Viata ii dauneaza grav sanatatii

Victor, Viaţa îi dăunează grav sănătăţii! A sosit timpul schimbărrii: pentru o viaţă nouă, pentru o lume nouă, Editura For You, 2013.

Dacă chiar citeşti ceea ce citeşti acum, înseamnă că ţii în mâini această carte şi că Universul a hotărât să facem împreună o călătorie pe calea cuvintelor scrise. Sper să-ţi placă şi, mult mai important, să-ţi fie cu folos.

Chiar de la început am câteva întrebări pentru tine. Ai simţit, în ultimul timp, poate de câţiva ani deja, că ceva nu e în regulă cu tine? Te-ai simţit singur, când erai undeva în oraş, pe stradă, printre zeci sau sute de oameni? Că nu te încadrai în acel furnicar în care fiecare mergea grăbit spre rostul său şi numai tu aveai timp să-i priveşti? Ai simţit că nu îţi găseşti scopul, chiar dacă mintea ta îţi spunea că ştie sigur care este locul tău în lume? Ai avut – şi nu o dată – impresia că tot ce faci zilnic este o rutină inutilă? Dacă da, atunci bine ai venit în clubul celor ce doresc o viaţă mai sănătoasă sau o nouă viaţă, chiar!

În ce mă priveşte, pe lângă aceste flash-uri de trezire, care e probabil o manifestare umană destul de comună, existentă în cei mai mulţi dintre noi, dar mai rar ieşită la suprafaţă – cel mai frecvent, din cauză că nu le acordăm atenţia necesară – mai constat şi o sensibilitate accentuată la diferite aspecte ale vieţii de zi cu zi, o puternică alergie la conflictele interumane, o mai mare toleranţă, înţelegere şi compasiune faţă de semeni şi de aşa numitele lor greşeli sau defecte şi, bineînţeles, faţă de greşelile şi defectele proprii; o mai mare grijă faţă de toate formele de viaţă; un interes mai viu pentru alimentaţia mea şi, în general, pentru sănătatea mea fizică, mentală şi spirituală (sufletească). Aici ar mai fi multe de adăugat, însă voi atinge unele dintre aceste aspecte, la momentul potrivit pe parcursul cărţii.

Deci, motivul datorită căruia s-a născut această carte este acel sentiment de nesiguranţă, de pierdut în spaţiu – cum obişnuim să spunem, într-o formă neacademică – de inutilitate, de negăsire a locului… Multe cunoştinţe, în special tineri de până în 30 de ani, se plâng de aceste simptome, dacă pot să le numesc aşa. La început am dat vina pe astenia de primăvară, apoi pe căldura veri şi mai apoi pe astenia de toamnă, dar, într-un final, am realizat că nu are legătură cu influenţa vreunui anotimp, ci este un fenomen mai lung, care nu ţine seama de perioada din an în care ne aflăm – un fenomen care, cred eu (probabil şi alţii cred la fel), ne anunţă din interiorul nostru, că a sosit vremea schimbării…

– Să schimbăm ce, o să mă întrebi?!

– Dacă trebuie, totul, am să-ţi răspund!

Dar mai bine citeşte cartea şi vei descoperi singur, unde simţi că ar fi utilă schimbarea. Vei afla şi cum cred eu că ar trebui să trăim şi să ne comportăm, pentru a avea în jurul nostru o lume aşa cum ne-o dorim. Cel puţin eu îmi imaginez că fiecare cititor al acestei cărţi doreşte o lume mai bună, atât pentru el însuşi, cât şi pentru celelalte fiinţe de pe această frumoasă planetă.

***

În paginile următoare am încercat să dau o formă coerentă unor gânduri venite spre mine – cum au spus şi alţi autori, acelaşi lucru îl spun şi eu şi anume, că nu de la mine au venit aceste vorbe, ci prin mine – în diferite momente ale zilei… pe stradă, în autobus, la muncă şi, în primul rând, discutând cu colegii şi/sau prietenii, ori observând lumea din jurul meu…

O sursă aparte pentru această carte, pe care o şi menţionez separat de celelalte, a reprezentat-o discuţiile avute cu diferiţi prieteni şi prietene – în special prietene, deoarece femeile sunt mai deschise în a-şi discuta dilemele existenţiale cu cineva – despre problemele sau deciziile importante din vieţile lor, la acel moment. Nici acum nu înţeleg pe deplin de ce – poate aceasta este menirea mea sau una dintre componentele ei – dar aceştia apelau la mine pentru un sfat, pentru o încurajare, pentru o întărire sau confirmare a căii pe care doreau să meargă mai departe. Iar eu le ţineam discursuri şi conferinţe particulare, despre cum ar trebui să-şi schimbe atitudinea cu privire la viaţă, despre cum ar trebui să gândească şi să acţioneze, pentru ca lucrurile să meargă bine.

