în interconexiune cu normalitatea şi realitatea, însă acum voi da puţină întâietate normalităţii. Un om este fericit atunci când îşi poate păstra normalitatea, adică cine este el cu adevărat în lumea din jurul său, şi nu doar în lumea din interior.

În ultimele decenii s-a dezvoltat o adevărată „piaţă” a fericirii. Oamenii sunt îndemnaţi să facă una sau alta, să cumpere asta sau aia, să călătorească acolo sau dincolo pentru a fi fericiţi. Tot din fericire însă, în paralel s-a dezvoltat, începând cu Jiddu Krishnamurti, cu Osho şi cu alţi iluminaţi, un nou curent. Aceşti învăţători spirituali au călătorit prin lume şi au îndemnat oamenii prin intermediul conferinţelor ţinute de ei să caute fericirea în cine şi în ceea ce simt ei că sunt, în relaţia cu semenii lor şi nu în lucrurile din jur. La începutul acestui mileniu curentul amintit s-a întărit foarte mult, fapt datorat în mare măsură internetului (aceasta fiind una dintre părţile benefice ale internetului şi computerului), care a facilitat circulaţia extrem de rapidă a informaţiei şi contactul foarte uşor dintre oameni aflaţi la mii de kilometrii distanţă.

Prin urmare, s-a ajuns la punctul în care omul este capabil să înţeleagă şi să pună în aplicare „reţeta” care poate să-i asigure succesul pe complicata „piaţă a fericirii”.

EU: Există aşa ceva?

EL: Există, însă cuvântul „reţetă” nu este unul adecvat, ci l-am utilizat doar ca metaforă. Fericirea nu este o prăjitură pe care o poţi realiza urmând reţeta bunicii, ci este un fel de a fi, este o stare, un mod de viaţă. Pentru cel care va înţelege că fericirea este un mod de viaţă, nefericirea nu va mai găsi loc nici măcar în vocabularul său.

Dar să revenim pe „piaţa fericirii”. Pentru o mare parte a omenirii tranzacţiile pe acest market continuă să fie făcute cu bunuri materiale (case, maşini, bijuterii, gadget-uri), diferite tipuri de distracţie (călătorii, club-uri, computer şi televizor) sau îndeplinirea unor dorinţe. Însă a apărut un nou tip de trader. Acesta este trader-ul unei noi ere. El sau ea aduce pe piaţă bunuri proprii, bunuri naturale, 100% eco, extrem de utile şi benefice. Aceste bunuri le deţine fiecare om în cantitate nelimitată şi le are gratis, de aceea se şi oferă gratis. Noul trader nu este deosebit de cei clasici numai pentru că „marfa” sa este „altfel”, ci şi prin faptul că îşi oferă bunurile fără bani, în cantitate nelimitată şi oricui doreşte să le accepte. Prin urmare este vorba şi de un nou tip de market, neagresiv, sincer, adevărat şi normal. Este o piaţă în care recesiunea nu există nici măcar sub formă de concept.

EA: Te rog să nu ne mai ţi pe jar şi să ne spui despre ce bunuri este vorba şi care este acest market?

EL: Piaţa sunteţi voi, noi, omenirea în ansamblul ei, iar bunurile, nemateriale, despre care vorbesc sunt tot ceea ce este folositor şi constructiv în fiecare fiinţă: iubirea, bunătatea, compasiunea, înţelegerea, iertarea, milostenia, empatia, bucuria, ajutorul, prietenia şi aşa mai departe. Acestea sunt noile bunuri pe care noul tip de trader le pune la dispoziţia semenilor săi. Dacă tot se spune că trăim într-o economie de piaţă, hai să nu o aruncăm la gunoi, ci să o transformăm după chipul şi asemănarea noastră, a noastră aşa cum suntem cu adevărat: plini de toate virtuţile pe care le-am înşirat mai devreme. Acest model de piaţă nu mai utilizează „mărfuri” din exteriorul nostru, cum sunt obiectele sau sentimentul de frică, din care se nasc ura, furia, supărarea, indiferenţa şi altele de acest fel, ci numai şi numai bunurile interioare. Şi oferind unul altuia aceste bunuri se creează o normalitate care lipseşte fiinţei umane de prea mult timp şi generează o realitate care, de asemenea, a lipsit din viaţa oamenilor de prea multă vreme. Din acestea se naşte starea la care tinde în cele din urmă orice fiinţă umană, şi anume FERICIREA.

[1] Novalis, Discipolii La Sais. Heinrich von Ofterdingen, Editura Univers, Bucureşti, 1980.

[2] Binecuvântarea apaşă în limba engleză: May the sun bring you new energy by day / May the moon softly restore you by night / May the rain wash away your worries / May the breeze blow new strenght into your being / May you walk gently through the world and know its beauty all the days of your life. (Apache Blessing)

Către capitolul IX – https://projectvictor.org/copacul-fericirii/capitolul-ix-fericirea-este-neutra/

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s