Un aspect pe care l-am considerat foarte important şi în cadrul acelor discuţii – şi l-am tot repetat de-a lungul paginilor următoare – este acela de a nu da răspunsuri şi soluţii directe la problemele oamenilor, ci de a-i determina să le găsească ei înşişi, având în vedere situaţia lor prezentă şi posibilele perspective de viitor. Decizia pe care urma să o ia fiecare era indicat să fie în folosul său clar şi fără a leza, în vreun fel, alte persoane implicate, dacă acestea ar fi existat.

În acest context al problemei vieţii doresc să fac şi o precizare sau, mai corect, să dau o explicaţie cu privire la titlul Viaţa dăunează grav sănătăţii! Unele feedback-uri au fost pozitive, altele uşor confuze, unii prieteni simţind că titlul îndeamnă spre o condamnare a vieţii. Nu e vorba de aşa ceva, ci este un semnal de alarmă faţă de viaţa pe care foarte mulţi oameni o trăiesc încă – mod de viaţă care le dăunează, la propriu, sănătăţii (fizice, emoţionale şi spirituale). Iar dacă o persoană are respect pentru viaţă, atunci este de datoria sa să-şi protejeze, pe toate planurile, sănătatea, care reprezintă secretul unei vieţi reuşite, echilibrate şi fructuoase.

Poate că unele idei vor părea prea liberale şi greu de digerat, altele utopice sau doar greu de realizat, însă cu siguranţă pot să fie puse în practică, de nişte oameni aflaţi la un nivel adecvat de dezvoltare spirituală. Probabil că nu azi sau mâine, însă numai de noi depinde rapiditatea şi profunzimea cu care ne schimbăm şi îi ajutăm şi pe semenii noştri să evolueze spre o conştienţă care să permită schimbarea totală a lumii în care trăim.

***

Cartea pe care o ţii în mână este scrisă într-un stil destul de liber. Am luat citate şi exemple, printre altele, de la oameni care nu sunt consideraţi de către toată lumea ca fiind demni de a li se acorda atenţie. Am făcut apel la filosofia străzii, cum îmi place mie să-i spun. Pentru mine această filosofie înseamnă a discuta problemele de zi cu zi, cu impact direct asupra vieţilor noastre, deosebită de filosofia abstractă şi greu de înţeles pentru cei mai mulţi dintre noi, ce se discută la nivel academic. Scriitorul şi filosoful catalan Eugeni D’Ors i Rovira a spus, la un moment dat: „Către ce trebuie să tindă, mai presus de toate, acela care vrea să devină filosof? Către două lucruri: să afle adevărul şi să nu se mulţumească niciodată cu ce a aflat.” Spre acelaşi lucru îndemn şi eu: să descoperim, toţi împreună şi fiecare în parte, adevărurile din jurul nostru, zilnice, care să ne facă viaţa mai frumoasă şi să ne oprim numai atunci când atingem perfecţiunea în frumuseţea vieţii, adică după ce realizăm obiectivul divin, pentru care am fost creaţi.

O altă caracteristică a cărţii este că aduce împreună elemente de dezvoltare personală, spiritualitate, date ştiinţifice şi informaţii nerecunoscute încă de ştiinţa oficială, ci numai de tradiţia ezoterică. Am credinţa că omul şi viaţa sa nu mai pot fi tratate pe bucăţi, pe diferite componente şi numai din anumite unghiuri, ci este vremea întregirii, a privirii holistice. Toate aspectele vieţii umane sunt legate între ele şi se întrepătrund, atât în exterior, cât mai ales în interior, pentru ca, în cele din urmă, cele interioare să le determine pe cele exterioare.

Numeroasele citate pe care le vei întâlni de-a lungul lecturii le-am considerat utile nu numai datorită puterii lor inspiratoare, dar mai ales pentru a evidenţia faptul că o parte dintre oameni au cunoscut şi înţeles secretele vieţii şi ale universului, încă din cele mai timpurii vremuri ale istoriei oficiale.

Lucrarea de faţă sau eu, autorul ei, nu pretindem că ne aflăm în posesia adevărului absolut şi că tot ce se află în paginile următoare e valabil pentru toată lumea. Fiecare om este un microcosmos – atât cu legi comune, cât şi cu multe legi proprii – doar legile macrocosmosului fiind valabile pentru toată lumea. Astfel, rândurile de mai jos reprezintă adevărul meu. Nu dau verdicte, ci adâncesc câteva întrebări mai importante, relative la viaţă. Atâta timp cât îţi mai bate inima, doar tu eşti în măsură să hotărăşti ce şi cum să faci. Însă poţi să vezi şi alte păreri şi să înveţi din greşelile altora. Astfel, dacă cineva, chiar şi o singură persoană, simte că adevărul meu sau transmis prin mine poate să-l ajute în vreun fel, pentru a-şi îmbunătăţi viaţa şi să evolueze, pot să spun şi eu precum soldaţii: misiune îndeplinită!

Aş dori să mai adaug aici un îndemn: să nu te sperie sau să te simţi stânjenit de lucrurile sau afirmaţiile ce par să facă parte din domeniul paranormalului, al imposibilului sau utopiilor – şi aici nu mă refer numai la cartea de faţă, ci la lumea din jurul tău, în general. Mulţi oameni se feresc să discute despre astfel de lucruri, pentru a nu fi ridiculizaţi de alţii mai ignoranţi din acest punct de vedere. Dar, oare, ce înseamnă paranormal? Am să-ţi dau un exemplu contemporan, neştiinţific, chiar din jurul nostru şi apoi te rog să hotărăşti singur dacă paranormalul, adică ceva ieşit din limitele normalului, înseamnă ceva bun sau ceva rău pentru tine. În lumea de azi normalul înseamnă să nu-ţi pese de nimeni şi de nimic (poate totuşi de familie), să fii un pragmatic, un oportunist, un tupeist, să calci totul în picioare pentru a-ţi atinge scopul, „să moară capra vecinului” şi aşa mai departe. Fără aceste calităţi, cei mai mulţi nu pot să răzbească în viaţă – sau cel puţin aşa au impresia. Şi atunci, dacă acestea înseamnă normalul, ce înseamnă să dai dovadă de iubire necondiţionată, compasiune, înţelegere, iertare, ajutor reciproc, fără să aştepţi o răsplată, caritate şi altele de acest fel? Fireşte că acestea înseamnă manifestări din domeniul paranormalului, pentru că nu se încadrează în ceea ce am arătat a fi normal. De aceea te îndemn să fii paranormal, să vorbeşti despre el, să-l iubeşti chiar. Poate că îţi va schimba viaţa… Poate că se va schimba şi viaţa celor din jurul tău… În bine…

La finalul acestei introduceri doresc să le mulţumesc tuturor prietenilor – pe care nu am să-i nominalizez, pentru a nu omite pe vreunul din ei – cu care am purtat nenumărate discuţii inspiratoare la Biblioteca Universitară din Cluj-Napoca, unde grupul nostru neorganizat poate fi întâlnit aproape zilnic, pe canapelele din hol.

Ca să nu mai lungesc vorba, cartea se adresează tuturor celor ce simt că ceva nu este în regulă şi că ceva sau chiar totul trebuie să se schimbe. Însă nu uita: schimbarea începe cu tine!

Succes!

 

Reclama-Viata dauneaza sanatatii-11

http://editura-foryou.ro/carti/viata-ii-dauneaza-grav-sanatatii/

Cartea de faţă este rezultatul unor căutări, a unor căutări interioare şi exterioare deopotrivă, pentru a găsi calea. Care cale? Calea mea! Calea liber aleasă, conştient şi responsabil, de către fiecare fiinţă, pentru a ajunge la destinaţia dorită. Care destinaţie? Destinaţia mea o găseşti în paginile cărţii, însă destinaţia ta numai TU o ştii. Răspunsul se află în sufletul tău. Găseşte-l… Acum…

Volumul pe care îl ţii în mâini nu necesită a fi citit în stilul tradiţional, cap – coadă, ci poate fi citit şi invers, coadă – cap. Pot fi lecturate numai anumite capitole sau toate, dar aleatoriu. Nu are importanţă! Nu are importanţă, deoarece există o legătură între teme, precum există între membrele ce alcătuiesc corpul, toate subiectele sunt aspecte diferite ale aceluiaşi mister: Viaţa. Un singur lucru contează – să-ţi folosească!

Victor

Publicitate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s